Care este condiţia PSD de a rămâne în Guvernul Bolojan. Grindeanu spune că Executivul nu a făcut mare lucru
Care este condiţia pusă de PSD pentru a rămâne în Guvernul Bolojan. Sorin Grindeanu, liderul social-democraţilor, spune că Executivul nu a făcut mare lucru, pentru că "deficitul extraordinar se dovedeşte a nu fi fost real".
Grindeanu spune că "e absolut necesar ca, la următoarea asumare, următorul pachet, în speță cel care se referă la administrația locală și centrală, să existe și acest pachet de relansare economică".
În urmă cu două zile, partidele din coaliția de guvernare au decis, în ședința de luni, că Guvernul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri privind reforma Administrației, împreună cu măsurile de relansare economică, propuse de PSD.
"Nu se poate altfel", spune Sorin Grindeanu, adăugând: "Nu putem doar să discutăm despre tăieri, despre reduceri, dacă se dorește ca PSD să rămână în Coaliție.
Care este condiţia PSD de a rămâne în Guvernul Bolojan
E un lucru pe care noi l-am anunțat de 6 luni. Dacă nu se întâmplă, înseamnă că nu se mai dorește participarea PSD". Liderul PSD susţine că "acel deficit (n. red. bugetar) extraordinar nu e real":
"Ceea ce s-a întâmplat prin mai-iunie e o moștenire grea, mascată sub un deficit extraordinar care se dovedește a nu fi fost real.
Ce taxe, în afară de creșterea TVA-ului de la 19 la 21%, iar încasările la bugetul de stat au fost semnificativ la fel, chiar dacă a crescut TVA.
Ce lucruri extraordinare s-au întâmplat? (...) Deficitul rebuie redus, dar ceea ce s-a proiectat, un dezastru, nu se poate. Se va vedea la execuția bugetară de la finalul anului (n. red.: trecut).
Pentru că, într-un final, când te uiți măsurile care au fost adoptate pe parcursul anului 2025 și care s-au aplicat în lunile rămase din 2025 au fost foarte puține".
Analiza internă din PSD durează până după votarea bugetului, afirmă Grindeanu, conform antena3.ro:
"Primarii PSD și-au spus punctul de vedere, iar majoritatea aleșilor locali PSD și-au exprimat punctul de vedere în urmă cu 6-7 luni.
Noi ne aflăm în această perioadă într-o evaluare internă, așa cum bine știți, până după buget. E foarte important acest lucru.
Dincolo de taxele locale mărite, să avem niște propuneri la buget pe care dorim să fie aplicate, cele legate de pensii: trebuie să existe o recalibrare a pensiilor.
Fiindcă anul trecut,, în 2025, puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut dramatic. De asemenea, sunt indemnizațiile pentru mame. Au fost scoase; lucrurile trebuie să revină la normal."