VIDEO Iohannis: O parte importantă din învăţământ o reprezintă învăţământul în limbile minorităților

DE Bianca Iosef | Actualizat: 07.09.2022 - 15:36
Președintele Klaus Iohannis- Foto: FACEBOOK
Președintele Klaus Iohannis- Foto: FACEBOOK

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întâlnirea cu omologul din Ungaria, Katalin Novak, că România îşi doreşte să aibă un învăţământ de înaltă calitate, indiferent de limba maternă.

SHARE

"Pentru mine învăţământul, la modul general, este o temă de o importanţă extraordinară, de aceea am venit încă din primii ani de mandat cu un proiect care se numeşte 'România Educată' pentru a face întreg sistemul de educaţie mai performant în România. O parte importantă din întregul sistem de învăţământ este învăţământul în limbile minorităţilor naţionale şi îmi permit să amintesc că eu sunt profesor de fizică şi am predat fizica în limba germană şi în limba română.

Problemele care apar în sistemul de învăţământ sunt probleme specifice unei anumite limbi de predare. Avem realizări notabile, avem olimpici cu rezultate senzaţionale, dar, pe de altă parte, avem şi probleme în şcolile din România, câteodată nu se găsesc suficienţi profesori sau învăţători care predau în mod calificat, altădată organizarea unor şcoli este deficitară, cum este cazul liceului din Târgu Mureş şi, din păcate, s-a ajuns să se apeleze la justiţie şi se aşteaptă soluţii la această problemă.

Citește și: Gen. Ben Hodges: România nu face față unui război cu Rusia. N-are poduri, șosele, căi ferate

În alte situaţii încă infrastructura nu este acolo unde ne dorim, dar pot să vă asigur şi să garantez tuturor copiilor şi părinţilor din România că abordarea noastră este de bună-credinţă şi scopul pe care îl urmărim este să avem un învăţământ de înaltă calitate, indiferent de limba maternă", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Citește și: Wizz Air, datorii mai mari ca Blue Air. 70.000.000 lei pierderi în plus pentru compania românească

El a fost întrebat cu privire la faptul că situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş nu este încă rezolvată, scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te