De Ziua Limbii Române, Academia salută „izoleta”, „carantinarea”, „repozitivizarea” și „noncovidul”

De Ziua Limbii Române, Academia Română a organizat o dezbatere pe tema noilor termeni intrați în limbaj odată cu pandemia, care au îmbogățit vocabularul, conform opiniei prof. Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent.
Manifestarea a fost organizată în parcul Academiei Române, fiind moderată de acad. Bogdan C. Simionescu şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinţi ai Academiei.
Prof. Dindelegan a făcut un prim inventar al acestei „bogate terminologii”, rezultat al pandemiei.
„Asimptomatic versus simptomatic; carantină, carantinare, carantinat, carantinizare; comorbiditate, comorbidităţi; confirmat, confirmaţi; contact, contacţi; contaminat, contaminare; covid, covizi; igienizat; infectat, infectaţi, infectare; izolare, izolat, izolaţi; mască; platou; pozitiv, pozitivi, pozitivat, repozitivat; relaxare cu sensul special de respectare a regulilor; testare, testat şi alţii”, sunt doar câteva enumerări.
În acest proces, profesorul Dindelegan a remarcat „nu numai termenii simpli, ci şi derivatele propriu-zise”, precum „izoletă, după modelul bicicletă, motocicletă, trotinetă, anticovid, noncovid, derivate cu prefixe negative”.
„De observat compusele prefixele propriu-zise şi cele cu prefixoide sau cu sufixoide, de tipul coronavirus, coronasceptic, pandemie, termometrizare, termoscanare, vaccinosceptic”, a notat Dindelegan.
În opinia lingvistului, acest fenomen pune în evidenţă „vigoarea, bogăţia şi forţa creatoare” a limbii române.
„Poate fi considerată săracă, urâtă o asemenea limbă care dă atâtea semne de vigoare, de bogăţie, de rapiditate de reacţie? Evident că nu. Şi exemplul terminologiei COVID-ului este numai unul printre multe altele”, a mai spus Dindelegan.