VIDEO Provoacă vaccinurile anti COVID-19 cancer? Răspunsuri la temerile românilor despre ARN Mesager

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 25.01.2021 - 14:41
Reacțiile adverse la vaccinuri sunt minore. Foto Pexels
Reacțiile adverse la vaccinuri sunt minore. Foto Pexels

Fizicianul Cristian Presura a organizat pe Facebook un sondaj printre cititorii săi, în care a întrebat care sunt temerile legate de vaccin. Sub coordonarea lui Valentin Nădășan, medic și profesor la UMF Târgu Mureș, mai mulți specialiști au răspuns acestor temeri.

SHARE

 

Peste 2.000 de persoane și-au exprimat temerile privind vaccinarea anti COVID-19. Doctorii Valentin Nădășan, Sandra Alexiu, Răzvan Cherecheș și Robert Ancuceanu și Vlad Mixich, expert independent în board-ul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă.

Una dintre cele mai mari temeri ale românilor se referă la efectele secundare ale vaccinurilor pe termen lung. 

Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociația Medicilor de Familie din București-Ilfov, a răspuns că tehnologia ARN Mesager, folosită pentru vaccinurile de la Pfizer și Moderna, este chiar mai sigură decât cea clasică, care presupune injectarea în organism al unui virus inactivat. 

Citește și: Cum se pot vaccina anti-COVID persoanele nedeplasabile și pacienții dializați. Acum se fac listele

„Nu numai că nu trebuie să ne temem că acest vaccin ar produce cancer sau leucemii, asta nu s-a întâmplat niciodată.

Tehnologia ARN Mesager va revoluționa și alte vaccinuri pentru alte boli pentru care nu se găseau soluții. Cum ar fi scleroza în plăci, pentru care nu mai avem tratamente care să vindece.

Proba timpului este o piatră de încercare. Dar ajută la progres. Despre variolă se caută soluții din antichitate și medicina modernă a reușit să eradicheze această boală”, a precizat Dr. Sandra Alexiu.

O altă temere repetată e legată de faptul că vaccinul ar fi fost testat pe prea puțini oameni. 

Profesorul Răzvan Cherecheș, de la Universitatea Babeș-Bolyai, a explicat că ambele agenții mari de autorizare a medicamentelor, FDA din SUA și Agenția Europeană a Medicamentului pentru UE, solicită ca testarea să se facă pe  minimum 3000 de persoane pentru autorizarea medicametelor.

Citește și: Vaccinul anti COVID nu afectează fertilitatea. Demontarea unui fake news

„Toate medicamentele care existp pe piață acum au fost testate în faza a treia sub 10.000 de persoane. Pfizer a testat 43.200 de persoane în faza a treia, iar Moderna peste 30.000 de persoane. De peste 10 ori peste necesarul minimum pentru autorizare.

Astra Zeneca a testat peste 30.000 de persoane, iar Johnson&Johnson 60.000 de persoane. Numărul de persoane vaccinate deja este enorm și nu au existat reacții adverse semnificative”, a precizat Răzvan Cherecheș. 

De asemenea, între timp au fost administrate deja 60 de milioane de vaccinuri, în peste 41 de țări, fără reacții relevante.

Citește și: Când se pot vaccina anti-COVID bolnavii de cancer. Singura contraindicație majoră pentru alergici

„În România, la 100.000 de vaccinuri, au fost doar 388 reacții adverse minore: dureri de cap, febră, dureri musculare.

Efectele pe termen lung sunt greu de determinat, dar este puțin probabil să fie”, a precizat Răzvan Cherecheș în video pregătit de Cristian Presură. 

Românii se tem că marile companii farmaceutice nu își asumă nici un risc cu privire la eventuale efecte adverse majore. Este fals.

„Companiile farmaceutice își asumă riscuri pentru eventuale probleme de sănătate. Se supun directivelor europene care prevăd un sistem de răspundere strictă a producătorului pentru un produs defectuos, indiferent de culpa producătorului.

Citește și: Un vaccinat poate transmite coronavirus persoanelor nevaccinate. Se lucrează la un spray anti-COVID

Producătorul își asumă riscul să plătească despăgubiri chiar dacă nu există o culpă a sa directă”, a răspuns prof. Robert Ancuceanu, de la UMF „Carol Davila”, în video. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te