A fost demis bugetarul cu cel mai mare salariu din țară: 1,94 milioane de lei pe an

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 17.12.2019 - 15:07
Monica Anisie

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, încetarea delegării atribuțiilor de director general pentru Ovidiu Badea. Astfel, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură îi revine lui Ștefan Neagu.

SHARE

"Motivul acestei întâlniri cu dvs. este decizia pe care am luat-o referitor la încetarea delegării atribuțiilor de director general al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură a domnului Ovidiu Badea. Vreau să vă anunț această decizie în urma numeroaselor petiții pe care le-am primit la Ministerul Educației, dar și din cauza unor semnale pe care le-am primit din partea presei.

Interimatul va fi preluat de domnul cercetător Ștefan Neagu, urmând ca, în cel mai scurt timp, să venim în fața opiniei publice cu o numire demnă de acest institut. Totodată, această decizie s-a concretizat și în urma controlului pe care l-am dispus la institut (...) în urma căruia s-a constatat, printre altele, că, la 31 noiembrie, la ultimul bilanț, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură a înregistrat o pierdere de 5,9 milioane de lei", a spus Anisie, la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP).

Ministrul a adăugat că este inadmisibil ca, la mai bine de un an de la finalizarea Inventarului Forestier Național (IFN), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură să nu poată face o evaluare a lemnului recoltat din pădurile României.

Citește și Cel mai bogat director de la stat: salariu de peste 1,9 milioane lei pe an

„Domnul director Badea, dacă nu a fost convins de corectitudinea datelor de la Departamentul IFN, trebuia ca, într-un an de zile, să vină cu o alternativă, cu date concrete care să fie prezentate opiniei publice.

Consider că este inadmisibil ca, la mai bine de un an de la finalizarea IFN, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură să nu poată face o evaluare a valorii lemnului recoltat din pădurile României. Domnul Badea a contestat această cifra.

Prin urmare, l-am întrebat care sunt măsurile concrete pe care le poate prezenta, dar nici până la această dată nu le-a prezentat. Ministerul Educației nu va accepta ascunderea informațiilor de interes public și discreditarea unor profesioniști din sistem pentru că au refuzat să tacă", a adăugat Anisie.

Ziarul Financiar relata, în luna iulie, că Ovidiu Badea încasează pentru anul 2019 suma de 1,94 milioane lei, unul dintre cele mai mari salarii din țară. Potrivit declarației de avere a președintelui Klaus Iohannis, acesta încasează un salariu de 133.879 lei pe an. Prin urmare, Badea câștigă de zece ori mai mult ca președintele României.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te