De ce ajung dronele lui Putin în România? „Unele sunt lovite de antiaeriana Ucrainei. Altele, pierd semnalul”
În atacurile cu drone asupra Ucrainei inclusiv în proximitatea graniței cu România, Rusia folosește de obicei Geran-2, o variantă a Shahed-136 produsă de Iran. Sunt ieftine, cu performanțe mediocre, dar cu forță de lovire. O parte au căzut în România din diverse motive.
Anul trecut, de exemplu, la granița Romaniei au avut loc 31 de atacuri cu drone fiind vizate porturile și instalațiile industriale de pe Dunăre. Populația a fost anunțată prin mesaje avertizări prin RO-Alert, iar forțele aeriene au primit ordin să ridice avioane de luptă F-16.
De ce ajung dronele lui Putin în România? „Unele sunt lovite de antiaeriana Ucrainei. Altele, pierd semnalul”
În 7 cazuri, în urma acestor atacuri, drone rusești au ajuns pe teritoriul României. Practic au fost descoperite prăbușite la Chilia Veche, Reni, Vama Giurgilești, Șontea Nouă sau Grindu. Interesant este cazul unei drone care pe 25 noiembrie a traversat spațiul aerian național dinspre direcția Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche, județul Tulcea. Ulterior, drona survolează și județele Galați și Vrancea, înainte de a se prăbuși în județul Vaslui.
Citește și: Sprijin militar major pentru Ucraina: primele drone fabricate în Germania devin operaționale
Conform unor surse militare, majoritatea dronelor rusești cad în România după ce sunt lovite de antiaeriana Ucrainei, care a ajuns foarte performantă. Astfel, pe lângă Patriot și alte sisteme de origine occidentală, Ucraina folosește sisteme foarte performante dezvoltate pe plan local.
Turele automate
Producătorul Carmine Sky a livrat rețele de sisteme echipate cu turele Sky Sentinel. Este vorba de un sistem de armament controlat de la distanță conceput special pentru lovirea dronelor de tip „Shahed”.
Sistemul Sky Sentinel integrează o mitraliera grea M2 Browning (12,7 mm) cu o platformă electro-optică sofisticată. Aceasta utilizează un modul de procesare a imaginii pentru identificarea și angajarea autonomă a țintelor.
Citește și: Nou mesaj Ro-Alert emis în județul Tulcea. Drone la granița cu România
Deși procesul de achiziție și urmărire a dronei este automatizat, decizia finală de a deschide focul aparține unui operator uman, arată militarynewsUA. Demn de remarcat, acest dispecerat se află la sute de kilometri de sistemul de tragere. Potrivit Carmine Sky, eficiența actuală a sistemelor Sky Sentinel este de 85%.
Și bruiajul contează
În plus, ucrainenii dispun de sisteleme de război electronic Lima-Quant. Dronele sunt bruiate și practic pierd legătura operatorul cu 100 km înainte de linia de contact. De precizat, dronele ratează țintele cu cel puțin un kilometru. Eroarea poate fi chiar mai mare cum s-a întâmplat și în cazul dronelor care au căzut în România.
În plus, dronele rusești de 5.000 de euro sunt ghidate cu sisteme GNSS, varianta rusească a GPS. Aceste sisteme dau mari rateuri de orientare și din cauza sistemelor de bruiaj ale Ucrainei. În plus dronele mai au și sisteme de navigație inerțială cu o precizie mai mult decât discutabilă.
Ultimele atacuri ale Rusiei
Reamintim că două mesaje RO-Alert au fost transmise în noaptea de marți spre miercuri în nordul județului Tulcea, după ce drone rusești care atacau Ucraina au fost detectate în apropierea spațiului aerian românesc. Două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost pregătite de intervenție.
Forțele Federației Ruse au lansat mai multe atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, în zona județului Tulcea, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Potrivit MApN, o grupare de drone care evolua în apropierea spațiului aerian al României, pe direcția Vâlcove, a fost detectată de sistemele de supraveghere. În acest context, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a alerta populația din nordul județului Tulcea.
Primul mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 02.37.
În paralel, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană de la Fetești, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în poziții de tragere.
La câteva ore după primul incident, radarul a detectat un alt grup de drone care se îndrepta spre Ismail, în Ucraina. Autoritățile au transmis un al doilea mesaj RO-Alert la ora 05.08.
Ministerul Apărării precizează că nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României, iar starea de alertă aeriană a fost ridicată la ora 05.42, a precizat MApN.