Cum motivează CCR decizia de a declara carantina neconstituțională

DE Adelina Sahlean | 01.07.2020 - 17:05
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Curtea Constituţională a României (CCR) declară că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat.

SHARE

Curtea Constituţională a publicat miercuri motivarea deciziei din 25 iunie, prin care a declarat ca fiind neconstituţională starea de carantină şi internarea obligatorie.

Concret, CCR a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Dispoziţiile celor două articole atribuie ministrului Sănătăţii competenţa instituirii carantinei şi a internării obligatorii în vederea prevenirii răspândirii unor boli contagioase, măsuri care implică restrângerea unor drepturi fundamentale, fără a fi stabilite, la nivelul legislaţiei primare, condiţiile, procedura şi limitele în care autorităţile administrative pot acţiona în sensul restrângerii acestor drepturi, respectiv garanţiile care protejează cetăţenii de o eventuală aplicare ilegală, discreţionară sau abuzivă a acestor măsuri.

CCR a stabilit că sunt neconstituţionale dispoziţiile art 25 alin (2) teza II din Legea nr. 95/2006, care conferă ministrul Sănătăţii competenţa de a stabili bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii.

În acest caz, Curtea observă că aceste dispoziţii se referă în mod expres la măsurile care privesc obligarea persoanelor care au fost diagnosticate cu unele boli transmisibile să declare acest diagnostic, să urmeze tratament sau să fie internate, chiar şi fără consimţământul lor.

În opinia CCR, dispoziţiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.95/2006 au un caracter lacunar şi dau în sarcina ministrului Sănătăţii complinirea omisiunilor legislative evidente în materia reglementată, prin emiterea de ordine.

"Curtea aminteşte că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (...) Or, dând în sarcina ministrului de resort completarea reglementării referitoare la condiţiile în care persoanele cu boli transmisibile sunt obligate să declare, să urmeze tratament sau să fie internate, precum şi libertatea de a modifica oricând şi fără a respecta anumite limite aceste reglementări, dispoziţiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.95/2006 dobândesc un caracter imprevizibil, incert şi dificil de anticipat", spune CCR.

Curtea recunoaşte că o reglementare care se referă la o situaţie excepţională, aşa cum este cea generată de răspândirea iminentă a unei boli transmisibile, trebuie să se bucure de un grad mai sporit de generalitate, întrucât este dificil de anticipat evoluţia concretă a acesteia. Cu toate astea, generalitatea normei primare nu poate fi atenuată prin acte infralegale care să completeze cadrul normativ existent. 

Curtea reţine că, în lumina dispoziţiilor art.5 din CEDO, detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă reprezintă o privare de libertate ce poate fi acceptată în cadrul unei societăţi în vederea asigurării sănătăţii şi securităţii publice, dar care este permisă doar cu îndeplinirea condiţiilor şi a procedurii stabilite prin lege, fiind exclus arbitrariul.

De asemenea, orice persoană trebuie să se bucure de posibilitatea contestării în justiţie a măsurii detenţiei de ordin medical social într-un termen scurt, astfel încât, în cazul constatării nelegalităţii măsurii dispuse, să poată fi eliberată. Altfel spus, persoana căreia i se aplică măsura detenţiei de ordin social medical trebuie să beneficieze de un drept de acces la justiţie efectiv, care să asigure judecarea într-un termen rapid a acţiunii şi să dispună eliberarea persoanei deţinute nelegal.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te