Clanul care controlează Lupeniul de 20 de ani: familia PSD Resmeriță, tata și fii

DE Mircea Marian | Actualizat: 25.02.2021 - 12:53
Clanul care controlează Lupeniul de 20 de ani, familia Resmeriță Foto: Facebook

Clanul care controlează Lupeniul de 20 de ani este format din tatăl Cornel Resmeriță, fost turnător al Securității, și cei doi fii ai săi, unul din ei fiind actualul primar al orașului, iar celălalt parlamentar PSD de Hunedoara, din 2008.

SHARE

Lupeni este unul din cele mai sărace orașe din țară, în care - potrivit presei locale - vacile se plimbă pe stradă și mânâncă din gunoaie, iar blocurile sunt pe cale să se prăbușească și sunt pline de igrasie. Tot presa locală susține că cei care îndrăznesc să se opună actualei administrații sunt amenințați, se trezesc cu cauciucurile sparte sau sunt bătuți.

Clanul care controlează Lupeniul din 2000

În 2000, primar al localității a fost ales Cornel Resmeriță, despre care în 2010 s-a aflat că a turnat la Securitate. În 2015 a fost arestat de DNA - dar procesul său s-a încheiat recent, fiind achitat - așa că a renunțat să mai candideze.

I-a luat locul la alegerile din 2016, fiul său, Cornel-Cristian Resmeriță. Acesta s-a plictisit repede de primărie și s-a întors la București, unde era parlamentar PSD din 2008. 
În consecință, în 2017 s-au organizat alegeri parțiale, iar primăria a ajuns la fiul lui Cornel Resmeriță și, respectiv, fratele lui Cristian Resmeriță: Lucian Resmeriță. 

Averea familii este impresionantă: toți au vile de peste 200 mp, precum și mai multe apartamente în Timișoara.

Presa locală a scris că, din declarațiile de avere, reiese că cei doi împrumută cu sume uriașe firma Marius Com SRL. Sediul firmei coincidea cu cel al sediului PSD din Lupeni. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te