„Vreau să dăm zidurile jos. Vreau să înțelegem, noi toți cei care lucrăm în această nouă Autoritate, că noi nu suntem aici să coordonăm, să fim șefi pe un voievodat, noi suntem aici să servim. Pe cine servim? Copiii aflați în diferite tipuri de vulnerabilitate și adulții cu dizabilități.
Suntem aici ca să îi servim pe acești oameni, să le protejăm drepturile și să intrăm în contact direct cu ei: adică telefoanele acelea la care mult prea des nu răspunde nimeni ... acum va trebui să răspundă. Vreau să deschidem și un canal online de comunicare directă cu oamenii”, a declarat Mădălina Turza, în interviul oferit revistei Newsweek România.
Mădălina Turza (41 de ani) conduce, de la jumătatea lunii noiembrie, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), prin comasarea celor două instituții omonime din subordinea Ministerului Muncii.
Între prioritățile mandatului ei, se numără reglementarea centrelor de respiro pentru copiii cu dizabilități, scurtarea procedurii pentru încadrarea în grad de handicap, definirea unor standarde de servicii pentru copiii victime ale traficului de persoane, dinamizarea procesului de dezinstituționalizare, campanii pentru încurajarea adopțiilor și creșterea gradului de accesibilizare a instituțiilor publice.
Activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, Mădălina Turza (41 de ani) și-a petrecut ultimii 10 ani luptând pentru dreptul la educație incluzivă al copiilor cu dizabilități, cu ONG-ul Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD).
Este licențiată în Științe Politice la Universitatea din București, are un Master în Politici de Educație Incluzivă și Psihopedagogie Incluzivă la Universitatea din Minnesota, SUA, și studii postuniversitare în Drept Internațional Umanitar.
Este bursieră Fullbright pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și drepturile omului. Turza a lucrat și la Consiliul Național Român pentru Refugiați, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și a fost consilieră la Cabinetul Ministrului Sănătății în 2016 (în mandatele lui Patriciu Achimaș-Cadariu și Vlad Voiculescu).
„Nu pot să accept că, în 2020, oamenii sunt închiși în niște debarale, fără lumină,
fără aerisire, pentru că încercau să fugă din lagăr”
-Mădălina Turza
În 2018, când era președintă a CEDCD, a demarat prima inițiativă civică la nivelul Uniunii Europene pentru o educație incluzivă – „Europe Cares”.
A adunat semnături de la părinți din șase țări și a propus Parlamentului European un proiect de directivă care să reglementeze educația incluzivă a persoanelor cu dizabilități: statele membre să aibă un standard școlar calitativ unitar, finanțarea serviciilor de reabilitare în comunitate pentru toți copiii și adulții cu dizabilități, prin alocarea unor fonduri UE, programe de tranziție pentru integrarea pe piața muncii, pentru ca atunci când tinerii termină școala, să poată avea locuri de muncă, să devină contributori.
Anul acesta, a vrut să candideze pentru un mandat de europarlamentar, ca independentă, însă, după ce Autoritatea Electorală Permanentă i-a invalidat o parte din semnături, a rămas cu un număr sub pragul de 100.000 de semnături, necesar pentru intrarea în cursă.
Citește și: O inițiativă din România pentru drepturile copiilor cu dizabilități a fost preluată în UE
Turza a afirmat, în interviul pentru Newsweek România, că a decis să accepte postul în Guvernul liberal după ce a primit planul de reabilitare al Clarei, fetița ei de 14 ani cu sindromul Down, în care familia era trecută ca singura responsabilă pentru terapia copilei: „Orice fel de discuție pe care am avut-o de-a lungul timpul cu reprezentanții aproape tuturor partidelor politice a fost legată de agenda pe care eu o promovam, și anume drepturile copiilor și adulților cu dizabilități, pe proiecte de lege, pe inițiativa Europe Cares, așa că a fost și pentru mine o surpriză și o provocare când a sunat telefonul și mi s-a făcut această propunere.
După ce am oscilat sincer înspre „nu” (să nu accepte numirea în funcție la ANDPDCA, n.r.), am primit planul de reabilitare al fetiței mele: șase pagini în care avem efectiv și exclusiv extrase din lege, iar, la final, o scurtă prevedere cu terapiile de care ea ar avea nevoie și responsabili pentru asta sunt trecuți terapeuți, dar nu știm care, de unde, cine – și toate celelalte lucruri de care are nevoie copilul meu și de care responsabilă este familia. Atunci am zis că așa nu se mai poate”.
Turza a explicat, în interviul pentru Newsweek România, că, deși a fost numită politic, nu vrea să intre în jocuri politice: „Eu nu vreau să mă bag în discursul politic. Nu sunt membră a nici unui partid politic. E adevărat că sunt numită politic în această funcție, dar nu vreau să intru neapărat în acest ping-pong.
Cred că dizabilitatea, drepturile copiilor nu trebuie să facă obiectul unui scandal cu iz politic. Pe mine mă interesează ca nevoile și prioritățile oamenilor de la firul ierbii să aibă în oglindă sprijinul politic care mi-a fost promis când am preluat acest mandat.
În discuțiile pe care le-am avut cu doamna ministru, am văzut o deschidere și un sprijin pe care eu, ca mamă a unui copil cu dizabilități, dar și ca activist, eu nu l-am mai văzut la un alt ministru, genul de încredere și de sprijin care îți dă încredere că poți construi onest și cu bună credință”, a explicat președinta ANDPDCA.
Citește și: „ÎNDRĂZNEȘTE SĂ CREZI“ - PSD i-a lăsat fără bani pe oamenii cu dizabilități
„Mă interesează ca
oamenii cu dizabilități
să nu mai fie tratați
ca niște animale”
Mădălina Turza a afirmat că un termen realist pentru finalizarea dezinstituționalizării (închiderea centrelor de tip clasic, n.r.) este 2021-2022, pentru că planurile făcute de centre „pe hârtie sunt minunate”, însă „nu corespund realității”.
România își asumase ca țintă pentru desființarea instituțiilor de tip rezidențial anul 2020.
Turza a mai spus că vrea să intensifice vizitele inopinate în toate centrele de stat și că va cere raportări lunare de la direcțiile de asistență socială privind decesele petrecute în centre și plângerile depuse de beneficiari.
Șefa ANDPDCA a explicat că, pentru realizarea planurilor de dezinstituționalizare, va apela pentru sprijin tehnic la Banca Mondială și a precizat că le va da acces la resurse organizațiilor neguvernamentale, pentru a putea prelua oamenii din centre: „Știm că standardul de cost pentru prestatorii privați de servicii este mult mai mic decât la stat, unde poate ajunge și la 14.000 de lei pe lună - adică statul cheltuiește 14.000 de lei pe lună pentru un om închis într-un lagăr.
În momentul în care tu scoți acest om și îl duci către un ONG care prestează servicii, acolo statul îi dă un standard minim de 2.000 de lei pe lună și, cu toate astea, când oamenii sunt în comunitate, sunt mai bine și mai fericiți decât atunci când stau pe 14.000 de lei, închiși într-un lagăr”.
Citește și: Oameni cu dizabilități, închiși într-un centru din Prahova. Șeful CJ: Oricum n-au unde să se ducă
Ea a adăugat că, „în foarte scurt timp”, va demara procedura de dezinstituționalizare pentru oamenii care vor putea fi scoși din centre cu foarte puțin sprijin, iar pentru restul, „trebuie văzut planul de dezinstituționalizare”.
„Este greu de dat un termen, noi ar trebui să îndeplinim această obligație undeva pe la începutul lui 2020, dar trebuie să fim realiști, pentru că nu trebuie să fie pe hârtie - adică fiecare dintre centrele acelea trebuie să aibă un plan care să corespundă cu realitatea din teren.
Eu cred că, cu sprijinul Băncii Mondiale, care ne va ajuta să structurăm acest efort și cu ajutorul societății civile, vom putea să scoatem acești oameni din instituții, în special cei care pot ieși în regim de urgență.
Am în vedere ca, în foarte scurt timp, să facem o hartă cu fiecare județ și fiecare centru și, din fiecare centru, să vedem pe câți dintre ei îi putem scoate mâine, cu foarte puțin sprijin și, pentru ei, deja să contractăm furnizorii de servicii și să începem acest plan rapid. Pentru ceilalți, acolo trebuie revăzut acel plan despre care spuneam”.
Sunt peste 830.000 de oameni cu dizabilități în România; peste 17.600 de adulți și circa 9.000 de copii sunt în grija statului. Sunt 290 de centre rezidențiale pentru adulți și 107 centre de tip clasic pentru copii, potrivit datelor Protecției Copilului.
„Urlațiul (centrul pentru persoane cu dizabilități din Prahova pe care l-au vizitat Turza și ministra Violeta Alexandru, în luna noiembrie, descoperind că oamenii erau închiși acolo și ținuți în condiții mizere, n.r.) nu este o excepție, este vârful unui iceberg al acestui sistem.
În primul rând, trebuie întărit brațul dezinstituționalizării - dezinstituționalizarea per se este un proces, că nu poți să scoți acum oamenii pe stradă, să le spui «mergeți în comunitate».
Procesul trebuie să se dinamizeze, vorbim despre un an-doi. Până atunci, noi trebuie să ne asigurăm că lucruri de genul celor pe care le-am văzut la Urlați nu se mai întâmplă, lucruri care erau și la Sighet, descoperite de un ONG (CRJ, n.r.).
Atât noi, de la nivelul ANDPDCA, cât și ANPIS (Autoritatea Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, n.r.) și organizațiile neguvernamentale vom face vizite inopinate, inspecții și controale inopinate în aceste centre.
Directorii de centre să se aștepte că oricând putem veni într-o vizită inopinată și ne vom uita la toate acele lucruri care aparent nu se văd: dincolo de insalubritate, de pauperitate, de felul în care se poartă cu oamenii, mă interesează neuroleptizarea, faptul că oamenii sunt sedați, decesele.
Nu pot să accept că, în țara mea, în 2019, în 2020, cât de curând, mor încă oameni de pneumonie, că s-au înecat cu bol de mâncare. Este inadmisibil.
Nu pot să accept că, în 2020, oamenii sunt închiși în niște debarale numite izolatoare sau cuști, de un metru pe un metru, fără lumină, fără aerisire, nu pentru că erau contagioși, nu pentru o perioadă limitată, ci pentru că încercau să fugă din lagăr.
Deci izolatoarele și contenționarea folosite ca mijloc de pedeapsă. Lucrurile acestea nu mai trebuie să existe, pentru că orice măsură împotriva acestor oameni se va lăsa cu măsuri conform legii. Privarea de libertate arbitrară este o infracțiune foarte gravă și nu voi avea nici o ezitare să sesizez autoritățile competente.
Trebuie să schimbăm paradigma până îi scoatem pe oameni din centre. Pe mine mă interesează ca acești oameni să nu mai fie tratați ca niște animale”, a explicat Turza.
Citește și: Încă o lecție de primitivism din asistența socială românească
Două rapoarte publicate de Ministerul Sănătății și Avocatul Poporului vorbesc despre supraaglomerarea din spitalele de psihiatrie românești, condiții mizere în care sunt ținuți pacienții, legarea acestora, violențele între pacienți. De altfel, raportul Avocatului Poporului avertizează că „dacă nu se vor lua măsuri imediate, cazul Săpoca se poate repeta oricând”.
La Săpoca, cinci pacienți au murit, anul acesta, după ce au fost atacați de un altul, internat cu sevraj etilic.
Citește și: Dezastru în spitalele de psihiatrie. Rapoartele nu vorbesc nimic despre decesele petrecute acolo
Crimele de la Săpoca, o tragedie anunțată
Din datele Centrului de Resurse Juridice, la nivelul întregii țări, din septembrie 2017 până în septembrie 2018, au murit 1.447 de persoane cu dizabilități, instituționalizate: 968 în centre de tip rezidențial și 479 în spitale și secții de psihiatrie. 40 erau copii.
O altă problemă despre care a discutat șefa ANDPDCA în interviul oferit Newsweek România se referă la adopții.
Aceasta a acuzat presiuni din partea unor organizații care vor ca micuților care se află în grija unui asistent maternal să nu li se mai deschidă procedura adopției. În această vară, sistemul de asistență maternală și-a arătat vulnerabilitățile, după ce Sorina, o fetiță de opt ani din Baia de Aramă, a trebuit să fie dată cu poliția părinților adoptivi, pentru că asistenta maternală care o crescuse se opunea adopției.
Peste 17.000 de copii sunt crescuți de circa 11.000 de asistenți maternali. În ultimii cinci ani, peste 200 de atestate profesionale au fost retrase din cauza incidentelor petrecute cu îngrijitorii, potrivit datelor obținute de Newsweek România de la direcțiile de asistență socială.
Citește și: ANALIZĂ Post-Sorina. Peste 200 de atestate ale asistenților maternali, retrase în ultimii cinci ani
Final în cazul Sorina. Cine și cum a jucat ping-pong cu viitorul unei fetițe
La protest cu alte câteva sute de părinți ai copiilor cu dizabilități, în iarnă, atunci când Guvernul Dăncilă a decis ca autoritățile locale să susțină integral plățile pentru persoanele cu dizabilități. SURSA FOTO: Inquam Photos - George Călin
„Avem o problemă și cu asistenții maternali, cred că asistenții maternali profesioniști nu trebuie să facă abuz de acest rol.
Le prețuiesc munca, dar obiectivul final este familia, adică nu trebuie să manipulăm copiii, doar pentru a-i păstra și pentru a beneficia de acea indemnizație.
Dacă tu te atașezi de copil, trebuie să faci pasul și să îl adopți; nu dacă vine o familie adoptatoare depui și tu actele de adopție, să faci concurență pentru copil și, când se retrage acea familie, tu nu mai continui procesul de adopție.
Pe tine te interesează să păstrezi acel copil ca să beneficiezi de acele resurse materiale, în detrimentul interesului său superior și nu stă - aviz celor care fac presiuni asupra mea în zona asta – în picioare argumentul: «da, dar l-a scos din lagărele alea și l-a crescut până la 18 ani, l-a pus pe picioare, l-a trimis la școală și i-a dat de mâncare».
Total de acord și toată admirația pentru munca lor, dar, în egală măsură, dacă l-ai ținut în asistență maternală până la 18 ani și ai împiedicat adopția, tu l-ai privat pe acel copil de multe drepturi, inclusiv de dreptul la succesiune și moștenire.
Tu ai crescut copilul, dar el rămâne o frunză în vânt, pe când, dacă era adoptat, devenea parte a acelei familii și ar fi avut toate drepturile care decurg din nașterea într-o familie.
Acestea sunt lucruri sensibile care vor deranja actorii din zona asta, dar eu nu-mi propun să fiu populară, eu îmi propun să urmăresc interesul copiilor”, a adăugat Turza.
Consiliul de Monitorizare, „o instituție care funcționează degeaba”
Întrebată despre o colaborare cu cealaltă instituție din subordinea Parlamentului care ar trebui să vegheze la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, șefa ANDPDCA a explicat că, în acest moment, exclude orice colaborare cu Consiliul de Monitorizare.
„Nu am nici o ezitare să spun că acest Consiliu a existat degeaba până în acest moment, că nu și-a dus la îndeplinire misiunea pentru care a fost înființat - probabil din cauza unui management inadecvat, a felului în care a fost implementată o viziune care este inexistentă, din punctul meu de vedere.
Oamenii din instituții și din orice formă închisă, inclusiv din școlile speicale, nu sunt bolnavi și această perspectivă medicală pe care ei au promovat-o, nu au făcut monitorizat așa cum aveau în atribuții - din punctul meu de vedere, Consiliul este o instituție care funcționează degeaba.
O cheltuială inutilă la bugetul statului. Când el ar trebui să aibă un rol foarte important: a fost înființat pentru a monitoriza implementarea art. 33 din Convenție (Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, n.r.).
Că el nu funcționează are directă legătură cu managementul acestei instituții. În această paradigmă, îmi este foarte greu să văd o colaborare cu o instituție care înțelege cu totul în altă logică monitorizarea și dezinstituționalizarea.
Pentru această instituție, cuștile, izolatoarele, neuroleptizarea, privarea de libertate, decesele suspecte nu sunt o problemă – atunci, eu nu știu în ce măsură pot dialoga cu această instituție.
Aștept cu interes o reformare a acestei instituții și un suflu nou și adecvat, pentru că este o pârghie importantă și care ne-ar putea fi complementară nouă și împreună să facem echipă în această muncă extrem de grea dezinstituționalizării. Din păcate, nu am partener în această situație”, a adăugat Mădălina Turza.
Citește și: Legea, opțională pentru Consiliul de Monitorizare. Zero rapoarte despre Săpoca și Sighetu Marmației
Ce își mai propune Mădălina Turza
- Centrele de respiro: „Le-am introdus ca prioritate în următorul exercițiu financiar european, 2020-2024. Va fi și un centru unde poți lăsa copilul în regim de urgență, câteva ore sau câteva zile, sau sistem de serviciu la domiciliu.
Îmi propun să scurtez și procedura de încadrare în grad de handicap. Mă interesează ca acești copii să fie evaluați de psihologii DGASPC-ului, nu să trebuiască fiecare părinte să meargă undeva să dea 200-300 de lei pentru o evaluare psihologică.”
- Standarde de servicii pentru copiii victime ale traficului de ființe: „Mulți dintre copiii victime provin din zona instituționalizată, de acolo au fost recrutați în vederea traficării și, după ce că au fost salvați miraculos, nu avem niște standarde de servicii.
În momentul de față, statul nu le oferă nici un fel de asistență, nici ONG-urile nu le pot oferi asistență, pentru că nu se pot acredita, pentru că nu există un standard.”
- Accesibilizarea: „Am construit, la nivelul Autorității, un Centru de Resurse pentru Design Universal, care va fi un hub de oameni și de resurse pentru toți cei care au obligația să-și accesibilizeze mediul fizic.
În acest mandat, îmi doresc și ca site-urile instituțiilor publice să fie accesibilizate, este un gest minim de decență și bun-simț.
Acesta va fi brațul «soft», va fi și un braț «hard», împreună cu ANPIS, să mergem în controale.
Nu cred că mai e cazul să avem termen de remediere de cinci ani pentru o rampă.”
-Adopție: „Simplificarea procedurii, încă de la felul în care se face potrivirea între familiile adoptatoare și copii.
Cum e posibil ca tu să ai 3.400 de copii adoptabili, 1.000 de părinți care vor să adopte și să nu reușești să îi potrivești?
Și pe partea de awareness: mulți oameni nu conștientizează că sunt aici niște copii, care sunt ai noștri și merită o șansă.”
Șefa ANDPDCA a povestit și că, în cele câteva săptămâni de la preluarea mandatului, a primit foarte multe cereri pentru mărirea pensiilor și a indemnizațiilor, pentru construirea de centre ori pentru rezolvarea situațiilor în care copiii sunt dați afară din școli.
„Știu ce înseamnă să aștepți 15 ani pentru o terapie și Clara (fetița Mădălinei Turza. n.r.) să nu o primească. Și, când vezi că se deschide o ușiță, simți nevoia să-și verși acolo toate problemele.
Simt și eu, acut, că timpul nu mai are răbdare pentru mine și Clara, însă trebuie să avem luciditatea să înțelegem ce poate face prin lege această autoritate.
Nu putem mări pensii, indemnizații, nu putem crea centre de terapie în toată țara, dar putem pune presiune.
Sistemul e atât de mare, de închis și cu tare atât de vechi, încât nu-l poți schimba peste noapte. Dar putem avea centre de respiro, putem scoate oamenii în comunitate, putem avea gata dosarele mai ușor”, a conchis Mădălina Turza.
