Contre în PMP între Cristian Diaconescu și Eugen Tomac, pe tema fuziunii cu PNL

DE Edi Neagu | Actualizat: 14.01.2022 - 13:23
Cristian Diaconescu spune că nu a legitimat nici o decizie luată de unii membri PMP. FOTO: Facebook

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a scris pe pagina sa de Facebook că anumite persoane au convocat, ilegal, un Colegiu Național.

SHARE
Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, a spus că a aflat în această dimineață de o tentativă de „puci” în cadrul formațiunii sale.
 
„În această dimineață, am avut o surpriză neplăcută, să constat, că un grup de “organizatori binevoitori”, au convocat aseară o adunare, pe care au denumit-o în mod ILEGAL Colegiu Național(conform Statutului Partidului - urmează să revin cu detalii).
Au încercat să legitimeze aceasta adunare, inducând în eroare participanții că eu și colegii mei din Conducerea Centrală am fi parte din această inițiativă”, scrie Cristian Diaconescu pe Facebook.
Anterior, un comunicat dat publicității de o parte a membrilor PMP anunța începerea de negocieri pentru fuzionarea cu PNL.
 
„Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară s-a întrunit statutar astăzi, 12 ianuarie 2022, cu prezența a 46 de lideri din 69 și a hotărât convocarea Congresului PMP în data de 19 februarie 2022 pentru alegerea unei noi conduceri naționale, cu procedură de vot online”, se arată în comunicatul de presă semnat de PMP.
 
 
În aceste condiții, președintele PMP, Cristian Diaconescu vine cu precizări:
 
„Ca să fie clar, NU am inițiat, NU am participat la întâlnire, NU legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar.
Deciziile de demitere și numire a altor persoane pe loc, cât și așa-zisul Congres anunțat pentru februarie sunt ilegale, urmând ca cei care au organizat această inițiativă să cunoască consecințele în scurt timp.
Comunicarea pe pagina oficială a partidului este în acest moment compromisă, ceea ce se postează acolo nu reprezintă poziția oficială a Conducerii Centrale”.
 
Partidul înființat de Traian Băsescu se împarte în două tabere, în prezent - cei care vor o fuziune cu liberalii și cei care se împotrivesc acestui demers.
Printre inițiatorii ședinței la care face referire Cristian Diaconescu se numără Eugen Tomac, care a scris pe pagina sa de facebook că a convocat o întâlnire la care au participat 46 de lideri ai partidului.
 
„PMP nu a mai avut o ședință de partid de mai bine de două luni, ori acest aspect este inadmisibil în rândul unei structuri politice, mai ales că după PSD și PNL suntem partidul cu cei mai mulți reprezentanți în administrația locală.
De asemenea, am fost șocat că, deși domnul președinte al PMP era în sediul central al partidului în care avea loc reuniunea a 70% din liderii partidului, a ales să nu participe, acuzând ulterior, în mod incorect, că întâlnirea noastră este una ilegală, a scris Tomac pe pagina sa de Facebook.
Despre fuziunea cu PNL, Tomac spune că fostul președinte Traian Băsescu s-a opus unei astfel de inițiative, apoi Cristian Diaconescu a fost de acord cu fuziunea, după care s-a răzgândit.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te