Botoșani: Un medic s-a ales cu dosar penal, după ce a mers la muncă, deși era în izolare

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 31.03.2020 - 13:46

Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ''Mavromati'', care a fost confirmat cu virusul COVID-19, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor după ce a mers la serviciu, deşi trebuia să se afle în izolare la domiciliu.

SHARE

Medicul avea simptomele unui bolnav cu coronavirus şi, deşi i s-a cerut să rămână la domiciliu, s-a prezentat la unitatea medicală, consultând zeci de pacienţi, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

"Parchetul, în urma sesizării primite, a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, având în vedere că un cadru medical de la Spitalul Judeţean Botoşani, după ce prezenta simptomele specifice infectării cu noul coronavirus şi i s-a pus măsura autoizolării la domiciliu, acesta a continuat să se prezinte la unitatea medicală câteva zile şi să consulte pacienţii până în data de 29 martie, când rezultatele analizelor au confirmat că este pozitiv", a afirmat Chihaia.

În prezent, medicul este internat la Secţia de Boli Infecţioase a SJU "Mavromati".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te