Eu și iubitul meu am făcut un test ADN de aflare a rădăcinilor noastre. Testul a zis că suntem rude. Cristian și cu mine am sărbătorit aniversarea noastră cu o cină romantică și cadouri faine, dar bucuria noastră s-a transformat în groază la scurt timp.
Nu mi-am putut imagina că ideea mea prostească de a face un test ADN ar putea aduce la sfârșitul relației noastre.

Eu și iubitul meu am făcut un test ADN aflare a rădăcinilor noastre. Testul a spus că suntem rude

Cristian și cu mine am sărbătorit aniversarea noastră cu o cină romantică și cadouri faine, dar bucuria noastră s-a transformat în groază la scurt timp.
Nu mi-am putut imagina că ideea mea prostească de a face un test ADN ar putea aduce la sfârșitul relației noastre. Dacă asta nu era de ajuns, mama mi-a dezvăluit un secret greu din trecut care aproape mi-a distrus prezentul.

Prietenul meu și cu mine luam cina acasă în acea seară. Era aniversarea relației noastre, o noapte specială pe care amândoi abia așteptam să o sărbătorim.

După ce am terminat de mâncat, a venit momentul să facem schimb de cadouri.
Am scos cu grijă cutia cadou din geantă și m-am întors spre Cristian, iubitul meu. Ochii lui scânteiau de curiozitate și entuziasm.

Citește și: Am fost diagnosticată cu o boală gravă și incurabilă la numai 2 ani. Ce am ajuns să fac astăzi

„Tu primul!” I-am spus jucăuș, nerăbdătoare să văd și ce pregătise Cristian pentru mine. Întotdeauna făcea cadouri atât de grijulii și abia așteptam!
„Bine”, a răspuns Cristian cu un zâmbet. A băgat mâna sub masă și a scos o pungă mică cu cadouri, pe care mi-a înmânat-o. Am luat repede punga și am început să o desfac cu nerăbdare. În cutie era un colier frumos cu un pandantiv în formă de pisică.

Detaliile complicate ale figurii pisicii erau rafinate, iar eu nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Ochii mi s-au umplut cu lacrimi de bucurie și tristețe.

„E Pisu, Pisu al meu...” Am zâmbit printre lacrimi, dar ele continuau să vină. Erau lacrimi de emoții amestecate, un amestec de fericire și tristețea persistentă a pierderii pisicii mele iubite. „Știu că a fost greu pentru tine de când ți-ai pierdut pisica. Dar vreau să știi că ea este mereu cu tine, iar acest pandantiv îți va aminti de asta”, a spus Cristian cu blândețe.

„Mulțumesc, iubire.” L-am îmbrățișat strâns pe Cristian. A fost un cadou atât de neașteptat, dar m-a emoționat cu adevărat. M-am simțit atât de fericită în acel moment, știind că am o persoană iubitoare alături de mine. El m-a înțeles mai bine decât oricine altcineva. Simțeam că nimic nu poate merge prost când el era prin preajmă.

Mi-am șters ochii și i-am înmânat cadoul meu. „E rândul meu”, am spus, simțind un amestec de entuziasm și agitație cu privire la reacția lui.
Cristian mi-a luat cadoul și l-a desfăcut cu grijă, încercând să nu rupă hârtia de împachetat. L-am urmărit îndeaproape, dornică să-i văd reacția. Ochii i s-au mărit când a văzut conținutul cutiei.

„Desigur, după cadoul tău, al meu nu pare suficient de bun. Dar știam că îți place istoria, așa că m-am gândit că ai fi interesat să înveți despre a ta...”, i-am spus, încercând să-mi păstrez vocea calmă.

„Iubire. Cadoul tău va fi minunat, și sunt sigur că e la fel de bun!” Cristian și-a pus mâna pe genunchiul meu și mi-a zâmbit cald, liniștindu-mă.

„În regulă, deschide-l”, am spus eu, zâmbindu-i înapoi.
Cristian a deschis cutia, iar înăuntru se aflau un document și două mostre de păr. Ochii i s-au aprins de emoție când a realizat ce era.
„Este ceea ce cred eu că este?” a întrebat Cristian nerăbdător, citind documentul.

„Mi-am amintit că voiai să faci un test ADN al strămoșilor, dar tot amânai. M-am gândit că ți-ar face plăcere să-l faci și exista opțiunea de a face un test de cuplu, așa că am profitat de asta”, i-am explicat, simțind un sentiment de ușurare că părea să-i placă.

Am râs și am glumit în timp ce ne comparam strămoșii, simțind un sentiment de aventură în descoperirea rădăcinilor noastre. Dar, dintr-o dată, fața lui Cristian a devenit palidă. Culoarea i-a dispărut din obraji, iar ochii i s-au mărit de șoc.
„Nu se poate...”, a șoptit el, cu vocea tremurându-i.

„Ce s-a întâmplat?”, am întrebat, inima bătându-mi cu neliniște.

Citește și: Fiul meu m-a lăsat singură, bolnavă și cu datorii în urmă cu 13 ani. Ieri a bătut la ușa mea

A arătat spre o secțiune a documentului care arăta că... suntem rude. Testul a arătat că ADN-ul nostru avea legături familiale. Inima mi s-a prăbușit de-a dreptul când am citit cuvintele, mintea mea nereușind să le înțeleagă.

„Trebuie să fie o greșeală...”. Seara noastră minunată s-a transformat într-o clipă într-un coșmar. Amândoi am rămas în tăcere, neștiind ce să facem mai departe. Bucuria și râsul care umpluseră camera cu câteva momente în urmă au fost înlocuite cu confuzie și teamă.
M-am întins după mâna lui Cristian și ne-am ținut unul de altul, încercând să găsim un pic de confort în mijlocul revelației neașteptate și tulburătoare.

A doua zi, în timp ce Cristian era la serviciu, m-am dus acasă la mama să o întreb despre ceea ce descoperisem.

Rezultatele testelor fuseseră un șoc. Era acesta sfârșitul pentru noi? Nu voiam să fie așa, dar puteam continua să fim împreună dacă eram rude? Mi se părea greșit. Mă simțeam groaznic; acesta era cel mai rău lucru care se putea întâmpla. Când am ajuns acasă la mama, m-am chinuit să găsesc cuvintele. Stomacul mi se zvârcolea, iar inima îmi bătea cu putere. Mama a observat imediat că ceva nu era în regulă.

„Dragă, ce s-a întâmplat? Nu pari în apele tale”, a spus ea, cu ochii plini de îngrijorare.

„Mamă, nu știu ce să fac. Totul este groaznic...”, am spus, cu vocea frântă. „Stai jos și spune-mi ce se întâmplă”.
Am respirat adânc, încercând să-mi calmez nervii. „Mamă, ieri au venit rezultatele testului ADN pentru Cristian și pentru mine. Au arătat că suntem rude. Poți să-mi explici asta?”
Fața mamei a pălit și s-a așezat greu pe canapea. Părea profund tulburată, dar, în cele din urmă, a vorbit. „Cred că știu răspunsul la întrebarea ta...”

S-a ridicat și s-a dus la un raft prăfuit, scoțând un album foto vechi. L-a șters și s-a așezat lângă mine. „Știam că va trebui să-ți spun adevărul într-o zi, dar nu m-am gândit niciodată că va fi în aceste circumstanțe.”

„Despre ce vorbești, mamă?” Am întrebat, simțind o senzație de scufundare în stomac.
„Tatăl tău, Vali, nu este tatăl tău biologic...” a spus ea, cu vocea abia deasupra unei șoapte.
„Ce?! De ce nu mi-ai spus niciodată? Tata știe?”.
„Nu am știut cum să abordez problema. Nu m-am gândit niciodată că vei începe să te vezi  cu o rudă a tatălui tău biologic... Vali nu știe și e mai bine să rămână așa”, a explicat ea, cu ochii plini de regret.

„Dar de ce? L-ai înșelat pe tata?” am întrebat eu, cu vocea tremurându-mi.
„Nu a fost chiar așa. Pe atunci, eu și tatăl tău nu știam cât de serioase erau lucrurile între noi... Eu eram tânără, iar tatăl tău era atât de nesigur și inconsecvent. Prietenul lui de la serviciu, Florin, era mereu prin preajmă și chiar voia să fie cu mine”, a început ea, uitându-se în altă parte.

„Nu cunosc niciun prieten al tatei pe nume Florin...”, am spus, încercând să pun totul cap la cap.

„Nu au mai vorbit niciodată după ce Florin și-a mărturisit dragostea pentru mine. În acea noapte, s-a îmbătat și mi-a mărturisit chiar în fața lui Vali. Vali l-a atacat, iar ei s-au certat, dar Vali nu știa că îmi petrecusem noaptea cu Florin cu o zi înainte”, a continuat ea, cu lacrimi în ochi.
„Deci este adevărat? Cristian al meu este rudă cu Florin, tatăl meu biologic?” am întrebat, simțind greutatea revelației.
„Posibil. Este singurul mod în care pot explica rezultatele testelor”, a spus mama, cu vocea plină de tristețe.

„Ce ar trebui să fac acum? Îl iubesc pe Cristian. Vreau să-mi petrec viața cu el!” am strigat, simțind un amestec de disperare și confuzie.

„Dragă, dacă e ruda ta, e greșit. Înțeleg că e greu, dar uneori trebuie să luăm decizii grele”, a spus mama cu blândețe, punându-mi o mână pe umăr.
„De ce?! De ce s-a întâmplat asta? Dacă i-ai fi fost fidelă tatălui meu, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat!” am strigat, incapabilă să-mi stăpânesc furia.

„Dragă, te rog să mă ierți. Nu am știut că se va ajunge la asta...”, a implorat ea, cu lacrimile curgându-i pe față.
„Nu vreau să te mai văd!” am țipat, ridicându-mă brusc în picioare. Nu mai puteam sta cu mama nici o secundă, nu acum, nu în acest moment. Trebuia să vorbesc cu Cristian.

Am ieșit din casă, trântind ușa în urma mea. Mintea mea era un vârtej de emoții - furie, tristețe, confuzie.
Cum a putut mama să țină un asemenea secret față de mine? Cum a putut lăsa să se întâmple asta? Am condus până acasă, cu gândurile vraiște, încercând să dau un sens la toate.

Când am ajuns acasă, l-am găsit pe Cristian stând pe canapea, părând îngrijorat. Imediat ce am intrat, s-a ridicat și a venit la mine, cu îngrijorare pe față. Am respirat adânc, știind că trebuie să îi spun tot ce aflasem de la mama.
„Cristian, trebuie să vorbim”, am spus, încercând să-mi păstrez vocea stabilă. El a dat din cap și m-a condus la canapea, unde ne-am așezat amândoi.„Ce se întâmplă?”, m-a întrebat el cu blândețe, luându-mi mâna în a lui.

„Azi am fost la mama”, am început, simțind greutatea conversației apăsându-mă. „Mi-a spus ceva care a schimbat totul.”

Cristian s-a uitat la mine cu ochii mari, așteptând să continui. Puteam să văd îngrijorarea din expresia lui și mi se rupea inima când mă gândeam cum ne-ar putea afecta asta.
„Mi-a spus că tatăl meu, Vali, nu este tatăl meu biologic”, am spus, urmărindu-i atent reacția. „A spus că tatăl meu biologic este un bărbat pe nume Florin, care a fost prieten cu Vali.”

Cristian a părut șocat. „Nu cunosc pe nimeni pe nume Florin”, a spus el încet. „Mama nu a vorbit niciodată despre tatăl meu, așa că habar nu am cine ar putea fi.”

„Asta e chestia”, am continuat eu. „Mama a spus că Florin era îndrăgostit de ea și că au avut o aventură chiar înainte ca ea să devină serioasă cu Vali. Ea crede că există o șansă ca tatăl tău să fie Florin.”
Fața lui Cristian a devenit palidă. S-a așezat pe spate, părând amețit. „Deci, am putea fi... rude?” a întrebat el, cuvintele sunând ciudat și ireal.
Am dat din cap, simțind cum lacrimile îmi izvorăsc în ochi. „Așa se pare”, am șoptit. „Pare atât de nedrept. Nu pot să cred că se întâmplă asta din cauza a ceva ce s-a întâmplat cu atât de mult timp în urmă.”

Cristian a întins mâna și m-a tras în brațele lui. „E în regulă”, a spus el încet. „O să rezolvăm asta.”
Întotdeauna știa cum să mă facă să mă simt mai bine, doar fiind acolo și ascultându-mă. Prezența lui era reconfortantă, dar realitatea situației noastre ne împovăra pe amândoi.
„Trebuie să vorbim despre ce se întâmplă în continuare”, a spus Cristian după câteva momente de tăcere.

„Ce se va întâmpla în continuare, Cristian?” am întrebat eu, cu vocea tremurândă.
„Înțelegi că, dacă acest lucru este adevărat, trebuie să decidem ce se va întâmpla între noi”, a spus el cu blândețe, cu ochii plini de tristețe.

„Nu spune asta, Cristian!” am strigat, simțindu-mi inima frântă.

„Nici eu nu vreau asta mai mult decât tine, dar nu putem lăsa lucrurile așa cum sunt. Ar fi greșit”, a spus el, cu vocea sa fermă, dar plină de grijă.
Nu mi-am putut reține lacrimile. Era oribil cum totul se poate schimba atât de mult într-o singură zi! Mi-am îngropat fața în mâini, simțindu-mă copleșită de emoțiile care mă inundau.

Brusc, conversația noastră a fost întreruptă de un apel telefonic. Mi-am scos telefonul și am văzut numărul, uitându-mă confuză la Cristian.
„Cine este?”, a întrebat el, încruntându-se.

„Numărul ăsta... Este locul unde am comandat testul...”, am spus, cu vocea întreruptă.
„Ce vrei să spui?”, am întrebat la telefon, cu inima bătându-mi nebunește în piept.

„Testul ADN pe care l-ați comandat a fost făcut incorect. Vă oferim un alt test gratuit”, a spus vocea de la celălalt capăt, cerându-și scuze.

„Nu, mulțumesc... Sunteți sigură că testul a fost greșit?” am întrebat, vrând să fiu sigură.

„Da, absolut”, a confirmat ea.

„Mulțumesc că ați sunat”, am spus, simțind un imens sentiment de ușurare.
Eram la un pas de a-mi vedea viața distrusă de o greșeală stupidă făcută de un om de știință. Atât de multe s-ar fi putut schimba în această zi.

M-am întors spre Cristian, simțind un amestec de ușurare și neîncredere. „Cristian, a fost o greșeală. Testul a fost greșit.”

El s-a uitat la mine, cu ochii măriți de speranță. „Ești sigură?”, a întrebat el, cu vocea abia deasupra unei șoapte.

„Da, au confirmat”, am spus, lacrimi de ușurare curgându-mi pe față. „Nu suntem rude”.

Cristian m-a tras într-o îmbrățișare strânsă și ne-am ținut lipiți unul de celălalt, realizând cât de aproape am fost de a fi victimele unei greșeli. L-am îmbrățișat cât de strâns am putut, fără să vreau să-i dau drumul. Teama și confuzia s-au topit, fiind înlocuite de un sentiment profund de recunoștință.
Din acea zi, am prețuit și mai mult relația noastră. Nu am vrut niciodată să simt că nu putem fi din nou împreună.

Experiența ne-a apropiat și am învățat să ne prețuim reciproc și mai mult. Cristian și cu mine știam că, indiferent de provocările cu care ne confruntăm, le vom înfrunta împreună, cu dragoste și muncă.