FOTBAL Petrescu, după AS Roma - CFR: Diferenţa de valoare s-a văzut, dar azi ne-am bătut singuri

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 27.11.2020 - 08:20
Foto: digisport.ro

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu AS Roma din Europa League, scor 2-0, că s-a văzut în teren diferenţa de valoare, însă este de părere că jucătorii săi s-au "bătut singuri".

SHARE

"Să fim realişti, diferenţa de valoare s-a văzut. S-a văzut că au calitate şi că sunt mai buni, chiar dacă au odihnit mulţi jucători. Dar azi ne-am bătut singuri. Primul gol ni l-am dat noi, autogol, iar al doilea gol l-a dat arbitrul... dacă şi ăla e penalty, ce să mai zic... până şi jucătorii lor când au venit la banca de rezerve au zis că nu a fost penalty. Ei nu au cerut penalty, doar că l-a dat arbitrul. Dar nu trebuie acum să ne legăm doar de faza aia. Dacă era 0-0 mai mult timp cred că altfel era meciul, adică ei ar fi riscat pe final şi am fi avut mai multe oportunităţi", a spus tehnicianul la postul Digisport.

"Problemele noastre de lot sunt mari, azi voiam să fac şi eu cinci schimbări, dar am făcut doar trei, pentru că nu mai aveam jucători care să ne ajute, rămăseseră doar copii pe bancă şi doi fundaşi. Nu am ce să le reproşez jucătorilor, îmi pare rău însă că ne-am dat gol", a explicat el.

Dan Petrescu consideră că CFR Cluj are nevoie de maximum de puncte în ultimele două partide din faza grupelor pentru a obţine calificarea în primăvara europeană.

"Din păcate Young Boys a câştigat azi şi acum noi trebuie să câştigăm ultimele două meciuri şi să ne rugăm ca ei să nu bată la Roma. Pentru că Young Boys are capacitatea să câştige în deplasare cu Roma. Iar noi vom avea un meci foarte greu cu ŢSKA, pentru că avem în continuare probleme de lot, iar adversarii nu vor mai avea nimic de pierdut cu noi. Accidentările şi pandemia ne-au decimat pur şi simplu... dar noi trebuie să sperăm la calificare. Dacă învingem în ambele meciuri avem şanse".

CFR Cluj a fost învinsă de AS Roma cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în Grupa A a competiţiei de fotbal Europa League. AS Roma a obţinut calificarea în şaisprezecimile de finală ale competiţiei în urma acestui succes.

Roma ocupă primul loc, cu 10 puncte, urmată de Young Boys, 7 puncte, CFR Cluj, 4 puncte, ŢSKA, 1 punct.

Următoarele meciuri vor avea loc pe 3 decembrie, AS Roma - Young Boys şi CFR - ŢSKA.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.