Cioloş, politician angelic: Ca demnitar, nu am cerut niciodată vreunui ofiţer SPP să încalce legile

DE Valentin Mirică | Actualizat: 06.09.2020 - 22:36

Copreşedintele Alianţei USR- PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că el, ca demnitar, nu a cerut niciodată vreunui ofiţer să încalce legile şi să-l ducă mai repede cu orice risc.

SHARE

"Am fost demnitar şi eu cunosc profesionalismul celor de la SPP, care au exact, prin profilul activităţii lor, responsabilitatea de a asigura siguranţa şi integritatea demnitarilor pe care îi au în responsabilitate, pe care îi protejează. În mod normal, un ofiţer SPP, pentru că acolo a fost şoferul şi a fost un ofiţer SPP, comandantul de dispozitiv, are ca obiectiv să ducă demnitarul în siguranţă la destinaţie. Nu am fost în maşină, nu ştiu ce s-a întâmplat. Eu, pot să vă spun, ca demnitar nu am cerut niciodată vreunui ofiţer sau angajat de la SPP să încalce legile, să mă ducă mai repede cu orice risc", a afirmat Dacian Cioloş.

Acesta a subliniat că angajaţii SPP sunt cei care evaluează riscurile cel mai bine, ei sunt cei care iau deciziile, şi nu demnitarul.

"Încă o dată, nu ştiu ce s-a întâmplat în maşină, nu sunt eu în măsură să comentez, pot însă să vă spun că responsabilitatea de transport e a SPP-ului şi am toată încrederea că cei de la SPP ştiu foarte bine care e responsabilitatea lor. Încă o dată, nu vreau să fiu purtătorul de cuvânt nici al domnului Bode, nici al SPP-ului. Acolo lucrurile trebuiesc clarificate. Dar nu, un demnitar nu are dreptul şi nu trebuie să se amestece în felul în care cei care sunt angajaţi să-i asigure protecţia şi paza îşi fac treaba", a conchis Dacian Cioloş.

Autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost implicat duminica trecută într-un accident rutier pe DN7, în zona localităţii Drăganul, din judeţul Argeş. Din primele cercetări, autoturismul în care se afla ministrul a intrat pe contrasens şi a lovit un alt vehicul care circula regulamentar. În urma evenimentului rutier, au fost răniţi şoferul maşinii care circula regulamentar şi o pasageră, ambii de cetăţenie poloneză.

Conform unor imagini filmate de un motociclist aflat în trafic, maşina în care se afla Bode, având semnalele acustice şi luminoase pornite, a intrat pe contrasens şi a depăşit o coloană de maşini, deşi avea interzis, fiind linie continuă. La scurt timp, maşina s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus şi s-a oprit într-un gard.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.