Românii au mai fost interesați să afle și care au fost versurile Prohodului ortodox, cântecul bisericesc de la înmormântare clasându-se pe primul loc în topul celor mai căutate versuri din anul care tocmai a trecut.
Cea mai populară căutare pe Google a fost Black Friday, iar oamenii au fost foarte specifici când vine vorba de reduceri, potrivit Pagina de Media. Aceștia au căutat pe Google „eMag Black friday”.
Topurile au fost realizate folosind liste de căutări „trending”, mai exact căutări care au înregistrat o creștere puternică în 2019 față de 2018, pe o perioadă considerabilă de timp, indicând astfel un interes sporit și susținut pentru respectivul subiect, după cum menționează aceeași sursă.
Trei dintre cele mai populare căutări ale anului au fost generate de moartea unor persoane cunoscute: Răzvan Ciobanu (creator de modă), Cameron Boyce (actor cunoscut și pentru rolul din seria Descendenții de la Disney) sau Marcel Toader.
Tenisul și fotbalul au fost sporturile care au marcat anul 2019 și s-au regăsit și în lista celor mai populare evenimente sportive în căutările românilor, în special prin evoluțiile Simonei Halep și ale „naționalei” U21.
Pe zona de tehnologie s-a căutat masiv detalii despre telefoanele Apple, Samsung și Huawei.
Cele mai populare căutări
1. eMAG black friday
2. Răzvan Ciobanu
3. About You
4. Rezultate alegeri europarlamentare
5. Cameron Boyce
6. Rezultate alegeri prezidențiale
7. Vremea în București
8. iPhone 11
9. Marcel Toader
10. România - Suedia
Ce este…?
1. Ce este meningita
2. Ce este orca
3. Ce este verbul
4. Ce este difteria
5. Ce este fanesca
6. Ce este Papageno
7. Ce este anxietatea
8. Ce este substantivul
9. Ce este Halloween
10. Ce este fizica
Versuri
1. Prohodul versuri
2. Dance monkey versuri (Tons and I - Dance monkey)
3. Sos versuri (5Gang - SOS)
4. Străzile din București versuri (florianrus, MIRA - Străzile din București)
5. Luna alba versuri (Elena - Luna alba)
6. Poem versuri (The Motans feat. Irina Rimes - Poem)
7. Calma versuri (Pedro Capó - Calma)
8. Gaudeamus versuri
9. Bag un blunt versuri (Ian x Azteca - BAG UN BLUNT)
10. Retrograd versuri (DJ PROJECT feat. Andia - Retrograd)
Cum să/se...
1. Cum se calculează aria cercului
2. Cum se manifestă gripa
3. Cum se votează
4. Cum se calculează media
5. Cum se fac urzicile
6. Cum se schimbă ora
7. Cum se face socata
8. Cum să slăbești
9. Cum se face coliva
10. Cum se face mămăliga