„E fake news. Ca principiu în bolile infecțioase, cea mai eficientă metodă de a ține sub control o pandemie nu este tratamentul, ci vaccinarea, așa s-a reușit să se țină sub control boli care înainte făceau ravagii, precum poliomielita; chiar și rujeola și rubeola, noi nu mai avem atît de multe cazuri și mortalitate datorită vaccinării”, a arătat medicul infecționist Virgil Musta, contrazicând o ipoteză prezentată de medicul Geert Vanden Bossche, implicat în dezvoltarea vaccinului anti-Ebola.
Citește și: Coordonatorul vaccinului Ebola: De ce e complet neindicat să vaccinezi în masă în plină pandemie
„Mortalitatea în infecția cu SARS-CoV2 e între 3 și 5 la sută, cu toate tratamentele pe care le avem. Dacă reușim să ne vaccinăm, scădem această mortalitate aproape de zero dacă peste 70% dintre oameni se vor vaccina, pentru că nu avem pe moment medicație atât de eficientă ca să putem ține sub control boala. Vaccinarea este singura soluție și (trebuie făcută, n.r.) cât se poate de repede, pentru că există riscul ca vaccinul să nu mai fie eficient, dacă virusul se modifică”, a arătat medicul Virgil Musta.
Citește și: Când va fi gata vaccinul anti-COVID care ar oferi imunitate 17 ani. Testele clinice au început
Totodată, medicul infecționist a explicat că, în viitor, după ce se va atinge imunizarea a peste 70% din populație, se va proceda la fel ca în cazul gripei. „Se vor vaccina persoanele la risc, dar momentan noi trebuie să stopăm numărul mare de cazuri. În viitor, vom ajunge să vaccinăm grupele la risc, iar ceilalți, care fac boala, să aibă deja anticorpii produși prin vaccin și, în cazul în care se îmbolnăvesc, să facă o formă ușoară de boală ”, a atras atenția Virgil Musta.
Citește și: Cine conduce atacul împotriva vaccinului AstraZeneca în România: Terheș, Badea, Sputnik, Antena 3
Explicațiile medicului Virgil Musta, la solicitarea Newsweek România, vin după ce în presa internațională au apărut declarațiile medicului Geert Vanden Bossche, implicat în dezvoltarea vaccinului anti-Ebola, care a susținut că „vaccinurile sunt bune, dar implementarea vaccinului pe scară largă în plină pandemie este susceptibilă de a spori evadarea imunitară sau antigenică (abilitatea virusului de a se adapta la presiuni imune), deoarece niciunul dintre aceste vaccinuri actuale nu previn replicarea / transmiterea variantelor virale. Cu cât folosim mai mult aceste vaccinuri pentru imunizarea persoanelor în mijlocul unei pandemii, cu atât virusul va deveni mai infecțios”, acesta cerând amânarea programului de imunizare anti-COVID până la evaluarea completă a virusului.
Citește și: România a cerut ajutorul Parchetului General din Mexic pentru a-l aresta pe mafiotul Rechinu