Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune joi că a fost aprobat sprijinul inițial, 10 milioane de euro, pentru fermierii români, dar că suma va fi dublată cu bani de la bugetul de stat.
Daea: „S-a aprobat sprijinul iniţial pentru fermierii români. Dublăm suma cu bani de la buget”
„În Comitetul de cereale s-a aprobat cu 22 de voturi , patru voturi <împotrivă> și o abținere acel sprijin inițial pentru cele trei state, cunoscând în ordine Polonia, Bulgaria și România, pe sumele inițiale. Acum, la Comisia Europeană, se lucrează la un nou pachet de sprijin, folosindu-se noi interpretări, că România a făcut observații la modul de calcul, iar președintele României a intervenit la structurile europene. Acum, la această dată am primit această sumă pe care o dublăm cu suma din bugetul statului”, spune Petre Daea.
El arată că decizia trebuie să fie publicată în Jurnalul Oficial pentru a continua demersurile pe plan național.
„Așteptăm să apară regulamentul în Jurnalul Oficial, în așa fel încât să dăm rădăcină juridică actelor noastre. Se lucrează la un pachet nou de sprijin, având în vedere nevoiele noastre”, încheie Daea.
Klaus Iohannis s-a arătat, săptămâna trecută, uimit de suma primită pentru fermierii români.
„Situația se prezintă la modul următor, Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene, Comisia Europeană folosește o formulă de calcul fără să negocieze cu nimeni și acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut și nu pot să le comentez.
Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană, pe aceste spețe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabilicește. Sunt chestiuni complicate.
Trebuie să ținem cont, de exemplu, sau cel puțin, trebuia Comisia Europeană să țină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre piețele lumii. N-au făcut-o.
Nu știu de ce n-au făcut-o, dar vom afla și este regretabil că astfel de abordări ultra-birocratice pun sub semnul întrebării buna-credință a Comisiei”, a spus șeful statului, potrivit mediafax.ro.