Florin Cîțu, despre scandalul raportării deceselor COVID, declanșat de Voiculescu: Se va investiga

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 18.04.2021 - 23:45
Florin Cîțu, despre scandalul raportării deceselor COVID: Se va investiga

Premierul Florin Cîțu afirmă că nu există la Ministerul Sănătății un grup de lucru care se ocupă cu verificarea modalității în care sunt raportate oficial decesele de Covid-19, așa cum a declarat fostul ministru Vlad Voiculescu

SHARE

Premierul Florin Cîțu a precizat că acest grup de lucru va fi înfiinţat și se va investiga modul cum sunt raportate decesele persoanelor infectate cu COVID-19.

Florin Cîțu a fost întrebat, duminică, dacă intenţionează să trimită Corpul de control la Ministerul Sănătăţii pentru a face verificări după declaraţiile lui Vlad Voiculescu cu privire la neconcordanţele între cele două platforme în care sunt înregistrate decesele.

„I-am cerut ieri secretarului de stat Andrei Baciu, în urma informațiilor apărute în presă, să îmi spună dacă există la nivelul Ministerului Sănătății un grup de lucru care se ocupă de așa ceva. Azi avem confirmarea că acest grup de lucru nu există.

Citește și: Voiculescu acuză o raportare greșită a deceselor de COVID, dar spune că n-a documentat

Deci nu am cum să vă dau vreo informație. Vom face un grup de lucru care să investigheze și vom urmări toata procedura - grup de lucru care să vină cu niște concluzii, concluzii care trebuie să fie prezentate în Guvern și după aceea putem să le prezentăm și public”, a afirmat premierul Florin Cîțu într-o declarație acordată presei, după şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei de la Ciolpani.

Premierul Florin Cîțu a fost întrebat de jurnaliști și despre nota de informare pe care i-ar fi trimis-o vicepremierul Dan Barna în legătură cu problemele semnalate de Vlad Voiculescu privind subraportarea deceselor Covid-19.

Citește și: Vlad Voiculescu explică „diferența de mii de morți” de Covid-19 în raportări

„Am verificat stenograma ședinței de Guvern și nu este nicio informare în ședința de Guvern. Am verificat dacă de la Ministerul Sănătății a plecat vreun material către cabinetul premierului, nu a plecat niciun material. Am verificat la registratura Guvernului dacă există vreun material de la Ministerul Sănătății sau de la vicepremier, nu este niciun material. Este posibil să fie pe drum”, a răspuns Florin Cîțu.

Întrebat de asemenea dacă a avut o discuție privată cu Dan Barna în acest sens, Cîțu a precizat că: „Discuțiile mele private cu dl vicepremier rămân private din punctul meu de vedere”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te