În 1975, URSS a testat primul tun spațial. În ce scop a fost construit? Sovieticii l-au folosit o singură dată
URSS a testat primul tun spațial în 1975, în plin Război Rece. Totul s-a întâmplat în cadrul unei misiuni spațiale secrete din punctul de vedere al scopului ei. Sovieticii au folosit tunul o singură dată, scopul trimiterii lui în spațiu fiind unul neașteptat.
Un tun spațial a fost testat de URSS, în 1975, în plin Război Rece. La acel moment, atât SUA, cât și Uniunea Sovietică erau destul de îngrijorate de posibilitatea ca cealaltă tabără să folosească arme nucleare.
De asemenea, ambele părți erau neliniștite de posibilitatea ca cealaltă parte să interfereze cu activitățile lor spațiale.
Primul tun spațial a fost pus pe nava Saluyt 3
Având în vedere că fiecare tabără se gândea la războaie spațiale, probabil că existau motive întemeiate să se creadă că inamicul se gândea, la rândul său, să perturbe operațiunile sateliților.
În acest context, Uniunea Sovietică a decis să testeze atașarea unei arme la flancul unei nave spațiale și declanșarea acesteia.
Lumea nu avea să afle despre acest test decât după zeci de ani, deși în acea perioadă circulau zvonuri că stațiile spațiale „Salyut” erau înarmate.
Citește și: China trimite duminică un astronaut în spaţiu timp de un an. Racheta Long March 2-F decolează duminică seara
Când adevărul a ieșit la iveală, s-a dovedit că arma era un tun de 23 de milimetri, proiectat inițial pentru bombardierul supersonic Tupolev Tu-22 „Blinder”, pe care sovietiii l-au montat pe Salyut 3, scrie IFLScience.
În 25 iunie 1974, URSS a lansat a doua sa stație spațială militară, Almaz 2 (OPS-2), dar i-a dat denumirea oficială de Salyut 3 pentru a-i ascunde caracterul militar.
Salyut 3. dotată cu un tun-revolver Rikhter R-23
Prima stație Almaz, OPS-1 / Salyut 2, suferise o defecțiune pe orbită la mai puțin de două săptămâni de la lansare.
Stația spațială Salyut 3 a fost lansată de la cosmodromul Baikonur din Republica Socialistă Sovietică Kazahă, cu ajutorul unei rachete Proton-K.
Nava Soyuz 14 a vizitat cu succes stația în iulie 1974, în timp ce nava Soyuz 15, care a urmat, nu a reușit să andocheze.
Salyut 3 transporta ceea ce sovieticii numeau un tun-revolver Rikhter R-23 de „autoapărare”, care a fost testat prin tragere înainte ca stația să iasă din orbită în ianuarie 1975.
Se consideră că aceasta este singura dată când un tun a fost tras în spațiu.
Pe 24 ianuarie 1975, după plecarea echipajului de la bordul stației Salyut 3, sovieticii au tras cu tunul în scop de testare.
Se crede că scopul sovieticilor, în loc să vizeze atacarea sateliților adverși, a fost mai degrabă protejarea împotriva oricăror tentative nedorite de abordaj al propriilor sateliți.
„Conform tradiției sovietice, acest tun fusese montat pe exteriorul stației ca măsură defensivă”, explică un articol pe această temă.
„Având o rază de acțiune exagerată și vagă, cuprinsă între 500 și 3.000 de metri, tunul nu era în mod evident o armă antisatelit eficientă, ci una menită să respingă un atac fizic direct de abordare sau capturare a stației.”
Oricum ar fi, probabil că nu era cu adevărat necesară, întrucât a te apropia și a prelua controlul asupra unei nave spațiale în stil pirat nu este tocmai ușor, așa cum aveau să afle mai târziu ambele părți în timpul încercării lor comune de andocare.
NASA a trebuit să construiască un modul de andocare pentru a conecta cele două nave spațiale fără să cunoască măcar designul exact al navei sovietice.
Sovieticii s-au confruntat cu destule provocări atunci când au adaptat arma pentru a fi montată și folosită în spațiu.
Prima a fost faptul că tunul trebuia fixat pe o poziție pentru a trage asupra unei ținte. Acest lucru însemna că întreaga stație spațială trebuia rotită pentru a-și fixa ținta, ceea ce făcea arma destul de lentă și nu tocmai dinamică.
O a doua problemă a fost reculul. Energia generată de tragerea cu un tun în spațiu putea modifica grav traiectoria navei spațiale sau chiar o putea face să intre în rotire.
Pentru a contracara acest efect, controlorii de la sol au activat propulsoarele stației, dar chiar și așa, tunul a reușit să destabilizeze această navă spațială de 20 de tone.
Citește și: VIDEO Primele imagini cu suprafața Lunii nevăzută de oameni până acum, transmise de astronauții Artemis II
„Tunul Salyut era o armă care nu putea fi țintită în timp real și nu putea fi folosită cât timp în interiorul stației se afla un echipaj care trebuia apărat.
Nu putea oferi niciun sprijin practic sau tactic în spațiu, iar identitatea sa ascunsă a împiedicat-o să fie de vreun folos ca mijloc de descurajare”, continuă articolul, adăugând că ținte precum sateliții se aflau cu mult în afara razei de acțiune a tunului.
