Avertismentul lui Jurma după deschiderea școlilor: „Seamănă cu un experiment de infectare în masă"

DE Daniel Toșa | Actualizat: 03.01.2022 - 14:05
Avertismentul dr. Juma după deschiderea școlilor: „Seamănă cu un experiment de infectare în masă"/FOTO: Pixabay

Decizia privind deschiderea școlilor pe 3 ianuarie este „dezolantă", consideră medicul Octavian Jurma. El afirmă că revenirea elevilor în bănci imediat după sărbători la început de val cinci al pandemiei de Covid-19 seamănă mai mult cu un „experiment de infectare în masă".

SHARE

Octavian Jurma a criticat decizia autorităților de a deschide școlile în format fizic începând de luni, 3 ianuarie.

„Se deschid școlile în format fizic în România la trei zile după Revelion. Exact timpul mediu de incubație pentru cazurile de Omicron. Este o decizie dezolantă... 

Astfel după ce petrecerile și minivacanța de Revelion au răspândit Omicron în toate orașele din România, școlile vor asigura răspândirea Omicron în toate familiile care au copii la școală în România, iar părinții și bunicii acestor copii le vor răspândi la birou sau în biserici și celor care nu [mai] au copii în școli.

Nici dacă plănuiau un experiment de infectare în masă și demolarea controlată a sistemului medical, nu puteau alege mai bine suprapunerea unor seturi de evenimente de tip super-spreader atât de corect pentru a asigura o explozie de cazuri", a scris Octavian Jurma pe pagina de Facebook.

Citește și: Mii de comune inutile și falite

Specialistul vorbește despre o serie de decizii greșite ale autorităților române.

„Dintre cei trei factori agravanți, deschiderea școlilor în format fizic la trei zile după petrecerile de anul nou pentru a recupera o vacanță inutilă și pe care nimeni nu a cerut-o, este fără îndoială cea mai irațională măsură posibilă dintre toate. 

Pentru această decizie nu mai trebuie să căutăm motive epidemiologice, ci motive psihiatrice, în zona de psihopatie", a adăugat Octavian Jurma.

Medicul timișorean mai spune că prin deciziile luate de autorități valul Omicron al pandemiei a început mai rapid și va lovi puternic România în următoarele săptămâni.

„Pentru a simplifică calculele în perioada următoare, putem considera debutul oficial al valului 5-Omicron în dată de 1 ianuarie 2022... 

Citește și: VIDEO Bătaie în trafic pe DN1, în mijlocul aglomerației de mașini de pe Valea Prahovei

Debutul valului confirmă și prognoza că Omicron va deveni dominantă până la finalul acestei săptămâni... De săptămâna viitoare Omicron va forță valul în regim turbo și mă aștept să terminăm săptămâna la peste 2.500 de cazuri pe zi (sunt excesiv de rezervat aici)... 

Debutul valului 5 a fost deci avansat cu aproape două săptămâni față de prognoza INSP, tocmai datorită măsurilor de relaxare inoportune, a abandonării certificatului verde și a deschiderii școlilor în cel mai prost moment posibil din punct de vedere epidemiologic", a explicat specialistul.

Elevii de gimnaziu și cei de liceu revin la cursuri luni, 3 ianuarie. Clasele primare, dar și grădinițele, vor reîncepe cursurile pe 10 ianuarie.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.