Gabriela Firea, poze în rafală cu Patriarhul Daniel, după ce l-a lăsat fără bani de Catedrală

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.12.2019 - 13:24

La rectificarea bugetară, Pirmarul General a tăiat zeci de milioane pe care voia să le dea pentru bisericile din București.  

SHARE

Pe contul de Facebook al Gabrielei Firea au apărut 12 poze de la momentul în care Patriarhul Daniel a devenit cetățean de onoare al Capitalei României.

„Laudatio” gratuit

Gabriela Firea pune și un link spre publicația basilica.ro, de unde aflăm că:

„Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a oferit joi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti.

Ceremonia a avut loc la Reşedinţa Patriarhală, în sala „Muzeul Patriarhilor”, începând cu ora 18:00. Gabriela Firea a fost însoţită de o delegaţie a Primăriei Bucureştiului din care a făcut parte şi George Ivaşcu, fostul Ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale.

El a dat citire actului „Laudatio” în care a fost evidenţiată activitatea academică şi pastorală a Patriarhului României şi motivele acordării distincţiei”, pitrivit basilica.ro

Biserici fără bani

După numai 24 de ore de la eveniment, potrivit unui proiect de rectificare a bugetului Bucureștiului, primarul Gabriela Firea propune tăierea a 50 de milioane de lei  de la biserici. Din această sumă, zece milioane de lei erau destinați Catedralei Neamului.

Proiectul de rectificare va fi discutat săptămâna viitoare în consiliul general.  Propunerea de rectificare bugetară vizează o scădere a cheltuielilor cu 242,779 milioane lei, iar municipalitatea rămâne cu un buget pe 2019 de 5,9 miliarde lei.

Somație spre guvern

Primarul General a confirmat că nu mai sunt bani și a dat vina pe guvern. Gabriela Firea somează guvernul să intervină de urgență pentru că altfel orașul se va bloca:

Solicitam această sumă de bani pentru a achita serviciile de utilitate publică, absolut necesare cetatenilor.

În cazul în care Guvernul Orban nu va da curs solicitării noastre, atunci îl informez că vom formula plângeri penale pentru abuz în serviciu pe numele domnului prim-ministru și pe numele ministrului Finanțelor Publice, precum si pe cele ale funcționarilor publici care vor valida un buget ilegal pentru Primăria Capitalei, care va fi pusă în situația să nu poată achita subvenția la tranportul public în comun, energie termică, cheltuielile cu cele 19 spitale, creditele contractate în trecut de alți primari (de dreapta), continuarea investițiilor urgente în infrastructură pentru fluidizarea traficului, deja demarate…

Nu poți duce intentionat un oraș de talia Bucureștiului în faliment doar pentru răzbunări politice mărunte și pentru a ascunde sub preș incompetența premierului și a guvernului pe care îl conduce.”

Ludovic Orban a anunțat că Executivul nu va accepta cererea Primăriei Capitalei prin care solicită 677 de milioane de lei din fondul de rezervă, având în vedere că municipalitatea a primit deja 100 de milioane de lei. Premierul a precizat că este o „neobrăzare” ceea ce vrea Gabriela Firea.      

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te