Medicii care au picat examenul de rezidențiat cer să poată profesa. Ce spune Ministerul Sănătății

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 29.05.2023 - 17:48
Medicii cu punctaj minim la rezidențiat vor un loc în spitale Foto: pexels.com (imagine cu rol ilustrativ)

Medicii care au obținut la examenul de rezidențiat punctajul minim pentru care puteau fi declarați admiși cer Ministerului Sănătății să suplimenteze locurile. Cel mai mic punctaj este 484 dar ultimul candidat admis a avut 529.

SHARE

Medicii care au luat punctajul minim la examenul de rezidențiat cer Ministerului Sănătății să îi declare admiși. Cel mai mic punctaj a fost de 484 însă ultimul admis a avut 529.

Reprezetanții MS spun însă că vor analiza aceste solicitări. 

Medicii care au luat punctajul minim vor să fie admiși la rezidențiat

Reprezentanții Ministerului Sănătății s-au din nou, luni, 29 mai, cu reprezentanții medicilor care nu au reușit să ocupe un loc în rezidențiat în urma sesiunii suplimentare a concursului din 14 mai 2023. 

”Aceștia solicită suplimentarea locurilor pentru candidații care au obținut un punctaj peste 484. Ministerul Sănătății a transmis  ă va analiza cererea și va păstra legătura cu absolvenții, astfel încât să fie identificate soluții care să ofere posibilitatea instruirii corespunzătoare și menținerea calității pregătirii”, a transmis MS.

Cel mai mic punctaj admis pe locurile scoase la concurs a fost 529, cu 45 de puncte mai mare decât cel minim admis.

”În data de 14 mai 2023, Ministerul Sănătății a organizat, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, o sesiune extraordinară suplimentară a concursului de admitere în rezidențiat pentru 628 de locuri rămase vacante în sesiunea din noiembrie 2022, pentru a veni în sprijinul tinerilor medici.

Buna pregătire a tinerilor medici admiși în rezidențiat este esențială pentru asigurarea asistenței medicale de calitate. Acesta este scopul procesului de selecție prin concurs.

La concurs s-au înscris 962 de candidați care și-au asumat, în momentul înscrierii, prin metodologia de concurs (Metodologia aprobată prin ordin al Miniștrilor Sănătății și Educației și publicată în Monitorul Oficial nr. 689 / 3879 / 2023) că vor concura pentru ocuparea locurilor rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 (628 de locuri/posturi)”, a transmis Ministerul Sănătății.

Ultimul candidat admis a avut cu 45 de puncte mai mult față de punctajul minim admis

Însă, în urma concursului, 863 de candidați au obținut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, respectiv, 60% din nota cea mai mare obținută în această sesiune, adică punctaje între 484 și 807.

Potrivit art. 24 din metodologia de concurs: “candidații care se clasează în afara numărului de locuri/posturi publicate la concurs sunt declarați respinși”, punctajul minim de 60% fiind necesar, dar nu suficient pentru ocuparea unui loc sau post.

Citește și: Record de candidaţi la concursul de rezidenţiat: 12.564 de persoane, pe 6.311 locuri

”Ultimul candidat care a ales un loc dintre cele 628 a avut punctajul de 529. În ultimii 7 ani, punctajele minime cu care s-au ocupat locuri la sesiunile din toamnă a concursului de rezidențiat au fost situate în intervalul 559-567, respectiv, 565 în sesiunea din noiembrie 2022.

Citește și: O nouă etapă în concursul de Rezidențiat din acest an. De la ce punctaj începe repartiția

În urma repartiției și a ocupării tuturor locurilor și posturilor scoase la concurs, 208 candidați au fost declarați respinși, conform regulamentului de concurs. 

Aceștia au obținut punctaje între 484 și 528, fiind situați mult sub media punctajelor minime cu care s-au ocupat locuri și posturi la sesiunile ordinare ale concursului din toți anii precedenți.

Citește și: Rafila, despre rezidențiat: ”Sperăm că aceia care ocupă locurile libere să nu o facă doar temporar”

Menționăm că dintre aceștia, numai 29% au vârste cuprinse între 25 - 30 de ani, fiind absolvenți ale ultimelor 5 promoții ale Facultăților de Medicină.

Citește și: Ai luat abia 5 la examen, dar ai 6.000 de euro să plătești? Ai intrat la Medicină. Legal, în România

Restul au vârste de peste 30 de ani și chiar peste 50 de ani (14%). Nu este vorba despre medici rezidenți, ci despre absolvenți ai Facultăților de Medicină care nu au reușit să devină rezidenți după terminarea studiilor medicale”, a transmis Ministerul Sănătății.

Urmărește-ne pe Google News

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te