Ilie Bolojan: Cel mai important capitol de investiții este să absorbim cele 10.000.000.000 € din PNRR
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că cel mai important capitol de investiții este, pentru România, să absoarbă cele 10.000.000.000 € din PNRR.
Guvernul își propune să absoarbă în acest an cele zece miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, sâmbătă, la Botoșani, premierul Ilie Bolojan.
El a spus, la finalul unei întâlniri cu primarii din județul Botoșani, că absorbția fondurilor din PNRR reprezintă ''cel mai important capitol de investiții''.
''Pentru România, cel mai important capitol de investiții anul acesta este să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR pentru care trebuie finalizată absorbția până în august.
Ilie Bolojan: Cel mai important capitol de investiții este să absorbim cele 10.000.000.000 € din PNRR
În așa fel încât să nu pierdem banii care sunt sub formă de grant, iar contractele care sunt sub formă de împrumut să aibă finalitate'', a precizat Bolojan.
Totodată, șeful Executivului a arătat că a discutat cu primarii din Botoșani despre planurile de extindere a infrastructurii mari.
''Am abordat atât proiectele mari, care țin de infrastructura conectivă a zonei de nord-est a României la rețeaua de autostrăzi.
Citeşte şi: Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarul municipiului Botoșani și cu prefectul județului
Şi faptul că alaltăieri Comisia Europeană a aprobat Programul SAFE (Security Action for Europe) pentru România, care cuprinde și 4,3 miliarde de euro, pentru cele două capete de autostradă, care vor rezolva problema conectării mari a acestei regiuni înspre București.
Este un lucru foarte important. Am discutat despre planurile de extindere a infrastructurii mari și, de asemenea, despre problemele care țin de administrație.
Asta înseamnă aspecte care țin de proiectele de investiții, cele Anghel Saligny și cele din PNRR'', a adăugat premierul, conform Agerpres.
Citeşte şi: Bolojan, de Ziua Culturii Naţionale: Opera lui Mihai Eminescu, importantă în formarea identităţii româneşti
Ilie Bolojan a menționat că a discutat cu administrația locală din Botoșani și subiecte legate de reducerea numărului de posturi din primării și despre majorarea taxelor și impozitelor.
''Am discutat despre măsurile care au fost luate în ultima perioadă, privitoare la reducerile din administrația locală, taxele locale.
Şi alte probleme care țin de blocaje în Administrație și de măsuri prin care Guvernul poate să susțină buna funcționare a administrației.
Citeşte şi: Bolojan elimină 6.000 de angajați de la buget plătiți cu 7.000 lei. Ce „meserie” se desființează?
De asemenea, unul dintre aspectele discutate a fost un posibil proiect pentru viitoarea perioadă de finanțare, de susținere după modelul Regiunii de sud-est a unui proiect de investiții teritoriale integrate.
În așa fel încât zona de nord-est a României să beneficieze de investiții suplimentare care să creeze condiții de dezvoltare'', a mai spus Ilie Bolojan.
La discuții au mai participat președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, prefectul Raluca Curelariu, dar și mai mulți șefi de instituții publice deconcentrate.