Autostrada Ploiești - Brașov, promisă de 20 de ani. Drulă: Un eșec colosal, cu PSD scris mare pe el

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 02.03.2023 - 17:41
Autostrada Ploiești - Brașov, promisă de 20 de ani. Drulă: Un eșec colosal, cu PSD scris mare pe el. - Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Contractul inițial pentru A3 Ploiești - Brașov a fost semnat de Adrian Năstase în 2003, dar lucrările n-au început niciodată. În ianuarie 2023, CNAIR abia a lansat o consultare publică pentru traseu. Iar Cătălin Drulă afirmă că este „un eșec colosal, cu PSD scris mare pe el”.

SHARE

Fostul ministru al Transporturilor și preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a blocat autostrada A3 Ploieşti-Braşov, dar a mers la semnarea unui contract de drum judeţean care trece Carpaţii "cu care Ministerul Transporturilor n-are nicio treabă".

"Sorin Grindeanu, care a blocat autostrada A3 Ploieşti-Braşov, merge la semnarea unui contract de drum judeţean (cu care Ministerul Transporturilor n-are nicio treabă) care trece Carpaţii printr-un pas la 1.300 m altitudine.

O falsă alternativă la Valea Prahovei, o cârpeală de la oameni care atâta pot: drumuri judeţene, nu infrastructură mare, europeană", a scris Cătălin Drulă, într-o postare pe Facebook, intitulată: "O poză cât un eşec de ţară: Sabotarea autostrăzii Ploieşti Braşov", relatează Agerpres.

Citește și: Optimism extraterestru, la MT: 2.000 km de autostradă până în 2030, în România. Acum nu avem 1.000

Contractul de proiectare pentru Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov, semnat în martie 2021

Drulă explică că sunt doi ani de la semnarea contractului de proiectare pentru Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov, în martie 2021, în timpul mandatul său, şi de un an şi jumătate nu s-a mai întâmplat nimic în cadrul acestui contract.

"În septembrie, peste 6 luni, ar fi trebuit predat studiul de fezabilitate cu studiu geotehnic, proiectare de traseu, structuri, tunele.

Suntem tot la 5% progres din activităţile necesare, exact ca acum 1 an şi jumătate. Acest eşec colosal are Grindeanu/PSD scris mare pe el.

De fiecare dată când staţi în coadă la Buşteni, Sinaia, Comarnic, Azuga, Predeal să ştiţi cine e de vină", a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Citește și: 4,6 miliarde € de la Comisia Europeană pentru infrastructura României: Lista proiectelor

În ianuarie 2023, CNAIR a chemat șoferii să aleagă eventualul traseu al A3 Ploiești - Brașov

„Vineri, 13.01.2023, CNAIR a inițiat consultarea publică privind traseul autostrăzii Ploiești –Brașov.

Procesul de consultare publică reprezintă un element necesar în implementarea acestui proiect de infrastructură ce înglobează multiple beneficii pentru comunitățile locale și regionale, precum și dezvoltarea economiei naționale. 

Citește și: „Rambo al Rusiei” a fost favoritul lui Putin. Exilat, anunță că vrea să lupte de partea Ucrainei

Autostrada Ploiești Brașov va reduce timpii de călătorie în regiune, sporind gradul de siguranță rutieră și degrevând orașele Ploiești, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal și Brașov precum și comunitățile învecinate de congestiile de trafic”, a anunțat CNAIR. 

Lotul A3 Ploiești - Brașov face parte din Autostrada Transilvania care trebuia finalizată de compania Bechtel potrivit unui contract semnat de Adrian Năstase în 2003. Lucrările nu au început niciodată, deși au existat 3 încercări de construcție, dar partenerii statului român s-au retras. Motivul: autostrada nu renta.

Potrivit documentului, „Autostrada Ploiesti - Brasov va lega Muntenia de Transilvania pe traseul Ploiesti - Comarnic - Sinaia – Predeal - Rasnov - Brasov, autostrada fiind denumita generic „Autostrada Transilvania" si face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport ce are la baza MasterPlanul General de Transport aprobat prin HG. 666/2016. Autostrada Ploiesti - Brasov va asigura conectarea regiunilor Muntenia si Transilvania din România la Europa și unfactor major de dezvoltare regională”, potrivit documentului.

Documentul propune 5 alternative de traseu care au fost puse în dezbatere publică. Documentul îl găsiți AICI.

Cele 5 alternative de traseu pentru A3 Ploiești - Brașov

Alternativa 1

„Km 0+000 al Alternativei 1 se afla in zona km 68+200 al autostrazii A3 Bucuresti – Ploiesti existenta. Traseul are o
lungime de aproximativ 112,763 km, iar punctul de final se afla la intersectia cu DN1, intre localitatile Ghimbav si Codlea.
Acesta include si un sector cu lungimea de 6.239km, care a fost dat in exploatare in luna decembrie a anului 2020.
Traseul in plan al alternativei 1 se desprinde de autostrada A3 existenta prin intermediul unui nod rutier de tip B,
amplasat in NE Rafinariei Petrobrazi, si are urmatoarele particularitati:
• Imediat dupa nodul rutier de inceput este prevazut un pasaj ce supratraverseaza atat DN1, cat si magistrala C.F.
300, la km 0+865, respectiv la km 1+350.
• Intre km 1+950 si km 6+050 se desfasoara in lungul DN1, in partea de est a acestuia;
• In zona km 5+400 supratraverseaza DN1 si DJ129 printr-un singur pasaj cu o lungime de aproximativ 1325m;
• La km 7+750 este prevazut un pasaj ce supratraverseaza linia C.F. 302 si DN72;
• Legatura cu DN72 se va realiza printr-un nod rutier tip B amplasat in zona km 10+000, la nord de parcul industrial; 

Alternativa 2

Km 0+000 al Alternativei 2 se afla in zona km 68+200 al autostrazii A3 Bucuresti – Ploiesti existenta. Traseul
are o lungime de aproximativ 109,112 km, iar punctul de final se afla la intersectia cu DN1, intre localitatile Ghimbav
si Codlea. Acesta include si un sector cu lungimea de 6.239km care a fost dat in exploatare in luna decembrie a
anului 2020.

Traseul in plan al alternativei 2 se desprinde de autostrada A3 existenta prin intermediul unui nod rutier de
tip B, amplasat in NE Rafinariei Petrobrazi, si are urmatoarele particularitati:
• Imediat dupa nodul rutier de inceput este prevazut un pasaj ce supratraverseaza atat DN1, cat si magistrala
C.F. 300, la km 0+865, respectiv la km 1+350.
• Intre km 1+950 si km 6+050 se desfasoara in lungul DN1, in partea de est a acestuia;
• In zona km 5+400 supratraverseaza DN1 si DJ129 printr-un singur pasaj cu o lungime de aproximativ 1325m;
• La km 7+750 este prevazut un pasaj ce supratraverseaza linia C.F. 302 si DN72;
• Legatura cu DN72 se va realiza printr-un nod rutier tip B amplasat in zona km 10+000, la nord de parcul
industrial;

Alternativa 3

Km 0+000 al Alternativei 1 se afla in zona km 67+500 al autostrazii A3 Bucuresti – Ploiesti existenta. Traseul
are o lungime de aproximativ 113+872 km, iar punctul de final se afla la intersectia cu DN1, intre localitatile Ghimbav
si Codlea. Acesta include si un sector cu lungimea de 6.239km care a fost dat in exploatare in luna decembrie a
anului 2020.

Traseul in plan al alternativei 3 se desprinde de autostrada A3 existenta prin intermediul unui nod rutier de
tip B, amplasat in NE Rafinariei Petrobrazi, si are urmatoarele particularitati:
Dupa Nodul Rutier traseul Autostrazii traverseaza printr-un tunel cu o lungime de aproximativ 2250m,
precedat si urmat de cate o structura de tip Cut and Cover de cate 200m fiecare, tunelul subtraverseaza DN 1
(Bucuresti – Brasov), CF 300 (Bucuresti – Brasov) si DJ 104P (asigura legatura din DN 1 la Rafinaria Petrobrazi).  

Traseul se continua pe directia Nord Vest, iar la Km 6+125 supratraverseaza cu un pasaj drumul national DN 1A. In continuare traseul se intersecteaza cu DJ 140 (drum ce face legatura din DN 1A cu localitatea Strajnic), la intersectie este prevazut un pasaj pe DJ 140 peste Autostrada. La Km 9+070 Autostrada intersecteaza DJ 129, unde este prevazut un pasaj pe drumul judetean DJ 129 peste Autostrada. In continuare Supratraverseaza linia C.F. 302, DJ140 si un canal ANIF printr-un pasaj, la km 11+810, km 11+950, respectiv Km 12+400 Supratraverseaza DN72 la km 13+333, legatura cu aceesta fiind realizata printr-un nod rutier de tip B aflat in zona km 14+370, la NV de parcul industrial; • La km 16+615 este supratraversat de DJ101I; • La km 18+600 supratraverseaza magistrala C.F. 300, iar intre km 21+150 si 33+350 urmeaza traseul acesteia prin partea de est; 

Alternativa 4

 Km 0+000 al Alternativei 4 se afla in zona km 67+500 al autostrazii A3 Bucuresti – Ploiesti existenta. Traseul are o lungime de aproximativ 113,391 km, iar punctul de final se afla la intersectia cu DN1, intre localitatile Ghimbav si Codlea. Acesta include si un sector cu lungimea de 6.239km, care a fost dat in exploatare in luna decembrie a anului 2020. Traseul in plan al alternativei 4 se desprinde de autostrada A3 existenta prin intermediul unui nod rutier de tip B, amplasat in NE Rafinariei Petrobrazi, si are urmatoarele particularitati:

Dupa Nodul Rutier traseul Autostrazii traverseaza printr-un tunel cu o lungime de aproximativ 2250m, precedat si urmat de cate o structura de tip Cut and Cover de cate 200m fiecare, tunelul subtraverseaza DN 1 (Bucuresti – Brasov), CF 300 (Bucuresti – Brasov) si DJ 104P (asigura legatura din DN 1 la Rafinaria Petrobrazi). Traseul se continua pe directia Nord Vest, iar la Km 6+125 supratraverseaza cu un pasaj drumul national DN 1A. In continuare traseul se intersecteaza cu DJ 140 (drum ce face legatura din DN 1A cu localitatea Strajnic), la intersectie este prevazut un pasaj pe DJ 140 peste Autostrada. La Km 9+070 Autostrada intersecteaza DJ 129, unde este prevazut un pasaj pe drumul judetean DJ 129 peste Autostrada. • Supratraverseaza linia C.F. 302 si DJ140 printr-un pasaj, la km 11+820, respectiv km 11+955; • Supratraverseaza DN72 la km 13+333, legatura cu aceesta fiind realizata printr-un nod rutier de tip B aflat in zona km 14+000, la NV de parcul industrial;

Alternativa 5

Traseul Autostrazii Ploiesti – Brasov se continua din Autostrada A3 (Km.56+500), in dreptul localitatii Ploiesti, iar la
Km 1+200 este proiectat pentru viteza de 50 Km/h un nod rutier de tip „Trompeta”, care asigura legatura cu municipiul
Ploiesti.

Dupa Nodul Rutier traseul Autostrazii traverseaza printr-un tunel cu o lungime de aproximativ 2250m, precedat si
urmat de cate o structura de tip Cut and Cover de cate 200m fiecare, tunelul subtraverseaza DN 1 (Bucuresti –
Brasov), CF 300 (Bucuresti – Brasov) si DJ 104P (asigura legatura din DN 1 la Rafinaria Petrobrazi). Traseul se
continua pe directia Nord Vest, iar la Km 6+125 supratraverseaza cu un pasaj drumul national DN 1A.
In continuare traseul se intersecteaza cu DJ 140 (drum ce face legatura din DN 1A cu localitatea Strajnic), la
intersectie este prevazut un pasaj pe DJ 140 peste Autostrada. La Km 9+070 Autostrada intersecteaza DJ 129, unde
este prevazut un pasaj pe drumul judetean DJ 140 peste Autostrada.

La Km 12+550 Autostrada supratraverseaza cu un pasaj de aproximativ 1700m, CF 302 (Ploiesti – Targoviste),
drumul Judetean DJ 140 si drumul national DN 72, iar la Km 14+650 se proiecteaza un Nod Rutier de tip Trompeta,
care va perimite acesul la Autostrada, a traficului din municipiul Ploiesti. ln continuare traseul are o orientare generala
nord - vest si se desfasoara pe teritoriul comunei Aricestii Rahtivani.

La Km 17+180 Autostrada supratraverseaza cu un pasaj Str. Schelei, iar la Km 18+460 autostrada traverseaza cu
un pasaj superior drumul judetean DJ 101I (Ploiesti – Nedelea).

In continuare, traseul Autostrazii se înscrie intre DN 1 si calea ferata Bucuresti - Brasov (CF 300), iar la Km 26+300
Autostrada, traverseaza Raul Prahova cu un viaduct de aproximativ 850m dupa care se continua in albia minora a
Raului Prahova urmand cursul acestuia printr-o serie de poduri si viaducte”, se arată în documentul consultat de Newsweek.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te