Haos politic, la Belgrad. Din cauza fraudelor, se organizează noi alegeri legislative și locale. Observatorii OSCE au apreciat că scrutinul din decembrie 2023 a fost „influențat” de preşedintele Aleksandar Vucic și avantajele sistemice ale partidul la putere.
Proteste dispersate cu gaze, în Serbia. Manifestanţii antiguvernamentali au încercat să pătrundă cu forţa în primăria Belgradului, contestând rezultatul alegerilor legislative recente și acuzând partidul lui Vucic de manipulare.
Duminică, sunt alegeri parlamentare anticipate cheie în Serbia. Este vorba despre al cincilea scrutin într-un deceniu, cu o opoziţie care contestă dominaţia preşedintelui populist Aleksandar Vucic, care amenință cu demisia dacă partidul său SNS nu va câștiga.
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a semnat miercuri decretul de dizolvare a parlamentului şi de convocare de alegeri anticipate la data de 17 decembrie. Se caută o cale de normalizare a relaţiilor cu Kosovo, principala precondiţie pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană.
Protest uriaș, la Belgrad. Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva guvernului și a președintelui Vucic, în cadrul unui al şaptelea miting de acest fel în capitala Serbiei din luna mai până în prezent. Proteste au avut loc și în alte trei oraşe mari din Serbia