Acum, atât asistenta maternală, cât și mama naturală a fetiței au inițiat în instanță demersuri pentru adoptarea copilei, potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin.
Fetița, în vârstă de aproape șapte ani, a fost crescută de o asistentă maternală profesionistă, de când avea un an și două luni. Asistenta maternală ar fi declarat de cinci ori că nu dorește să adopte copilul, pentru a nu renunța la salariu, întrucât mai are un an până se va pensiona, precizează Protecția Copilului Caraș-Severin.
Fetița, care are probleme medicale, a avut deschisă pentru prima oară procedura adopției în 2014 și nimeni nu a dorit să o adopte, până în 2018. În martie 2019, o familie din Timișoara a vrut să ia copila, iar în aprilie, după perioada de potrivire, instanța a decis încuviințarea adopției.
Atunci, asistenta maternală a decis că vrea să adopte ea fetița, refuzând să dea copilul familiei adoptive. Mai mult, și mama biologică a fetiței a făcut o cerere către instanță pentru a lua copila.
În prezent, Protecția Copilului încearcă să preia copila de la asistenta maternală și să o predea părinților adoptivi deciși de instanță, până la judecarea proceselor pe rol, intentate de asistenta maternală și de mama naturală.
Citește și: Cazul fetiței din Mehedinți. Faptele din spatele unor jumătăți de adevăruri
Amintim că Sorina, o fetiță de opt ani crescută în plasament, la o asistentă maternală profesionistă, a fost adoptată de o familie de români din America, în luna aprilie. Timp de două luni, ex-asistenta maternală, căreia i-a fost întrerupt contractul de muncă, a refuzat să predea copilul familiei adoptive, susținând că ea însăși a încercat să o adopte, însă a fost mințită de Protecția Copilului Mehedinți, care i-ar fi spus că fetița nu este adoptabilă. Totuși, asistenta maternală a redactat două declarații în care a refuzat adopția. Cazul a făcut vâlvă în societate, după ce pe Facebook a apărut, vinerea trecută, o înregistrare în care fetița este scoasă din casă cu forța, de o procuroare, în baza plângerii familiei adoptive, care a reclamat că Sorina era ținută la Baia de Aramă cu forța. Familia asistentei maternale i-ar fi spus micuței că părinții adoptivi vor să o taie și să îi ia organele, potrivit oamenilor legii.
Caul a fost folosit ca pretext pentru atacarea justiției de către Coaliția PSD-ALDE, iar acum procuroarea este cercetată de Secția Specială. Mai mult, procurorul general a anunțat că cere revocarea adopției Sorinei, dar și ca fetița să rămână în România până la finalizarea anchetei.
Citește mai multe aici: Cazul fetiței din Mehedinți. Cum s-a ajuns la intervenția în forță - explicațiile Parchetului