Munții Neamțului ascund taine pe cât de uluitoare, pe atât de greu de elucidat. Descoperirile făcute una după alta, de un profesor din zonă, au avut darul să stârnească largi controverse în rândul istoricilor și să aducă zona în centrul atenției, transformând-o într-un ținut al m
Peștera din România care este una dintre cele mai frumoase din lume. Are mai multe „etaje” și a fost locuită parțial de om.
Misterul sferei de „fier” descoperită într-o pădure din Bosnia. Arheologii cred că imensa sferă dovedește existenţa unei civilizaţii avansate care ar fi trăit în urmă cu 1.500 de ani.
Extraterestrul de pe Cozla şi Uriaşul adormit sunt două stânci „vechi de când lumea”. Legenda Uriaşului adormit spune că, în urmă cu milioane de ani, un uriaş, ultimul din neamul său, şi-a ales locul de veci în aceste locuri.
Stâncile cu forme ciudate, formate prin eroziune, au alimentat, de-a lungul timpului, imaginaţia localnicilor şi nu numai. Aşa au luat naştere legendele ce însoţesc şi animă Grădina Zmeilor.