Lansat pe ecranele româneşti în 2002, "Filantropica" este "o comedie care conţine şi tristeţe, şi dramatism, psihologie, dar şi adevăr", fiind al patrulea lungmetraj al regizorului Nae Caranfil, după "E pericoloso sporgersi" (1993), "Asfalt Tango" (1996), "Dolce far Niente" (1998). Pelicula este una dintre cele mai importante producţii ale sale.
Nae Caranfil prezintă în "Filantropica" o realitate haotică, pe o idee brechtiană. În film nu apare niciun reprezentant al vreunei autorităţi. "Privesc această lume, pe care o prezint, cu amuzament şi tandreţe", spunea regizorul şi scenaristul filmului, la conferinţa de presă ce a precedat lansarea în România a peliculei (15 martie 2002), la Cinema Scala.
Citește și: VIDEO Chuck Norris revine în forță într-un film de acțiune SF, la 83 de ani, după 11 ani de pauză
Într-un interviu publicat în revista "Cinema" (mai-iunie 2002), Nae Caranfil aminteşte că punctul de plecare al scrierii scenariului pentru acest film au fost de fapt două surse de inspiraţie pe care le-a combinat.
"Una a fost un articol de ziar în care era descris personajul Pepe din film, un textier al cerşetorilor - un personaj real deci, a cărui existenţă n-o bănuiam. Un personaj care, după o perioadă de puşcărie, s-a lansat în această afacere originală şi lucrativă. A doua sursă, aparent fără nicio legătură cu prima, este incidentul povestit mie despre un cuplu, soţ şi soţie, care merge la restaurant pentru a-şi serba zece ani de căsnicie şi se trezeşte pus în faţa unei note de plată astronomice. Am încercat să văd ce pot face pe firul acestei poveşti cu cerşetori.
Citește și: Ce cuplu de artiști ar fi trebuit să cânte „Ani de liceu”. Cum a fost aleasă, în final, Stela Enache
După ce am explorat mai multe dezlegări posibile, am renunţat. Ulterior am încercat să scormonesc în potenţialul acestui cuplu care-şi serbează aniversarea. Şi din nou m-am trezit într-un impas. Abandonând ambele idei, m-am apucat să caut cu totul altceva. Şi într-o bună zi, din senin, am avut inspiraţia de a le alătura. În acel moment am simţit că împreună aceste două surse dau un amestec exploziv", a explicat Nae Caranfil, potrivit Agerpres.
Unde a fost turnat filmul ”Filantropica”
Filmările la "Filantropica", o coproducţie româno-franceză, s-au desfăşurat în lunile septembrie - octombrie 2000, în Bucureşti, în locuri precum Parcul Herăstrău, Piaţa Victoriei, Liceul Cervantes, Gara de Nord, Carul cu bere, Lipscani. Responsabil cu imaginea a fost Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai importanţi operatori şi directori de imagine ai filmului românesc.
Filmul, cu un buget de 1,6 milioane dolari, a fost realizat de Domino Film, Media Pro Pictures (România) şi Mact Production (Franţa) cu participarea Centrului Naţional al Cinematografiei, a Canal + şi susţinerea Fondului Eurimages.
Citește și: De ce se opune soția lui Sergiu Nicolaescu unui film despre viața actorului. A moștenit 1.000.000 €
Povestea din comedia ”Filantropica”
Pelicula spune povestea unui profesor modest de limba şi literatura română - Ovidiu Gorea - interpretat de Mircea Diaconu, care visează să devină scriitor.
El se îndrăgosteşte de Diana Dobrovicescu (Viorica Vodă) "o mică sirenă de 20 de ani cu veleităţi de manechin" cu totul inaccesibilă celor fără prea mulţi bani în buzunar, cum de altfel era şi cazul său. În încercarea de a face faţă pretenţiilor fetei, profesorul intră în fel şi fel de încurcături care dau o notă dulce-amăruie schimbărilor prin care trece societatea românească după Revoluţia din 1989.
Filmul începe cu următorul insert: "A fost odată un oraş în care locuitorii se împărţeau în prinţi şi cerşetori. Între aceste două lumi nu existau decât câini vagabonzi. Ei formau clasa de mijloc."
O distribuție de excepție
În ceea ce priveşte distribuţia actorilor în film, Nae Caranfil a mărturisit că de obicei nu se gândeşte la acest aspect în timp ce lucrează la scenariu, "însă la Gheorghe Dinică m-am gândit de la început. De fapt, am pornit acest proiect şi cu ideea de a lucra cu marele Gigi - şi opţiunea pentru acel personaj textier al cerşetorimii a venit şi de la tentaţia de a lucra cu Dinică. Pentru personajul Ovidiu am dat foarte multe probe şi, pe măsură ce le dădeam, ştiam ce caut: căutam un Mircea Diaconu tânăr. În momentul în care n-am găsit ce voiam, m-am dus la original."
Pavel Puiuţ, zis Pepe, interpretat de Gheorghe Dinică, este jumătate artist, jumătate om de afaceri mai exact "textierul" oficial al cerşetorilor din Bucureşti.
Omul inventează biografii, replici şi atitudini în funcţie de personalitatea milogului sau de clientela-ţintă. Ovidiu va deveni "personajul" ideal pentru noul său experiment. Peste noapte, profesorul se trezeşte "însurat" cu Miruna (Mara Nicolescu), alături de care joacă, seară de seară, comedia unui cuplu sărac urmând scenariul minuţios pus la punct de Pepe. "Prinţ şi Cerşetor", Ovidiu este prins între două femei, proaspăt îmbogăţit în ochii Dianei, soţ umil pentru Miruna, el începe să ducă o viaţă dublă periculoasă şi epuizantă.
Pe lângă actorii consacraţi, mai mulţi tineri talentaţi şi-au făcut debutul cinematografic în acest film - Mara Nicolescu, Viorica Vodă şi Cristian Gheorghe. Au mai fost distribuiţi în film Florin Zamfirescu în rolul Poetului Gării de Nord, Marius Florea Vizante - Simpaticul, Constantin Drăgănescu, Monica Ghiuţă, Dan Aştilean.
Însuşi Nae Caranfil îşi face debutul în acest film interpretând un cântăreţ de muzică uşoară, care face karaoke pe muzica lui Frank Sinatra.
Filmul a obţinut, în 2002, Marele premiu al UCIN dar şi alte cinci premii: Premiul special al juriului - actorul Gheorghe Dinică; Premiul pentru scenariu - Nae Caranfil; Premiul pentru interpretare masculină - Mircea Diaconu, Premiul pentru interpretare feminină - Mara Nicolescu şi Premiul pentru scenografie (costume) - Svetlana Mihăilescu.
A urmat premiul publicului la Festivalul Internaţional de Film de la Paris (2002), premiul special al juriului, la Festivalul internaţional de film de la Wiesbaden (2002), Premiul pentru scenariu (Newport Beach, 2003), Premiul special al juriului (Bratislava, 2003). În 2005 a fost proiectat la Festivalul de film Belmont World Film din Boston şi a obţinut, în 2006, la Atena, Premiul TV5 pentru cel mai bun film francofon în cadrul Festivalului de film Francofon din Republica Elenă.
Filmul "Filantropica" al lui Tudor Caranfil a fost propus de către Asociaţia Criticilor de Film din România pentru participarea la preselecţia Academiei americane de film pentru secţiunea "cel mai bun film străin", ediţia 2003.
În 2022, a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Gopo a fost marcată de un moment special cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la lansarea filmului "Filantropica", moment ce a reunit şi o parte din echipa de producţie a filmului care şi-a pus amprenta asupra cinematografiei române.