Ultima femeie din viața lui IL Caragiale a fost la rândul său o mare pianistă care-l știa pe dramaturg încă de când era o copilă. Autorulcunoascutelor piese de teatru „O noapte furtunoasă” și „O scrisoare pierdută” a murit la 60 de ani, pe 9 iunie 1912, la opt ani după ce se autoexilase la Berlin cu toată familia.
Ultima femeie din viața lui IL Caragiale era cu 35 de ani mai tânără. A fost de față la moartea lui
Mai actual ca oricând, lucru pe care ni-l spunem mai mareu „în barbă” ori de câte ori mai vedem ori auzim o „nefăcută” a politicienilor noștri de azi, Caragiale s-a născut pe 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanele din județul Prahova, astăzi purtând numele marelui dramaturg și aparținând de județul Dâmbovița.
Era fiul lui Ion Luca Caragiale, aromân născut la Constantinopol (Istanbul) și al Ecaterinei Chiriac Karaboas, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.
Citește și: Care au fost femeile din viața lui Caragiale? De ce a vrut Eminescu să-l provoace la duel?
Talentul său a izbucnit precum erupția uriașă a unui vulcan, încă din tinerețe. De altfel, cele mai cunoscute piese ale sale au fost scrise, în textul original, până la 33 de ani.
Printre ele: „O noapte furtunoasă” (1879), „Conu Leonida față cu reacțiunea” (1880), „O scrisoare pierdută” (1884) și „D-ale carnavalului” (1885).
Cu toate acestea, veniturile sale nu erau prea mari, trăind mai mult din mici împrumuturi sau avansuri din leafa pe care o lua în diversele locuri de muncă avute.
Dar, în 1885, Caragiale a moștenit o șesime din averea Ecaterinei Momolo Cardini, verişoara primară a mamei lui Caragiale, căreia dramaturgul îi spunea Momuloaia și care s-a prăpădit fără să aibă copii.
Alexandrina Burelly, soția lui Caragiale - Foto: arhiva
Procesele dintre moștenitori s-au întins pe o durată de peste două decenii, ultimul finalizându-se abia prin 1909.
Dar Caragiale a primit în tot acest timp o sumă anuală care i-a permis să-și schimbe decorul modest al vieții.
Citește și: „Milionarul” Caragiale sărăcește din afaceri cu bere. Un cămătar îl cheamă la tribunal pentru 70 lei
În plus, s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, care provenea dintr-o familie înstărită, așa că nenea Iancu a putut să respire eliberat de presiunile financiare de până atunci.
Astfel, în 1889, el pleacă în voiaj de nuntă în Italia, într-o epocă în care astfel de călătorii erau un lux, nefiind la îndemâna omului de rând.
Caragiale a murit la 60 de ani, în casa din Berlin
În 1904 se va vinde „grosul” averii Momuloaiei, moşia Frăteşti şi casele din Bucureşti ale Momuloaiei, iar dramaturgul va deveni un om realmente bogat.
De altfel, conform calculelor făcute de Historia, suma care a ajuns în posesia lui Caragiale din averea acesteia s-a ridicat la cel puțin 415.000 de lei, la valoarea de la acea vreme.
În banii de astăzi, aceștia ar reprezenta frumoasa sumă de 2,1 milioane de euro. Prin urmare, se poate spune că marele Caragiale a devenit milionar în euro.
Situația financiară prosperă i-a permis și mutarea în Berlin, cu toată familia, tot în 1904, unde avea să-și trăiască restul vieții.
Decizia a fost catalizată și de pierderea procesului de calomnie intentat lui Caion, un publicist care îl acuzase de plagiatul piesei „Năpasta”.
A plecat dezgustat şi scârbit de ţara în care trăise şi pentru care scrisese toată viaţa. „Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”, spunea Caragiale înainte să plece.
Citește și: Cum a moștenit IL Caragiale 2 milioane de euro, în banii de azi? Cine a fost binefăcătorul?
Dar a mai revenit în România cu diferite ocazii, mai ales pentru a susține cauza Partidului Conservator- Democrat înființat și condus de Take Ionescu, pe care-l prețuia enorm.
În ultima sa călătorie în patria natală, în primăvara lui 1912, Caragiale a avut plăcuta surpriză să descopere că și fiul său cel mare, Mateiu, care avea 27 de ani - autorul de mai târziu al romanului „Craii de Curtea Veche” - are aptitudini scriitoricești.
Revenit la Berlin, petrece ultima seară din existența pământeană, cea de 8 iunie 1912, alături de Alexandrina, soţia lui, Tuşki (Ecaterina), fiica lor şi invitata lor, Cella Delavrancea, fiica scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea. fost primar al Bucureștiului și bun prieten cu Caragiale căruia i-a fost și avocat.
După ce femeile se retrag să doarmă, Caragiale rămâne cu Lucky (Ion Luca, celălalt fiu al său). Ca niciodată, a simțit nevoia să-şi povestească viaţa, să-şi verse tot focul, şi-şi găseşte confidentul în fiul inimii lui, iscoditor, mare bibliofil şi poet ca și el.
Cei doi au o lungă conversație și despre William Shakespeare - pe care Caragiale îl admira - cu referire mai ales la piesa acestuia, „Macbeth”. Discuția a continuat până spre zorii zilei de 9 iunie, când dramaturgul se duce la culcare., potrivit istorie-pe-scurt.ro.
Dar Caragiale n-a mai apucat să vadă și dimineașa de 9 iunie 1912, el murind în somn. Cella Delavrancea a surprins, în cartea sa autobiografică „Dintr-un secol de viață”, durerosul moment în care soția lui nenea Iancu l-a găsit fără suflare în dormitor, în zorii zilei de 9 iunie 1912.
Pianista Cella Delavrancea, în tinerețe - Foto: arhiva
„Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea.
Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearşaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi.
Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate?
În ajun, seara, la masă, ne fermecase cu poveşti, proiecte şi voie bună. Nu ne mai tachinase pentru tendinţele noastre spre poezia cu metafore absurde, râsese de verva cu care declama Luki pastişuri compuse de el…
Moartea îl atinsese rapid, fără şovăire, aşa cum desigur şi-o dorise, esenţă în spaţiu, verb fără adjectiv”, scria Cella Delavrancea.
Se pare că talentata și tânăra, pe atunci, pianistă a fost ultima pasiune a dramaturgului, înainte de moartea sa.
Citește și: Maria Cella Delavrancea, „copilul minune” al lui Caragiale. A cântat de alături de Enescu în Europa
După ce i-a stârnit lui Caragiale admirația pe când adolescenta avea doar 14 ani, Cella l-a revăzut și l-a vrăjit pe dramaturg ca tânără femeie frumoasă, 10 ani mai tâziu. Pe atunci, talentata pianistă avea deja concerte în afara țării.
Ajunsă la Berlin, a fost găzduită chiar în casa bunului prieten al tatălui său. Între cei doi s-ar fi înfiripat o relație pe când Cella nu împlinise 25 de ani, iar Caragiale avea 60.
Pianista a admis mai târziu, în memoriile sale, că l-a cunoscut „intim” pe Nenea Iancu, deși sensul cuvântului „intim” - pentru o persoană cu educația marii pianiste - ar putea să nu aibă deloc conotațiile pe care i le putem da astăzi.
„Destinul m-a făcut să-l cunosc. Este un ins colosal – abordează totul cu aceeași perfecțiune – în filosofie, muzică, artă dramatică. N-am cuvinte să-ți exprim căutarea, stupefacția, gravitatea admirației mele în fața unei inteligențe ca a sa.
Nu-l văzusem decât acasă unde cea mai mare parte a timpului discuta cu Ticu, iar eu nu deveneam activă decât la pian făcându-i plăcere, dar în aceste zile petrecute la el într-un apartament înecat în covoare turcești, am putut să-l cunosc și să-l binecuvântez.
Destinul m-a făcut să-l cunosc atât de intim.”, nota Cella Delavrancea în volumul său autobiografic menționat.
Tot în această carte, pianista şi-a expus şi ultimele impresii despre dramaturg, înainte de moartea acestuia, venită în mod neaşteptat.
„În ultimul an de viață am stat două luni la el. Era concentrat în gândul unei noi creații. Se plimba prin casă, fuma necontenit. Nota un cuvânt, ștergea un rând întreg, și dacă nu reușea să exprime ce vroia, venea la noi.
„Hai, Aghiuță, cântă-mi din Beethoven”. În muzică își găsea destindere. Nimic nu prevestea că-și trăia ultimele zile. Ne ținea cuvântări despre literatură și muzică cu talent de critic rafinat”, a mai scris Cella Delavrancea.
După o întreagă aventură cu corpul neînsuflețit al dramaturgului, sicriul cu rămășițele sale pământești a fost adus la București abia după cinci luni de la deces, fiind înhumate în Cimitirul Bellu din Bucureşti.
La rândul său, după o carieră strălucită și o viață foarte lungă și plină, Cella Delavrancea a trecut la cele veșnice tocmai în 1991, la venerabila ârstă de 103 ani, o ultimă supraviețuitoare a unei lumi care l-a cunoscut personal pe Caragiale.
