Un incendiu de proporţii istorice se propagă în Parcul Naţional "Elveţia boemă" din Republica Cehă şi continuă să se extindă în pofida eforturilor depuse de pompierii locali, au anunţat duminică autorităţile cehe.
Poşta Română a anunţat vineri că şi-a extins portofoliul de produse şi a lansat primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul naţional.
Autorităţile franceze au evacuat peste 14.000 de persoane ameninţate de incendii în sud-vestul ţării, în timp ce incendiile s-au extins şi în Spania, Croaţia şi Grecia.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi, extinderea semaforizării inteligente în Bucureşti, într-un proiect care se va derula în patru etape. Prima etapă vizează 85 de intersecţii care asigură legătura dintre ieşirile importante din oraş cu zona centrală.
Ministerul rus al Apărării are un plan pentru a asigura securitatea țării în cazul extinderii NATO, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului.