„Suntem persoane paşnice. Cred că miza este excluderea mea pentru că am avut curajul, după ce am epuizat toate etapele, să spun că domnul Dragnea nu îşi mai repsectă angajamentele făcute faţă de români.
Cred că se va propune excluderea mea", a declarat Gabriela Firea, înainte de ședința de azi a Comitetului Executiv al PSD.
Primarul Capitalei a precizat că Liviu Dragnea va încerca să scape de miniștri care îl incomodează. „Miza e să fie daţi afară din Guvern doi miniştri care îl incomodează: ministrul Stănescu şi Tudorel Toader (...) Angajamentul nostru este în primul rând faţă de cetăţeni. Noi avem angajament faţă de ţară, de echipă şi în ultimul rând faţă de un om. Oricum s-a câştigat ceva.
Citește și Cine ar putea pleca din guvern în urma bătăliei Dragnea vs Puciști
Faptul că am ajuns la concluzia că lucrurile nu merg în direcţia bună în ceea ce priveşte managementul politic al lui Dragnea şi poate înţelege şi dumnealui asta. Dacă nu înţelege, atunci lucrurile vor merge din ce în ce mai rău, din păcate”, a menționat Gabriela Firea, care a insistat că e prematur să se discute în termeni de forţă.
„Lucrurile s-au acutizat în ultimele 6-8 luni în ceea ce priveşte blocajul între noi şi Liviu Dragnea. 100% suntem pentru menţinerea coaliţiei PSD-ALDE şi a guvernului condus de doamna Dăncilă. Sub nicio formă nu vom întreprinde o acţiune care să pună în pericol guvernarea",a mai afirmat Gabriela Firea.
Paul Stănescu: Nimeni nu va pleca din partid
De asemenea, Paul Stănescu, vicepremierul României, susține că nimeni nu va pleca din partid și că cei care au semnat scrisoarea sunt nemulțumiți doar de managementul făcut de Dragnea. „Dacă eu fac parte din Statul Paralel, cred că trebuie să mergem în altă parte. Ceea ce vreau să vă spun foarte clar în numele colegilor noștri care au susținut această scrisoare este că nimeni nu va pleca din partid, chiar dacă se va încerca o excludere sau alta. Toată lumea rămâne în PSD, susținem tot ce spune doamna Firea, așa că nu este o problemă. Adevărata problemă este de managementul partidului. Noi suntem nemulțumiți de managementul făcut de Liviu Dragnea la partid, atât”, a declarat Paul Stănescu.