Cum vrea Ligia Deca să-i ajute pe absolvenții care vor să meargă la facultate în străinătate

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 29.05.2023 - 19:04
Ligia Deca promite că îi ajută pe cei care dau examen de edmitere la universități din străinătate Foto: Facebook/Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat că dacă va fi prelungită perioada în care se va susține exemenul de Bacalaureat, se va lua legătura cu omologii din alte state pentru a-i ajuta pe absolvenții care dau admitere în străinătate.

SHARE

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că dacă greva profesorilor se va prelungi iar absolvenții de liceu vor susține examenul de Bacalaureat cu întârziere, va lua legătura cu omologii din alte state pentru a-i ajuta pe cei care au exemene de admitere la universități din străinătate. 

Deca a făcut acest anunț luni, 29 mai, când profesorii au intrat în a doua săptămână de grevă.

Cum vrea ministrul Ligia Deca să-i ajute pe absolvenții care dau admitere la universitățile din străinătate

„Înscrierile la facultate se realizează după susținerea examenului de bacalaureat. În acest moment, calendarul de bacalaureat rămâne cel anunțat.

În cazul în care vor exista prelungiri, în acel moment vom lua și noi legătura cu omologii noștri din alte state pentru a explica situația și pentru a încerca să-i ajutăm pe cei care au nevoie de, știu eu, un timp suplimentar pentru a putea depune acele documente necesare”, a declarat Ligia Deca presei în fața Ministerului Muncii, după o discuție cu sindicatele din educație.

Citește și: SURSE Profesorii se așteaptă la o încetare a grevei. Dosarele de BAC, preluate în multe licee

„Singurul lucru pe care l-am făcut este să amânăm desfășurarea Evaluării pentru clasa a VI-a, acea evaluare sistemică. (...)

În ceea ce privește examenele naționale, din nou, în acest moment calendarul rămâne în picioare. A început de astăzi perioada de înscriere la examenul de bacalaureat; ea continuă până pe 7 iunie.

Deci este timp suficient și în unitățile de învățământ care au resursa necesară, resursa umană necesară pentru a desfășura această activitate de înscriere la examenul de bacalaureat, acest proces se desfășoară.

Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a și clasa a XIII-a în cazul învățământului seral este de 2 iunie.

În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest termen, în așa fel încât toți copiii să aibă situația școlară încheiată. Chiar aș vrea să subliniez acest lucru: niciun elev nu va rămâne cu situația școlară neîncheiată.

Niciun elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără posibilitatea de a susține examenul, fie Evaluarea Națională, fie examenul de Bacalaureat”, a spus Ministrul Educației.

Citește și: Ligia Deca vorbește, în premieră, de prelungirea anului școlar. Cum se vor încheia mediile elevilor

Ligia Deca a vorbit și despre posibilitatea prelungirii anului școlar.

”Este evident că dacă conflictul se va prelungi, ceea ce noi sperăm că nu va fi cazul, vom avea această posibilitate de prelungire a cursurilor și de reprogramare a calendarului de evaluări. Niciun elev nu va ajunge în situația în care să nu-și dea examenele de final de gimnaziu sau de liceu, până la finele acestui an școlar. Noi o să închidem această situație atât din punct de vedere al mediilor, cât și din punct de vedere al examenelor naționale.

Toți elevii se vor înscrie și apoi data va fi stabilită în așa fel încât toți elevii să poată să susțină acest examen (BAC n.r.). Nu contează momentul în care se vor înscrie, dacă vor fi elevi care nu s-au putut înscrie, evident prelungim calendarul.

În școlile care există resursă umană care nu este în grevă, se face înscrierea. Acolo unde nu, imediat ce protestul se va încheia, se vor face procedurile necesare. Perioada de înscrieri [la examenul de Bacalaureat] a început astăzi, dar continuă până pe 7 iunie. Este timp”, a mai spus Ligia Deca.

Urmărește-ne pe Google News

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te