Fraude la Academia Română - Premiul, plagiatul și falsul Nobel

Plagiatul, cumetriile, aranjamentele de culise, promovările „pe sprânceană“, acreditările și clasificările după criterii aberante sunt doar câteva din bolile care macină sistemul universitar.

În numele „autonomiei universitare“ se produc atrocități care au condus la actuala situație, în care, de pildă, zeci de facultăți nu mai pot acoperi cu studenți nici măcar locurile finanțate de la buget.

Decredibilizat, învățământul superior românesc trebuie să-și regândească de urgență criteriile și strategiile. Altminteri, nici nu ne vom mai putea plânge că „ni se duc specialiștii“: specialiștii români sunt produși din ce în ce mai mult de universitățile occidentale, care-i recrutează încă de pe băncile liceului. Iar în curând vor începe să-i monitorizeze chiar din școala generală.

Ultimul Mare Arendaș român

Cum să califici, în acest context, performanța juriului de la Academia Română, secția Filologie și literatură, de a premia... un membru al juriului? E vorba despre doamna Gabriela Pană Dindelegan, unul dintre personajele care stau smirnă în fața atotfăcătorului și atotînvârtitorului Eugen Simion, etern șef de jurii, comitete și comiții. Nu mișcă nici musca fără aprobarea sa. De-a lungul anilor, a creat o vastă rețea de complicități și vasalități, de recompense și pedepse, în funcție de umorile sale de ștab înstăpânit peste tarlaua academică. Eugen Simion a scris cu patos despre dimensiunea aristocratică a țărănimii. Dar domnul Simion nu e nici țăran, nici aristocrat. E ultimul Mare Arendaș român.

Doamna academician Dindelegan nu avea dreptul să fie premiată din două motive: ca membră a Secției Filologie și literatură, face automat parte din juriul care acordă premiile Academiei la categoria lucrărilor de limbă și literatură. În al doilea rând, Regulamentul interzice, la articolul 16, premierea propriilor membri: „Membrii Academiei Române nu pot să primească premii ale Academiei“.

Nu mai vorbesc de cutuma potrivit căreia premiul se acordă unei persoane o singură dată în viață. Dar în lumea lui Eugen Simion orice e posibil: inclusiv să se premieze pe sine, așa cum a făcut în 2004, cu „Dicționarul general al literaturii române“, pe care l-a coordonat. La fel și în 2014, când a prezidat
Premiile Muzeului Național al Literaturii Române și când, pentru „Cronologia vieții literare“, al cărei coordonator general era, și-a acordat mărinimos Premiul Special... Acesta e omul care de treizeci de ani a introdus la Academia Română spiritul revanșard, ura viscerală față de cei neconvenabili și servilismul scabros față de mărimile zilei, de la Ion Iliescu la contemporana noastră, Gabriela Firea. Domnul
Simion nu doar că batjocorește pe oricine i se opune, dar conflictul de interese reprezintă pentru domnia sa o normă juridică pe care o terfelește cu fiecare nouă acțiune.

În apele tulburi ale puterii

Nu am nicio explicație pentru decăderea acestui personaj în care vedeam, înainte de 1989, nu doar un critic literar important, ci și un model de eleganță și generozitate. După 1990, a devenit un alt om: ranchiunos, exclusivist, dictatorial. A ținut să-și lase amprenta în viața culturală și academică într-un mod pe care nu-l pot califica altfel decât ca sălbatic. Pentru a-și atinge scopurile, a navigat în apele tulburi ale puterii, girând poziții și personaje de tristă amintire.

Înconjurat de o curte de yes-men-i, intimidează prin metodele folosite pe scară largă. Iată un truc al său: la întâlnirile în care e nevoie de tranșarea prin vot a unor decizii, vine întotdeauna cu câte o surpriză. De pildă, convoacă dinadins membri de onoare, de prin Serbia, să zicem, sau aliații din
Republica Moldova, în frunte cu inenarabilul domn Mihai Cimpoi, fost doctorand al domnului Simion. Ca lucrurile să fie clare, domnul Cimpoi mai ia și câte o împuternicire de la alți membri de onoare moldoveni absenți, ca să fie majoritatea asigurată. Cam așa se fac jocurile la Academia Română, secția Filologie și literatură, sub domnia lungă, mult prea lungă, a lui Eugen Simion.

Cruțat de presă

Cu toate acestea, ca prin miracol, domnul Simion a fost cruțat de atacuri din partea presei – altminteri, vigilentă-nevoie mare! – și nici măcar pe Facebook n-a avut parte decât de inimioare și zâmbete. Nu-mi explic în niciun fel această intangibilitate. Dacă m-aș gândi la explicații, ele n-ar fi, cu siguranță, în favoarea domnului Simion. Așa încât prefer să cred că lăudătorii săi sunt atât de fascinați de covârșitoarea sa personalitate, încât își pun automat între paranteze spiritul critic.

Faptul că vreo câțiva tineri critici și cercetărori au sărit ca arși în apărarea dlui. Simion, prefăcându-se că nu văd fondul problemei, deturnând discuția înspre „valoarea doamnei Dindelegan“, arată o direcție din care vine intangibilitatea sa: „Dai în domnul Simion, dai în bursele și în locurile noastre de muncă!“.

N-am vorbit, sub niciun chip, despre competența sau incompetența dnei. Dindelegan. Eu doar am semnalat că premierea domniei sale reprezintă o crasă încălcare a Regulamentului.

Mulți dintre „intoleranții“ de mucava care au atacat Uniunea Scriitorilor sunt bursieri sau beneficiari ai promovărilor „pe sprânceană“, făcute de către domnul Simion cu generozitatea (de altfel, foarte selectivă) a unui patriarh biblic.

Un articol de morfologie într-o carte de sintaxă

Am postat pe Facebook un fragment din textul de mai sus, fără să știu că situația e mai grotescă  decât mi-am închipuit. Doamna Dindelegan e editoarea volumului „The Syntax of Old Romanian“. Cartea (sau doamna Dindelegan nu e prea clar) îl are drept consultant pe Martin Maiden (în engle­ză, „consultant editor“).

În treacăt fie zis, în lista oficială a premiilor Academiei pe anul 2016 numele lui e scris greșit (Meiden), ceea ce arată respectul de care se bucură… Inițial, crezusem, pe baza anunțului ambiguu al Academiei, că e o carte scrisă în doi, de doamna Dindelegan și domnul Maiden.

În realitate, e o culegere de studii datorate unui lung șir de cercetători: Camelia Stan, Rodica Zafiu, Alexandru Nicolae, Dana Niculescu, Irina Nicula Paraschiv, Adina Dragomirescu, Andra Vasilescu, Isabela Nedelcu, Raluca Brăescu, Carmen Mîrzea Vasile, Bianca Croitor, Mihaela Gheorghe, Andreea Dinică și alte câteva nume pe care îmi cer iertare că nu le mai citez. Așadar, doamna Dindelegan e editoarea cărții și un co-autor între alții, iar domnul Maiden e autorul unui scurt articol care se potrivește cu titlul cărții ca nuca-n perete: „Brief Outline of the Morphology of Romanian“.

Așadar, un articol de morfologie într-o carte de sintaxă… E ca și cum cineva ar scrie, să zicem, o istorie a fotbalului românesc și, așa, de-un pamplezir, adaugă și un capitol despre școala de oină de la Moinești. 

Nici nu știi dacă să râzi sau să plângi… Prin urmare, cade și ipoteza că „adevăratul“ premiat ar fi domnul Maiden, cum s-au grăbit să trâmbițeze câțiva apropiați ai academicienei
Dindelegan.

Și aici Regulamentul, la articolul 7, e clarissim: „În cazul în care premiul se acordă unei opere cu autori multipli (dicționare, tratate, etc.), nominalizarea se face pentru redactorul responsabil al lucrării sau autorului principal [sic!].“ Diversiunea e cât roata carului. În condițiile date, premiată putea fi numai și numai doamna Dindelegan! Nu poți premia, orișicâtuși, un consul­tant, nici măcar dacă te numești Eugen Simion!

Juriul știa că încalcă Regulamentul

Mi se va replica, evident, că Academia Română a mai premiat opere colective. Perfect adevărat. Atunci când a făcut-o, numele co-autorilor a fost menționat întotdeauna. Nu și acum. Ei nu sunt trecuți nici pe coperta cărții, nici pe pagina de gardă a volumului. Figurează doar în sumarul lucrării.

Coperta volumului o indică drept unică editoare pe doamna Dindelegan. „Artificiul“ adăugării, în interior, a domnului Maiden e praf în ochii naivilor, pe care domnul Simion îi disprețuiește, de altfel, de la înălțimea de vătaf universal din care nu-l va descăuna nimeni vreodată.

Împrejurarea că lista premiilor trimite, printr-un asterisc, la faptul că doamna Dindelegan a mai fost laureată a Academiei nu e o scuză, ci o acuză: ni se atrage, în felul acesta, atenția că juriul știa că încalcă Regulamentul.

Și l-a încălcat cu mult avânt! Ca dovadă, numele său figurează în clar pe lista premiaților! Se vede însă că doamna Dindelegan e un pion important pe masa de șah a domnului Simion, astfel încât președintele secției și-a permis să tropăie triumfător în disprețul regulilor și-al bunului simț.   

Cât de mare lingvist e domnul Maiden în lumea anglo-saxonă, n-am cum să-mi dau seama după titlurile celor trei cărți pe care i le-am identificat – toate în calitate de co-autor. Nu i-am contestat valoarea, după cum – repet – nu m-am referit la cea a doamnei Dindelegan.

Dar domnul Maiden e cu siguranță mare la noi: în 2014 a primit un titlu de doctor honoris causa al Universității din București (n-am nicio îndoială: doamna Dindelegan nu s-a aflat printre cei care l-au propus!) și, în același an, a fost distins cu gradul de „Comandor“ al Ordinului Național Serviciu credin­cios. Că domnul Maiden a făcut servicii învățământului românesc, se prea poate. Dar atunci de ce nu s-a mers pe varianta premierii pentru ce a făcut, nu pentru ce n-a făcut?!

Un plagiator, premiat

Președintele comisiei nu s-a mărginit însă la această „mânărie“ care, într-o lume normală, ar conduce la demisia în lanț a celor implicați.

Martin Maiden a fost consultant pentru volumul „The Syntax of Old Romanian"

Domnul Daniel Cristea-Enache a postat informația că între laureații Academiei se află, chiar imediat după doamna Dindelegan, Vasile Bahnaru. Ca să nu mă mai acuze Cosmin
Ciotloș de „vehemență aproape oarbă în logica ei, cum să spun, defectă“, îi dau cuvântul lui Daniel Cristea-Enache: „Academia Română a premiat cu bună știință în 2018 un plagiator (dovedit ca plagiator din 2010). Despre plagiatul d-lui Bahnaru, aici: http://limbaromana.md/?go=news&n=14“. Din decență, cronicarul „României literare“ nu spune că cel plagiat a fost tocmai domnia sa. Citiți, însă, articolul și vă veți convinge încă o dată ce fel de va­lori promovează Academia simioniană…

Un premiu neverificabil

Despre premiul luat recent de către domnul Simion („Medalia de Aur pen­tru Filologie Alfred Nobel pe anul 2018“) s-a râs suficient pe Internet, așa încât nu insist asupra lui. Vladimir Tismăneanu îl numește, pe șleau, „un canular, un hoax, o zeflemea, o bătaie de joc…“. Merită să parcurgeți, dacă doriți să vă amuzați, o postare pe Facebook, din 23 decembrie 2018, pe această temă a lui Alexandru Matei.

Sau cea a lui Radu Vancu, care spune totul despre ridicolul situației: „Rezumând: e un premiu neverificabil, aproape absent de pe Internet, acordat de o instituție sprijinită & găzduită de o universitate neverificabilă (dar împărțind sediul cu o companie auto), prezentat drept Medalia Fields în cri­tică literară de o societate care copiază informații de pe paginile altor societăți academice“. Nimic mai sublim, totuși: prin domnul Eugen Simion, teoria și practica sunt înfrățite întru eternitate! Ce poate depăși în frumusețe și democrație faptul că o universitate (fie ea și din statul Delaware, faimos pentru firmele-fantomă pe care le adăposteșe) își împarte sediul cu un garaj?!

Sper ca președintele Academiei Române, domnul Ioan Aurel Pop, să aibă bărbăția să anuleze dubla fraudă vizibilă și de pe planeta Marte (cazurile Dindelegan și Bahnaru). Iar dacă se hotărăște s-o facă, i-aș sugera să-i întrebe pe membrii Secției dacă au participat sau nu la acest nou abuz al lui Eugen Simion. Mai precis, dacă și‑au dat în mod explicit votul în cazurile menționate și dacă semnăturile lor există în procesul-verbal al ședinței de jurizare. Din informațiile mele de până în acest moment, cel puțin trei dintre ei habar n-aveau de premierea dnei. Dindelegan și nici de împrejurările în care a ajuns din jurată premiată…

Iar dacă știau, înseamnă că au participat la o ilegalitate.

Mircea Mihaieș este profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara și redactor-șef al revistei „Orizont“