Brânzan, noul ministru al Economiei și Infrastructurii în executivul de la Chișinău, este fizician de profesie, dar între 1999 și 2001 a luat un masterat în Finanțe, la Harvard. Din 2001 în 2019 el a lucrat la diferite companii de investiții din Londra, New York și Miami, ultima fiind Logos Advisers din Miami, specializată în „angel investemnts”, care ajută start-upuri.
La București, ministrul Economiei este Nicolae Bădălău, condamnat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu pentru furt calificat, după ce a sustras patru saci de grâu. În 1985 a devenit subinginer, specializat în îmbunătățiri funciare. Odată cu ascensiunea politică, el a colectat diferite diplome, inclusiv de la Colegiul Național de Apărare. Are un doctorat în economie, dar nu se știe unde l-a obținut.
La Finanțe, Maia Sandu a adus-o pe Natalia Gavriliță, care are un masterat la Școala de Guvernare John F. Kennedy, Universitatea Harvard. Din 2015 până azi a fost director la un fond de investiții din Londra. Ea a lucrat și la Comisia Europeană și la Banca Mondială. A activat în țări precum Bangladesh, Belgia, Ghana, India, Indonezia, Kazahstan, Kosovo, Republica Kârgâzstan, Moldova, Nigeria, Teritoriile Palestiniene Ocupate (OPT), Federația Rusă, Africa de Sud, Tadjikistan, Marea Britanie, SUA, Zambia.
În România, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici are un masterat la SNSPA și toată viața sa a lucrat în aparatul de stat.
La Agricultură, în Republica Moldova, ministru este Georgeta Mincu, care are un masterat la Universitatea din Dublin. Ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, este un fost șef de CAP, inginer agronom cu specializare, între 1982 și 1983, la institutul PCR de specializare a activiștilor de partid.
Noul ministru de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, este doctor în Științe Politice (Magna cum Laude), titlu obținut la Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta, cu teza: "Intervenția ascunsă (stealth): Conflictele UE și post-sovietice". Popescu este profesor universitar la Școala de Științe Po-Paris din Paris. Ministrul de Externe de la București, Teodor Meleșcanu, lucrează în diplomație din 1966 și este beneficiar al unei pensii speciale.
În sfârșit, noul premier Maia Sandu are un masterat la Kennedy School of Government, din cadrul Universității Harvard, și a lucrat în cadrul Băncii Mondiale, la Washington D.C.
Viorica Dăncilă a predat „Mașini și utilaje” la un liceu din Videle și are un masterat la SNSPA.