Cei doi răniţi provin din unul dintre microbuzele implicate în accident.
"În municipiul Mediaş, strada Gării, coliziune între un turism şi 2 microbuze transport persoane, 8 pasageri plus şofer în fiecare microbuz. Două persoane aflate într-unul dintre microbuze vor fi transportate la spital, conştiente. Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului şi efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident. Trafic îngreunat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
La locul accidentului au ajuns mai multe ambulanţe.
"SAJ Sibiu a transportat la CPU Mediaş doua victime, bărbaţi de 45, respectiv 47 ani. Primul prezintă traumatism toracic anterior, iar cel de-al doilea TCC acut închis. Ambele victime sunt în stare stabilă. La intervenţie participă şi un echipaj ISU", potrivit Ambulanţei Sibiu.