Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
7.415.048 Votanți în România
41,18 %
613.327 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Aproape 10% din populația Ucrainei a trecut prin România în primul an de război

DE Alex Darvari | 24.02.2023 - 10:02
Aproape 10% din populația Ucrainei a trecut prin România - Foto: Newsweek / Mugur Vărzariu
Aproape 10% din populația Ucrainei a trecut prin România - Foto: Newsweek / Mugur Vărzariu

Aproape 10% din populația Ucrainei a trecut prin România la un an de la invazia rusă în Ucraina, Poliția de Frontieră a făcut un bilanț. Numărul ucrainenilor care au intrat în România este copleșitor.

SHARE

Populația Ucrainei este de 45 milioane de locuitori.

Ca urmare a declanșării conflictului militar din Ucraina, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost dispuse măsuri graduale de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, precum şi o serie de măsuri pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor ucraineni.

Citește și: FOTOREPORTAJ Din Ucraina, la București: Cele două fețe ale războiului. Drama refugiaților

Încă din primul moment, poliţiştii de frontieră au răspuns unanim efortului general de sprijinire a refugiaţilor ucraineni şi, chiar din proprie iniţiativă, au rămas la muncă să ofere ajutor deopotrivă persoanelor aflate în dificultate, cât şi colegilor aflaţi în serviciu.

Aproape 10% din populația Ucrainei a trecut prin România în primul an de război

Pentru creșterea capacității operaționale am beneficiat inclusiv de sprijin din partea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX) care, începând cu luna martie 2022, a extins Operaţiunea TERRA 2022 și la frontiera cu Ucraina.

Astfel, având în vedere că o mare parte a civililor au ales să se retragă din calea războiului, mulți dintre aceștia căutând refugiul pe teritoriul statelor UE și în țările învecinate, începând cu data de 24.02.2022, în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și R. Moldova, au fost înregistrate creșteri semnificative ale traficului de călători și de mărfuri, atât pe sensul de intrare, cât și de ieșire din țară.

 

Situația operativă înregistrată în perioada 24.02.2022 – 23.02.2023, cu privire la traficul cetățenilor ucraineni și tranzitul de mărfuri prin punctele de trecere a frontierei, se prezintă astfel:

prin punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări, au intrat în România 578.177 cetăţeni ucraineni. Datele statistice vizează numărul de treceri la frontieră, o persoană având posibilitatea să efectueze mai multe deplasări prin punctele de trecere a frontierei în intervalul de timp respectiv.
din numărul total al cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţara noastră, 221 reprezintă minori;
aproximativ 5.400 cetăţeni ucraineni au fost depistaţi în trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei pe sensul de intrare în România. Cei în cauză au solicitat o forma de protecţie a statului roman la structurile Poliţiei de Frontieră;
o situaţie specială s-a înregistrat cu privire la traficul autovehiculelor de transport marfă, presiunea fiind mult mai mare la frontierele de nord şi de est. Situația pentru anul 2022 indică faptul că, prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, valorile traficului de mărfuri au înregistrat indicatori mai mari cu 86% (389.400 de automarfare pe ambele sensuri de deplasare), în timp ce la graniţa cu Republica Moldova creşterea a fost de 60% (501.600 camioane).
Punctele de trecere a frontierei unde traficul de mărfuri a înregistrat valori crescute sunt: Isaccea (+157%) şi Siret (+103%) - ambele la frontiera cu Ucraina; Oancea (+389%), Stânca (+103%) şi Albiţa (+43%) - la frontiera cu Republica Moldova, dar şi Nădlac (+51%) - la frontiera cu Ungaria.
 

La nivelul Poliției de Frontieră Române au fost adoptate măsuri de creștere a capacității de procesare a refugiaților, constând în:

suplimentarea personalului din cadrul punctelor de trecere a frontierei, precum și a tehnicii mobile pentru efectuarea formalităților de control;
utilizarea la maximum a arterelor de control, fiind creată inclusiv posibilitatea de efectuare a verificărilor pentru intrarea în România pe arterele utilizate pentru ieșirea din țară (în cazul în care infrastructura existentă pe sensul de intrare a fost subdimensionată în contextul prezentării în același timp a unor grupuri mari de persoane);
crearea unor fluxuri separate pentru persoanele vulnerabile, în funcție de necesități și raportat la configurația punctelor de trecere;
acordarea unei atenții speciale la intrarea în țară a minorilor, cetățeni străini sau apatrizi, care nu sunt însoțiți de niciunul dintre părinți sau de către reprezentanții legali ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unei alte persoane;
implementarea unor mecanisme de sprijin a persoanelor sosite din Ucraina. În acest sens, după încheierea formalităților de frontieră, persoanele au fost îndrumate, în funcție de nevoile de sprijin către reprezentanți ai autorităților locale, consiliului județean, ONG-urilor, voluntarilor prezenți în proximitatea punctelor de trecere;
înfiinţarea unei linii de comunicare pentru cetăţenii ucraineni prin intermediul liniei telefonice 021/9590, fiind suplimentat personalul propriu cu lucrători vorbitori de limbă ucraineană, pentru gestionarea acestor apeluri;
efectuarea unor misiuni de supraveghere în cooperare cu structurile Inspectoratului General de Aviație şi cu personalul detașat de Frontex, utilizând atât elicopterele aflate în dotarea IGAV cât și mijloacele de supraveghere aeriană (avion și elicopter), contractate de agenția anterior menționată;
au fost deschise două puncte de trecere cu specific rutier (T.F. Vicovu de Sus şi PTF Racovăţ) și unul cu specific feroviar (Valea Vișeului);
tot pentru fluidizarea traficului de mărfuri și eficientizarea timpilor de așteptare, Poliția de Frontieră Română, împreună cu celelalte autorități care acționează la frontieră, a inițiat și dezvoltat grupuri de lucru cu autoritățile similare din Republica Moldova pentru identificarea unor măsuri eficiente în ceea ce privește controlul la granița comună. Ca urmare a acestor discuții, recent, a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat în PTF Albiţa care vine în sprijinul fluidizării traficului la frontiera de est.
          În prezent traficul se derulează în condiţii normale, situaţia fiind într-o dinamică permanentă şi monitorizată cu atenţie astfel încât dispozitivul de supraveghere şi control să fie adaptat la situația din teren.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te