Naționalist-conservatorul Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. El a obținut în al doilea tur cu 50,89% în fața pro-europeanului Rafal Trzaskowski, cu 49,11%. A fost cea mai strânsă cursă prezidențială din istoria democratică a Poloniei. Și, totodată, s-a înregistrat o participare record, de 72%.
Angajament continuat pe flancul estic al NATO
În mod greșit, unii analiști români l-au caracterizat pe președintele ales Karol Nawrocki drept ”pro-rus”. Departe de așa ceva.
Ca director al Muzeului celui de-al Doilea Război Mondial și apoi al Institutului Memoriei Naționale (un fel de IICCMER din România), istoricul naționalist s-a distins tocmai prin atitudinile sale anti-ruse. Moscova i-a deschis chiar un dosar penal pentru implicarea sa în demontarea unor monumente sovietice de pe teritoriul Poloniei.
Citește și: SUA golesc centrul major de ajutor militar pentru Ucraina din Polonia. Iau și sistemele Patriot
Pro-american și atlantist, el urmează linia partidului conservator Lege și Justiție (PiS) de susținere a ”alianței celor care vor”, aflată în spatele Ucrainei.
De la începutul agresiunii pe scară largă a Rusiei în 2022, de fapt, chiar de la anexarea Crimeei și a unor părți din Donbas, în 2014, guvernele poloneze conduse de PiS au condamnat Moscova și au atras atenția Europei asupra pericolului rusesc.
Ruptura Poloniei de Ungaria lui Orban, un susținător fervent al lui Vladimir Putin, s-a produs tot sub guvernarea PiS.
Polonia a început să-și crească semnificativ cheltuielile de apărare tot sub PiS, o politică urmată și de guvernul liberal al lui Donald Tusk.
În pofida retoricii de uz intern împotriva unor beneficii sociale de care s-ar bucura refugiații Ucrainei ( discutabile și acestea), nu există niciun motiv pentru a crede că flancul nord-estic al NATO va slăbi în fața amenințării ruse.
De asemenea, cu toată rertorica abrazivă din campanie, Polonia va rămâne la parteneriatele ei strategice, în Triunghiul de la Weimar ( alături de Germania și Franța) și în strânsă legătură cu Marea Britanie.
O problemă pentru UE, dar nu imediată
În sistemul de putere al Poloniei, președintele are un rol mai degrabă ceremonial, cu mai puține atribuții în domeniul securității și politicii externe, dacă ar fi să-l comparăm cu omologul său din România.
Totuși, el deține o pârghie importantă în politica internă: se poate opune oricărui proiect legislativ. Parlamentul poate trece peste voința președintelui doar cu un vot de minim 60%, majoritate pe care guvernul lui Donald Tusk nu o deține.
Pe termen scurt, influența acestor alegeri asupra politicilor europene este redusă.
Polonia este reprezentată în Consiliul European de premierul liberal Donald Tusk. Este adevărat, el poate fi încorsetat într-o anumită măsură de prezența unui președinte conservator, dar nu mai mult decât s-a întâmplat și cu președintele în curs de plecare, Andrej Duda.
Perspectiva de aderare a Ucrainei devine însă problematică în momentul de față. Nawrocki s-a pronunțat ferm împotriva primirii Ucrainei în UE. Iar guvernul lui Donald Tusk nu poate să nu țină cont de această opinie, având în vedere rezultatul alegerilor.
Este foarte probabil ca negocierile de aderare ale Kievului să fie înghețate sau amânate sine die. Ceea ce nu ar întrista chiar pe toată lumea de la Bruxelles sau din marile capitale, unde există destui adversari ai extinderii.
Pe termen mediu, amenințarea constă în posibilitatea ca PiS să racoleze un număr de parlamentari liberali pentru a răsturna guvernul și a declanța alegeri anticipate, pe care să le câștige.
Atunci, la masa de decizie a UE va veni, într-adevăr, premierul unei mari națiuni eurosceptice. Dar, până atunci, mai e.
Pe termen scurt, rezultatul din Polonia s-ar putea dovedi o capcană pentru premierul ungar Viktor Orban.
Dosarul activării Articolului 7 avansează cu pași repezi în Consiliu. Liderii europeni înțeleg acum că fereastra de oportunitate pentru a acționa se îngustează. Și este de așteptat să urgenteze procedura împotriva Ungariei. Cu o condiție: să-l câștige de partea lor pe slovacul Robert Fico.
O victorie a MAGA, dar nu cine știe ce
Canada, Australia, Germania, Albania, România... iată cinci țări care, după instalarea lui Donald trump la casa Albă, au respins la vot candidații care se revendicau de la ideologia MAGA.
Polonia nu a intrat pe acestă listă și susținătorii ”revoluției conservatoare” pot bifa o primă victorie în străinătate, după revenirea lui Donald trump la Casa Albă.
Mișcarea ultraconservatoare americană s-a implicat puternic în alegerile din Polonia. Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) a ținut o reuniune în Polonia, cu câteva zile înainte de turul al doilea.
Cu acest prilej, secretarul Departamentului de Securitate Internă, Kristi Noem, a ieșit din normele diplomatice de nealiniere partizană, îndemnând polonezii să voteze pentru Karol Nawrocki.
Apoi, conferința conservatorilor s-a mutat Ungaria.
Dar victoria MAGA a venit pe terenul cel mai facil cu putință.
Conservatorismul catolic își avea oricum rădăcini bine înfipte în solul polonez. De altfel, din 2005 încoace (de la plecarea președintelui de stânga Aleksander Kwaśniewski), Polonia a avut un singur președinte liberal, pe Bronislaw Komorowski. În rest, numai președinți conservatori: Lech Kaczinski, Andrej Duda și acum Karol Nawrocki.
De notat că acesta din urmă a câștigat la cae mai mica diferență în comparație cu predecesorii săi.
Cum poate beneficia Rusia
Victoria lui Nawrocki, un anti-rus declarat și pus sub urmărire de Moscova, are și părțile ei bune pentru Kremlin.
În acest moment, în discursul rusesc, adversarul principal este Europa. Mai precis, Europa liberală. Europa lui Macron și a lui Merz. Europa căreia i se alătură tot mai decis britanicul Keir Starmer. Europa căreia i s-a alăturat, viguros, România, odată cu alegerile din 18 mai.
Nu de Ucraina militară se teme Vladimir Putin. El se teme de Ucraina Europeană, cu libertățile și oportunitățile ei. O astfel de Ucraină ar fi un exemplu ”prost” pentru lumea rusă, din perspectiva Kremlinului.
Un alt adversar declarat al Europei se află la Casa Albă. Donald Trump consideră Europa un concurent economic și comercial al Statelor Unite. Și o vrea, la rândul său, cât mai slabă și mai dezarticulată.
Acționând alături de mentorul său, Donald Trump, pentru slăbirea Europei, Karel Nawrocki va face, implicit, jocul Rusiei. Cea care deja a pus preț pe capul lui..
Relația București-Varșovia. O problemă și o oportunitate
De-abia ajuns în prima sa acțiune externă, la summitul B9 de la Vilnius, președintele român Nicușor Dan a primit din partea omologului său Volodimir Zelenski invitația de a vizita Ucraine.
Cu o Polonie totuși capricioasă, liderul de la Kiev a înțeles imediat importanța vecinului România.
Dar cum rămâne cu relația româno-poloneză? Apropos, formatul București 9, al statelor de pe flancul estic al NATO, a fost activat după agresiunea rusă din 2014 împotriva Ucrainei. Și i-a avut ca inițiatori pe președintele liberal român Klaus Iohannis și omologul său conservator, Andrej Duda.
România și Polonia sunt legate de un parteneriat strategic, încheiat în 2009, de președintele liberal-reformist Traian Băsescu și omologul său conservator Lech Kaczinski.
Campaniile electorale din România și Polonia au adus, într-adevăr, o urmă de venin, ceea ce s-ar putea repercuta asupra relațiilor constant bune.
PiS l-a susținut puternic pe candidatul de extremă dreapta george Simion, în alegerile românești. De altfel, Simion a fost primit cu onoruri de însuși președintele Andrej Duda. Liderul AUR a petrecut mult timp în Polonia, la acțiunile electorale ale lui Nawrocki.
De partea sa, premierul Donald Tusk și-a afirmat susținerea față de Nicușor Dan. După ce acesta din urmă a câștigat, a venit în Polonia pentrui a-l susține public pe candidatul liberal, primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski.
Cu două zile înainte de turul doi al alegerilor poloneze, fostul premier Mateusz Morawiecki a răspândit pe rețeaua de socializare X un fake news uriaș despre România, cum că, după victoria lui Nicușor Dan, în țară ar urma să fie relocați sute de mii de imigranți ilegali.
Cu toate acestea, interesele stategice comune și istoricul relațiilor ar trebui să stea la baza unei relații pragmatice. Rămâne de văzut care vor fi abordările le București și Varșovia, după ce alegerile s-au consumat.
Paradoxal, momentul poate fi unul oportun pentru România, care rămâne singura națiune central și est-europeană puternic angajată alături de statele-pivot ale Uniunii Euroopene.
Bucureștiul ar putea beneficia astfel de un sprijin solid din partea liderilor și instituțiilor europene. O Românie de succes va fi o foarte bună vitrină pentru Europa.
