Comisia Europeană a propus actualizarea normelor UE în materie de protecţie a consumatorilor în scopul de a consolida rolul acestora în cadrul tranziţiei verzi şi interzicerea dezinformării ecologice.
Uniunea Europeană intenţionează să-şi îmbunătăţească metoda de măsurare a emisiilor de dioxid de carbon pentru maşinile plug-in hybrid, după criticile că testele actuale dau rezultate mai mici.
Consumatorilor şi agenţilor economici le va fi mai uşor să cumpere şi să vândă conţinut digital, servicii şi "bunuri inteligente" din şi în întreaga Uniune Europeană, odată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie, a noilor norme privind conţinutul digital şi vânzarea de bunuri.
CE a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României şi altor șapte state membre, deoarece nu au transpus corect normele UE privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii.
"În calitate de Vice-Președinte al Comisiei de mediu din Parlamentul European, susțin noua inițiativă privind gestiunea deșeurilor adoptată ieri de Comisia Europeană", a arătat europarlamentarul PNL Dan Motreanu.