Compania Merck, cea care produce un medicament de uz uman pe bază de ivermectină,a precizat, într-un comunicat de presă, că nu a găsit nici o dovadă concludentă că ivermectina ajută în tratarea pacienților cu COVID-19.
Compania Merck, cea care produce un medicament de uz uman pe bază de ivermectină,a precizat, într-un comunicat de presă, că nu a găsit nici o dovadă concludentă că ivermectina ajută în tratarea pacienților cu COVID-19.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, susține că în România nu se testează suficient împotriva COVID iar asta „dă o impresie falsă de siguranţă”. El susține că motivul pentru care Timiș a rămas singurul județ „roșu” din România este că se testează destul de mult.
Aproape jumătate dintre români (49,5%) consideră că sunt utile, dar insuficiente informaţiile legate de vaccinul anti-COVID-19 şi campania naţională de imunizare oferite, până în prezent, de autorităţi, relevă un sondaj realizat de INSCOP şi Verifield.
Încă un pacient care s-a aflat în Pavilionul V al Institutului „Matei Balş” în timpul incendiului din 29 ianuarie a murit, numărul total al celor decedaţi ajungând la 17.
Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, susține că administrarea celei de-a doua doze a vaccinului anti-COVID la timp ar putea fi crucială pentru a preveni răspândirea noilor tulpini mai infecțioase, scrie Insider.
Ministerul Sănătăţii precizează că vaccinurile produse de companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca-Oxford pot fi administrate persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul de diabet.
Africa de Sud suspendă utilizarea vaccinului împotriva coronavirusului dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca după ce s-a descoperit că acesta oferă „protecție minimă” împotriva infecțiilor ușoare până la moderate cauzate de noua variantă locală.
Un studiu al unui vaccin experimental împotriva coronavirusului a detectat cel mai alarmant semnal de până acum, anume că persoanele care s-au recuperat după Covid-19 nu sunt complet protejate împotriva unei variante originare din Africa de Sud și care se răspândește rapid.