Dragnea a spus, într-un interviu dat din pușcărie, că este nevinovat și că este victima unui „sistem ocult”, „statul paralel”, despre care prima oară i-a vorbit unul dintre „cei mai buni prieteni” , Vasile Dâncu.
Înainte ca Liviu Dragnea și PSD-ul anilor 2016 – 2019 să ajungă victimele statului paralel, acest stat paralel a trebuit creat. Și a fost creat tocmai de liderii PSD, alături de aliații din ALDE, care l-au tot invocat pentru a-și masca eșecurile și pentru a „legitima” atacul asupra justiției.
În esență, liderii social democrați cu Dragnea în frunte au spus că statul paralel este format din indivizi sus puși din statul român, fără identitate, care luptă împotriva intereselor naționale, care sunt vânduți străinilor și nu îi lasă pe ei, PSD-iștii, să ne aducă dreptatea și bunăstarea. Și, desigur, că finanțarea vine din Occident și de la Soros. Iar UE este complice.
Cu au declarat PSD-iștii despre „statul paralel” până Dragnea a căzut în el.
Olguța Vasilescu: Statul paralel înseamnă camera de luat vederi
„Ardealul e aici? Moldova e aici? Oltenii mei, sunteţi aici? Vă întreb ca să stie cu toţii că românii sunt în stradă În aceste zile am auzit multe speculaţii legate de protestul nostru. Aţi venit într-un număr foarte mare. Am fost luaţi în râs, contestaţi, puşi la zid, jigniţi, văd că aţi venit în număr foarte mare şi este extraordinar, pentru că prezenţa voastră aici demască un sistem care este obişnuit să lucreze cu manipulare, cătuşe, cu violenţă… Au încredere oamenii în tine? La puşcărie. Am fost umiilită, acuzată pe nedrept. (...) Ce am păţit noi se poate întâmpla oricui. Ce înseamnă statul paralel pe care nu îl vede nici Iohannis, Orban sau Cioloş? Înseamnă camere de luat vederi puse în dormitor, urmărire prin gps, înseamnă familii traumatizate, umilinţă, călcare în picioare a tuturor drepturilor elementare”.
Tăriceanu: statul paralel nu vrea să progresăm
„Nu am avut nicio clipă capacitatea să îmi imaginez că după 30 de ani de la căderea comunismului, în România se vor reintroduce aceleaşi sisteme prin care comunismul a condus România 45 de ani: sistemul de teroare, sistemul de ascultare a telefoanelor, frăţia dintre securitate şi procuratură. (…) Ei bine, din perspectiva ALDE, ceea ce ne împiedică să progresăm mai mult şi mai bine este corupţia din statul paralel şi nedreptăţile pe care acesta le generează, abuzurile şi excesele cărora le-au căzut victime mii şi mii de oameni nevinovaţi. Vreau să eliberăm justiţia de prădătorii statului paralel”.
Viorica Dăncilă: Nu știu de statul paralel, dar nu însemnă că nu există
„Eu nu vreau să fac referire la acest aspect, eu nu am vorbit de statul paralel. Vreau să luaţi afirmaţia nu că nu ar exista, nu ştiu eu despre acest lucru. Eu gândiţi-vă că am fost nouă ani plecată din România! Poate sunt oameni care s-au confruntat cu multe situaţii”.
Codrin Ștefănescu: bătălia noastră cu statul paralel va continua
„De aici înțelegem cu toții că mergem mai departe pe traseul pentru care am fost votați în 2016, adică bătălia noastră cu statul paralel va continua, vom continua să schimbăm legile de care am vorbit, vom continua în sensul ăsta fără să dăm un pas înapoi. Toți colegii îl susțin pe ministrul justiției (Toader n.red.) pentru poziția pe care a avut-o”.
„Mitingul nostru nu e pentru susținerea Guvernului, nu e pentru susținerea lui Dragnea, a coaliției, a programului de guvernare, pentru că acestea au fost votate deja anul trecut de către români. Va fi un miting împotriva statului paralel și ilegitim, împotriva abuzurilor, împotriva ascultării telefoanelor, împotriva încălcării drepturilor și libertăților cetățenești.. Mitingurile vor avea loc în toată țara”.
Gabriela Firea, ironică despre statul paralel din PSD
Primarul Capitalei a avut o declarație în care lăsa să se înțeleagă faptul că statul paralel a „infiltrat” partidul.
„Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu ştiu de unde avea să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa probabil, a scos nişte foi şi a spus că sunt nişte print screenuri, nişte xeroxuri, convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat şi o să arate ea (Carmen Dan - n.r.) care e adevărul. Doamna ministru, ne spionaţi, ne urmăriţi, ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile? A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat le-a pus la dispoziţie. Zic: Dumneavoastră mi-aţi spus, acum un an, să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi la dispoziţie mesajele pe WhatsApp ale unui senator din Bucureşti şi să fiu şi eu precaută şi atentă. Dacă la acest nivel am ajuns... Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi”, a spus Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.