Actriţa Ileana Ploscaru a murit. Avea 92 de ani: „Am avut o viață excelentă”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 31.10.2023 - 17:23
Actriţa Ileana Ploscaru a murit - Foto: CT news / imagine cu caracter ilustrativ
Actriţa Ileana Ploscaru a murit - Foto: CT news / imagine cu caracter ilustrativ

Încă o stea s-a stins în lumea teatrului românesc. Actriţa Ileana Ploscaru a murit astăzi la vârsta de 92 de ani. Anunțul a fost făcut de UNITER pe pagina de Facebook.

SHARE

Actriţa Ileana Ploscaru a murit, a anunţat marţi UNITER pe pagina de Facebook. Venerabila actriță s-a stins la vârsta de 92 de ani.

A murit la vârsta de 92 de ani

"Ne despărţim de Ileana Ploscaru... Ileana Ploscaru a fost un rafinat om de teatru. O personalitate artistică distinsă şi puternică, dedicată întru totul scenei.

De-o forţă, vigoare şi statornicie care sunt puse pe seama iubirii imense pentru teatru şi public. Ileana Ploscaru a fost un model de dăruire, de profesionalism şi de respect pentru meseria căreia i s-a dedicat până la 86 de ani. (...) Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!", afirmă sursa citată.

La Gala Premiilor UNITER din anul 2021 Ileana Ploscaru a primit din partea Senatului UNITER Premiul pentru întreaga activitate.

Carieră impresionantă în teatru

A debutat pe scena Teatrului Național "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca la 24 februarie 1951, în spectacolul "Fântâna turmelor" de Lope Félix de Vega Carpio, în regia lui Ion Dinescu.

Citește și: Recunoașteți personajul? A jucat în cel mai frumos film românesc pentru copii. Va fi ucisă la 34 ani

În 1961, Ileana Ploscaru se transferă, prin concurs, la Teatrul de Stat din Constanța, debutând pe 12 noiembrie 1961, în spectacolul "Zări necuprinse", scris de Nikolai Virta și regizat de Constantin Dinischiotu.

Ileana Ploscaru a fost actriță a Teatrului de Stat din Constanța, evoluând în zeci de spectacole, precum "Scaiul" de Georges Feydeau (regia: Ion Lucian), "Titanic Vals" de Tudor Mușatescu (regia: Cristian Șofron), "Trei surori" de A.P. Cehov (regia: Dominic Dembinski) și "Bătrâna și hoțul" de Viorel Savin (regia: Iulian Enache).

Pentru cei 65 de ani de activitate, dintre care 55 pe scena teatrului constănțean, Consiliul Local Municipal Constanța i-a acordat, la sfârșitul anului 2016, titlul de cetățean de onoare.

Pe 19 iunie 2017, la Teatrul de Stat din Constanța, în deschiderea celei de-a doua ediții a Festivalului Național de Teatru "Miturile Cetății", se lansează cartea "Ileana Ploscaru – Teatru, teatru și iar teatru....", o antologie teatrologică de Constantin Paraschivescu și Irina Zlotea. Editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu" ca supliment al Revistei "Teatrul azi" (Editura Cheiron, București, 2017).

Citește și: Drama Andei Călugăreanu: Părăsită de soț pentru o colegă de scenă. A plâns continuu înainte să moară

Pe 27 mai 2021, Senatul UNITER a decis acordarea Premiului pentru întreaga activitate actriței Ileana Ploscaru, ca o recunoaștere pentru cei 90 de ani de viață și 70 de ani de carieră profesională.

În cadrul unui interviu actrița mărturisea că a avut o viață de excepție.

„Am avut o viață excelență, am avut norocul să joc și cu regizori renumiți, dar și ca regizorii locali să fie foarte buni, am avut colegi excepționali, am avut un repertoriu cu piese variate care ne-au ajutat, atât pe mine, cât și pe colegii mei, să ne dezvoltăm în actorie.

Niciodată un actor nu trebuie să se identifice cu un rol. Nu are voie. El trebuie să știe să-și modeleze eul pe fiecare rol pe care îl interpretează, și să-și revină la el însuși, după ce iese din scenă, asta este părerea mea.

Ca un fel de concluzie, hai să-i zic temporară, a vieții mele artistice, este spectacolul “ Bătrâna și hoțul ”, în care, fără să îl identific cu viață mea, totuși, undeva, este ce am fost și ce sunt, dar nu mă las.” a declarat actrița.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te