„Cade orașul pe noi. Fotografie făcută de un biciclist, după ce acest semafor a căzut chiar in fața lui. Bine că nu i-a picat omului în cap sau pe vreo mașină aflată în mers (...) În fine... avem Companie Municipală de Managementul Traficului! Rușine!”, a scris Ciprian Ciucu.
Tot marți, unui tramvai care circula pe linia 41 i-au căzut pantograful, piesa care asigură conectarea mijlocului de transport la rețeaua de curent electric.
Tramvaiul și-a pierdut patograful în rondul dinspre Casa Presei al liniei 41. (Foto Silviu Sergiu/Newsweek România)
Incidentul vine la o săptămână după ce unui alt tramvai, care circula pe linia 32, i-au căzut roțile din mers.