Cum își găsesc pisicile drumul spre casă după săptămâni sau luni? Ce “senzori” au pisicile ca să ajungă acasă?
Pisicile reapar uneori acasă după zile, săptămâni sau chiar luni. Pentru mulți, acest lucru pare un mic miracol. Cercetătorii bănuiesc că în spatele uimitorului simț al orientării animalelor se află un instinct înnăscut – chiar dacă multe întrebări rămân fără răspuns.
Unele pisici sunt mereu atrase de aer liber, în timp ce altele aproape niciodată nu părăsesc balconul de bunăvoie. PETBOOK explică de ce unele pisici, în ciuda acestui fapt, par să nu uite niciodată drumul spre casă.
Cum își găsesc pisicile drumul spre casă după săptămâni sau luni? Ce “senzori” au pisicile ca să ajungă acasă?
Unele pisici se întorc cu siguranță din lungi rătăciri – altele nu îndrăznesc să pună piciorul afară. De ce se întâmplă asta, ca în cazul multor pisici domestice, nu este pe deplin înțeles. Cu toate acestea, există mai multe teorii, unele mai plauzibile decât altele.
Printre acestea se numără astronavigația: unii cercetători suspectează că pisicile se orientează după poziția soarelui, așa cum s-a demonstrat deja la păsările migratoare. O altă teorie speculativă este cea a câmpului morfic, care presupune o conexiune energetică între animal și locația sa.
Citește și: Cum a ajuns o pisică șefă de gară? A fost numită și președinte interimar al unei companii feroviare
Totuși, există un consens general asupra faptului că pisicile posedă un simț al orientării excelent. Acesta se bazează pe o combinație de simțuri extrem de specializate care se completează reciproc. Simțul orientării unei pisici nu este un singur instrument, ci o interacțiune fin reglată a mai multor informații senzoriale:
• Simțul mirosului: Cu aproximativ 200 de milioane de receptori olfactivi, pisicile au un simț al mirosului cu adevărat remarcabil. Pot detecta urme de mirosuri chiar și la distanțe mari. Chiar și mirosul unui strat de flori îndepărtat sau al propriului împrejurimi le poate servi drept ghid.
• Auz: Auzul lor extrem de sensibil le permite nu doar să perceapă un spectru larg de frecvențe, ci și să localizeze cu precizie sursele sonore. Oamenii de știință presupun că anumite peisaje sonore, cum ar fi bolborosul unui pârâu sau sunetul unui clopot, creează așa-numitele „imagini auditive” pe care pisicile le memorează și le recunosc ulterior.
• Vedere în lumină slabă: Datorită ochilor lor, optimizați pentru amurg, pisicile își mențin orientarea chiar și în condiții de lumină slabă. Reperele sunt ușor de recunoscut chiar și pe întuneric.
• Simțul tactil: Firele de păr tactile sensibile de pe bot și picioare – numite vibrize – detectează chiar și cei mai mici curenți de aer. Acest lucru ajută pisicile, în special, să aprecieze distanțele și să se orienteze prin pasaje înguste. Cu aceste simțuri, ele își explorează mediul înconjurător în detaliu.
• Percepția câmpului magnetic: Există acum dovezi considerabile că pisicile – similar păsărilor sau țestoaselor – pot percepe câmpul magnetic al Pământului. Această abilitate le-ar putea servi drept busolă internă, în special în terenuri nefamiliare.
Care este adevărul din spatele teoriei câmpului magnetic?
Oamenii de știință au examinat deja teoria atracției magnetice mai în detaliu. VB Pavlenko și AM Kulichenko de la Universitatea Națională Tavrida din Simferopol (Ucraina) s-au dedicat acestui subiect în 2004 și și-au publicat rezultatele în revista „Biophysics”.
Scopul studiului a fost de a determina modul în care câmpurile electromagnetice (CEM) de joasă frecvență (8 Hz) și înaltă frecvență (51,47 GHz) influențează comportamentul pisicilor. O atenție deosebită a fost acordată activității neuronale din locus coeruleus (LC), o regiune din trunchiul cerebral care joacă un rol central în procesarea atenției, emoțiilor și reacțiilor.
Pe lângă analiza activității neuronale, a fost analizat și comportamentul animalelor. Acest lucru a relevat că activitatea neuronală a crescut semnificativ sub influența frecvențelor electromagnetice modulate. Câmpurile de joasă frecvență, în special, pot influența comportamentul și mișcarea.
Neuronii de joasă frecvență (LC) afectați joacă un rol central în atenție, controlul motor și răspunsurile emoționale. Prin urmare, pisicile sunt foarte capabile să detecteze câmpurile magnetice și reacționează puternic la acestea la nivel neuronal.
