“Având în vedere că UE a devenit un factor de putere care își permite să se implice și să influențeze deciziile pe plan național, încălcând grav Constituția României, economia românească este subminată de la nivel european, poporul român este cobaiul experimentelor sociale ale UE, iar cetățenii români nu sunt egali în drepturi cu cetățenii celorlalte state membre UE, fiind considerați cetățeni de lumea a treia, ni se fură bogățiile țării pas cu pas cu aportul UE, ni se încalcă tradițiile și istoria, ni se anulează identitatea și credințele, UE fiind factorul declanșator și decisiv în adoptarea și implementarea tuturor deciziilor împotriva esenței neamului românesc, solicităm ieșirea din UE, deci ROEXIT ! Solicităm de urgență organizarea unui referendum“, a cerut Șoșoacă, într-un document publicat de Sputnik România.
Citește și: Marcel Ciolacu dezvăluie dorința PSD: Guvern de tehnocrați, până la alegerile anticipate
Ea a propus ca jurnaliștii “care au indus panica“ - adică au susținut că pandemia reprezintă un pericol - trebuie judecați pentru instigare la omor.
“Trusturile mass-media și jurnaliștii, televiziunile care au indus panica, teroarea în cetățenii români, care au interzis apariția unor medici, juristi, politicieni, luptători civici, preoți, cetățeni români etc care aveau și alte opinii decât cele ale Guvernului și instituțiilor statului în pandemia de covid-19, care au interzis dreptul la liberă exprimare, opinie etc în această pandemie, vor fi imediat anchetați și deferiți justiției pentru a fi condamnați pentru rele tratamente aplicate minorului, instigare la omor, hărțuire, inducerea în eroare a opiniei publice cu informații false, încălcarea drepturilor omului! Niciunul dintre cei găsiți vinovați nu vor mai putea să își exercite profesia de jurnalist și nici să emită opinii publice“, a propus senatoarea.
Citiți și: Bolojan sugerează că nu vrea guvern minoritar: O formulă cu majorități clare, nu de strânsură
Publicația controlată de Kremlin a lăudat mesajul ei: “O mișcarea politică de anvergură a Dianei Șoșoacă – astfel se poate numi un anunț fulminant, care poate însemna și declanșarea unui nou fenomen“.