Academia Română a achiziţionat 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade, majoritatea aparţinând perioadei de adolescenţă şi tinereţe.
Vestea că o casă de licitații scoate la vînzare manuscrise și obiecte ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu și Constantin Noica – și, încă, sub titlul „Exercițiu de admirație” – are de ce să provoace neliniște în rîndul comunității științifice.
Președintele Academiei Române a lăudat Jandarmeria Română pentru rolul jucat în cele două războaie mondiale, trecând sub tăcere că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, jandarmii au fost implicați în exterminarea evreilor și romilor, arată Institutul Elie Wiesel.
Putem vorbi astfel de o istorie comună a Academiei Române și a Camerei de Comerț și Industrie a României, ca parte a procesului de formare a noului stat național român.
26 martie 2003: China recunoaște că a subraportat cazurile de „pneumonie atipică”, ceea ce, de fapt, era sindromul respirator acut sever (SARS), când deja se răspândise în 13 țări, anunță Organizația Mondială a Sănătății (OMS).