Francezul dat dispărut în Bucegi, găsit decedat. Ar fi alunecat pe frunze și a căzut 80 de metri

DE Alin Crișan | Actualizat: 31.10.2023 - 20:58
Francezul care a fost dat dispărut în Bucegi, găsit decedat. Ar fi alunecat pe frunze și a căzut 80m - Foto: Facebook

Decesul bărbatului, angajat al Ambasadei Franceze de la București, este anchetat de poliție în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă. Acesta ar fi alunecat pe frunze.

SHARE

Cetățeanul francez dispărut duminică în munții Bucegi a fost găsit mort într-o prăpastie de pe Valea Caraimanului. Se pare că a alunecat pe frunzele adunate pe potecă și a căzut aproape 80 de metri între stânci.

Francezul care a fost dat dispărut în Bucegi, găsit decedat. Ar fi alunecat pe frunze și a căzut 80 de metri

Traumatismele suferite i-au provocat moartea, spun salvamontiștii care l-au descoperit. Decesul bărbatului, angajat al Ambasadei Franceze de la București, este anchetat de poliție în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.

Pascal Bourgeois, în vârstă de 58 de ani, a plecat singur pe munte sâmbătă dimineață și a anunțat în prealabil că are în plan două posibile trasee. Intenționa să revină în București duminică seara, dar, luni dimineață nu a ajuns la Ambasada Franței, unde era angajat, iar colegii lui au dat alarma.

Citește și: VIDEO Enigma piramidelor din Egipt, descifrată. Cum transportau egiptenii blocurile uriașe de piatră

Toate echipele Salvamont din Munții Bucegi au fost mobilizate, iar căutările s-au făcut atât terestru, cât și aerian, cu drona și elicopterul. După câteva ore, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în zona Valea Spumoasă, de pe traseul Jepii Mici.

Laurențiu Paraschiv, șef Salvamont Bușteni: „Două drone, un elicopter, 8 colegi de la Bușteni terestru, am făcut cu poliția din Bușteni și căutare la toate cabanele telefonic dacă a fost văzut, cazat”.

Câțiva turiști anunțaseră că l-au văzut pe Pascal Bourgeois duminică după-amiază pe traseul dintre Mălăiești și Vârful Omu, apoi chiar la cabana de la Vârful Omu.

George Vulvoi: „Ne-a ieșit în evidență că era în mânecă scurtă și acolo era foarte frig și chiar spuneam cu iubita mea: uite și tu cum vin oamenii nepregătiți la munte, în mânecă scurtă. Noi eram cu polare, cu geacă de vânt, cu fes pe cap. În general, pe munte ne salutăm toți turiștii și ne-a ieșit în evidență că a răspuns în franceză”.

Citește și: Părinții și-au îngropat unicul fiul, dar după 6 luni au primit un telefon ciudat. „Ești în viață ?”

Cosmina Cerva, turistă: „L-a întrebat o doamnă care era cu mine dacă are frontală, lanternă, având în vedere că s-a dat ora înapoi și urma să se întunece și din faptul că nu a răspuns, am înțeles că nu a înțeles și era străin”.

Ambasada Franței a comunicat faptul că bărbatul avea o bună condiție fizică, era familiarizat cu regulile specifice urcatului pe munte și a parcurs și alte trasee montane din România.

Împrejurările morții cetățeanului francez vor fi anchetate de poliție în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul bărbatului a fost predat medicilor legiști pentru autopsie, potrivit știrileprotv.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te