Traian Băsescu spune că jurnaliștii și analiștii mercenari sunt „adevărați campioni ai dezinformării”.
„Prima grijă a jurnalistului şi analistului mercenar este să se declare încă de la începutul emisiunii pro-american, pro-UE, pro NATO, când, de fapt, prin ceea ce susţine în emisiune este o biată sculă a propagandei ruseşti, postură dictată chiar de contractul comercial semnat cu cei care îl finanţează.
Bogdan Chireac, Doru Buşcu, Mirel Palada, Marius Pieleanu, Marius Ghilezan (monarhistul roşu) şi mulţi alţii inundă seară de seară televiziunile de ştiri cu analizele şi opiniile lor “independente” despre oameni politici, vinovaţi şi nevinovaţi, partide politice, evoluţia ţării şi a lumii etc.
Mercenarii jurnalismului românesc sunt de fapt doar nişte simbriaşi slugarnici, plătiţi bine de PSD, promovaţi insistent de televiziunile de ştiri şi consistent preluaţi de agenţia rusească de intoxicare mediatică Sputnik, care seară de seară îşi recită mesajul comandat prin contract, mesaj menit să distrugă încrederea românilor în instituţiile propriului lor stat, dar în deplin acord cu obiectivele propagandei Moscovei.
Ca să nu mai vorbim de lacheii de la Antena 3, simbriaşi ai puşcăriaşului Voiculescu, guriştii bine plătiţi, Badea, Gâdea, Zamfir, Ursu, Dumitrescu etc şi mulţi dintre invitaţii lor, adevăraţi campioni ai dezinformării şi ei bine primiţi şi susţinuţi în ştirile preluate de agenţia rusească de dezinformare Sputnik. Ce viaţă urâtă au şi TONOMATELE astea. Oameni buni, decât să vă uitaţi la emisiunile acestor simbriaşi ai menţinerii României în afara valorilor democratice a UE şi NATO, mai bine urmăriţi Discovery. Măcar ceva informaţie corectă veţi primi cu siguranţă.
Eu asta fac în ultimii ani.
PS - cred că este tare umilitor să practici jurnalismul ca meserie, dar să nu fii liber în opiniile tale, pentru simplul motiv că ai stăpân care îţi plăteşte şi îţi comandă opiniile”, a scris fostul președinte Traian Băsescu într-o postare pe Facebook.
Newswek România a dezvăluit statele de plată ale „jurnaliștilor" și „analiștilor" plătiți de PSD din bani publici.
Pentru a-și încasa „onorariile" cât mai discret, propagandiștii media folosesc o schemă financiară bine pusă la punct. Ingineria este destul de simplă: PSD plătește în baza unor contracte două firme deținute de consultanții de casă ai lui Dragnea, iar acestea virează banii mai departe către firmele „jurnaliștilor" și „analiștilor". Sumele provin din subvenția plătită de stat, adică de noi toți, partidelor politice parlamentare.
Citește și Caracatița „jurnaliștilor" și „analiștilor" plătiți de PSD