Chirilă, după violențele din Piaţa Victoriei: „Protestele ciobanilor au fost deturnate de huligani”
Tudor Chirilă critică dur actele de huliganism de la protestul crescătorilor de animale. Artistul a amintit de marile manifestații pașnice din trecut, subliniind că revendicările legitime ale fermierilor au fost umbrite de grupuri violente care au provocat haos.
Actorul Tudor Chirilă afirmă, marţi seară, că la toate protestele din ultimii ani au existat persoane care au încercat să le compromită, dar acestea au reuşit să fie izolate.
”Au fost sute de mii de români în Piaţa Victoriei, fără pavele smulse şi fără bolovani aruncaţi în clădirea Guvernului”, afirmă Chirilă, care a adăugat că ciobanii, care aveau o nemulţumire profesională precisă, au ajuns în aceeaşi oală cu huliganii.
”În 2017, la protestele de după Ordonanţa 13 în care s-a ieşit pe frig seri la rând, au existat tentative care să le compromită.
Chirilă, după violențele din Piaţa Victoriei: „Protestele ciobanilor au fost deturnate de huligani”
Au venit diverse facţiuni din diverse galerii şi au ars mobilier stradal, dar protestatarii paşnici au reuşit să se delimiteze şi i-au lăsat în ofsaid.
Ancheta a arătat că unii dintre ei fuseseră chemaţi special să provoace incidente”, a scris pe Facebook actorul Tudor Chirilă, conform News.ro.
Acesta a adăugat că şi la protestele din 10 august 2018 au fost diversiuni care aveau rolul de a justifica violenţe împotriva unui protest paşnic
Citeşte şi: Tudor Chirilă pare vamaiotul etern, dar e un prosper om de afaceri. Câți bani face anual
Atunci, potrivit lui Chirilă, cunoscut activist civic, ”efectivele de jandarmi s-au compus din mulţi tineri neexperimentaţi, aduşi special, fără conflicte cu galeriile la activ, care erau în tensiune numai şi pentru faptul că în Piaţa Victoriei erau zeci de mii de oameni PAŞNICI”.
”Ce a fost astăzi în Piaţa Victoriei a fost un cocktail de proteste şi revendicări reale (ciobani, fermieri), dezinformare, confiscare politică marca George Simion.
Huliganul activist care rezolvă oameni individual sau în grup şi care a folosit pretextul unui protest specific pentru a-l transforma într-un un protest "antisistem" împotriva unui guvern pe care el l-a dat jos deja printr-o alianţă cu cel mai vechi partid din sistem, PSD.
Citeşte şi: Tudor Chirilă, furios la piesa de de teatru în care juca: Dacă era scena mea aș fi oprit spectacolul
O nemulţumire profesională precisă a fost băgată în malaxorul „antisistem” de reţeaua suveranistă din jurul lui Simion şi Georgescu.
Au apărut susţinători AUR, georgişti, RoExit, antivaccinişti şi oameni din galerii. Până şi reprezentanţi ai fermierilor au spus că agitatorii au venit din exterior”, a mai scris Tudor Chirilă.
Acesta este de părere că ”orice român cu adevărat patriot se prinde de cusătura grosolană de la ciobaniada de astăzi”.