ANALIZĂ Nicușor Dan va decide viitorul primar al Capitalei. Actualul edil deține cheia negocierilor

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 21.11.2022 - 20:29
Nicușor Dan poate decide viitorul politic al Gabrielei Firea
Nicușor Dan poate decide viitorul politic al Gabrielei Firea

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat și a cerut din nou sprijinul PNL și USR. Actualul edil este cel care care va „decide” dacă Gabriela Firea va ajunge din nou la conducerea Bucureștiului.

SHARE

Sondajele de opinie efectuate în București în ultimele luni arată că doar un candidat comun PNL- USR o poate învinge pe Gabriela Firea (PSD) în alegerile pentru Primăria Capitalei. Situația nu s-a schimbat deloc față de 2020, contextul politic, însă, este unul diferit. Dan nu se mai bucură de sprijin din partea celor două partide, dar are suficiente voturi pentru a bloca victoria unui alt candidat al dreptei în București. 

Potrivit unui sondaj CURS din perioada 7 - 17 iunie 2022, Gabriela Firea, anunțată deja candidat PSD, este cotată la 33%, candidatul PNL ar obține 22%, cel al AUR- 14%, iar cel al USR - 10%.

În septembrie a.c. un sondaj Avangarde, comandat de Digi 24, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dumneavoastră personal cu ce partid politic ați vota?”, din cei 37% care au indicat un partid, 34% au ales PSD, 25% - PNL, 13% - AUR, 12% - USR, 6% - PMP, 3% - Pro România.

Robert Negoiță este politicianul sau personalitatea bucureșteană cu cel mai mare procent de oameni care au spus că au „multă” (25%) încredere. Pe următoarele două poziții sunt Gabriela Firea (23%) și Daniel Băluță (23%). În actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, au „multă” încredere 16% dintre respondenți. Pe ultimul loc este George Simion, cu 6% dintre cei chestionați spunând că au „multă” încredere.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Consiliul General al Municipiului București dumneavoastră personal cu ce partid politic ați vota?”, din cei 37% care au indicat un partid, 30% au ales PSD, 27% - PNL, 15% - USR, 13% - AUR, 5% - PMP, 3% - Pro România.

Nicușor Dan: „20% dintre bucureșteni mă sprijină”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat recent că vrea să candideze pentru un un nou mandat, lăsând să se înțeleagă că se bazează pe sprijinul PNL, la fel ca în 2020.

„Eu cred că conjunctura din 2024 va fi asemănătoare şi cred că liderii de dreapta au această obligaţie faţă de bucureşteni de a nu lăsa Capitala pe mâna PSD-ului”, a spus Nicușor Dan.

Primarul s-a declarat convins că PNL va lua cea mai bună decizie pentru această formaţiune referitor la candidatul la alegerile locale din 2024. „Pentru 2024 o să vedem fiecare dintre noi mai multe rânduri de sondaje şi sunt convins că în vara lui 2024 o să avem discuţii foarte interesante pe subiectul ăsta”, a afirmat Nicuşor Dan.

Problema este că o aripă din PNL nu îl sprijină. Cel mai vocal reprezentant al acesteia este europarlamentarul Cristian Bușoi. El a declarat că i se pare „comic că își pune problema unui al doilea mandat”.„Cred că va fi extrem de puţin probabil ca, la următoarele alegeri, Nicuşor Dan să mai aibă susţinerea PNL”, a spus Buşoi într-un interviu pentru Gândul.

Europarlamentarul a precizat că va cere în interiorul PNL ca partidul să nu mai susţină abordarea actualului primar general, care, în opinia liberalului „a dezamăgit o mare parte dintre alegători”.

„Din păcate pentru foarte mulţi care şi-au pus speranţa în primarul actual al Bucureştiului, din păcate pentru ei şi din păcate pentru noi, cei care i-am oferit o susţinere politică la acel moment, aceste aşteptări nu au fost împlinite prin prestaţia actualului primar şi a echipei pe care şi-a construit-o la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti”, a spus Bușoi.

El a indicat drept principală problemă faptul că „Bucureştiul este blocat din punctul de vedere al dezvoltării sale urbanistice”, lucru care, în opinia sa, „nu este de acceptat şi voi cere în interiorul PNL să nu mai susţinem această abordare a actualului primarul general.”

Nicușor Dan consideră, însă, că astfel de ieșiri publice contează mai puțin și că important este că, oficial, PNL sprijină activitatea sa la nivelul Consiliului General. „Este ceea ce contează. Ce declară oameni cu diverse poziţii în partid este o chestiune care îi priveşte”.

Cu toate aceste, primarul general a pierdut și sprijinul guvernului condus de Nicolae Ciucă în momentul în care a refuzat să-l sprijine financiar pentru a plăti facturile la încălzire pentru iarna care vine. Premierul l-a sfătuit pe primarul Capitalei să împrumutre banii necesari, astfel încât bucureștenii să nu stea în frig.

Poate obține Nicușor Dan sprijinul PNL și USR?

Anunțându-și deja intenția de a candida, Nicușor Dan le transmite celor din PNL și USR faptul că, dacă nu-l vor susține, le va încurca planurile candidaților lor. Niciunul dintre aceștia nu vor putea câștiga alegerile dacă Nicușor Dan intră în cursă așa cum a promis. PNL și USR sunt puși în dificila situație de a alege între doua variante pe care nu le agreează: ori îl sprijină pe Nicușor Dan, ori nu îl sprijină și câștigă Gabriela Firea.

Actualul primar al Capitalei susține că se bazează pe sprijinul a 20% dintre bucureşteni. „Le mulţumesc celor care au încredere în mine, care sunt de ordinul, ca intenţie de vot, de ordinul 20%, pentru că m-am apucat de acele lucruri fundamentale pentru Bucureşti, care nu mai puteau să fie amânate”, a spus el. 

O altă problemă este că, după ce PNL și USR au fost la guvernare, iar liberalii i-au dat afară pe useriști cu scandal, este foarte greu să sprijine acum un candidat comun la Primăria Capitalei.

Citește și: Cupa Mondială în Qatar, un focar de spionaj. Rusia și Iranul, cele mai active. Se iau date personale

USR nu a exclus însă posibilitatea de a-l susține pe Nicușor Dan pentru un nou mandat.

Purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Moşteanu, consideră că la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2024 va fi o bătălie între un candidat PSD, Gabriela Firea şi un candidat de centru-dreapta susţinut de mai multe partide.

„Asta este singura variantă. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că Nicuşor Dan o să reuşească să mişte nişte lucruri şi să arate că este omul potrivit la locul potrivit. Încă nu reuşeşte sută la sută”, a precizat el, la Profit News TV.

La rândul său, președintele USR Cătălin Drulă a spus că susţinerea lui Nicușor Dan pentru un nou mandat nu este necondiţionată şi încă mai au nişte rezerve de răbdare, dar trebuie să evalueze foarte serios dacă este performanţa la care s-au aşteptat.

„Deocamdată suntem într-o coaliţie care a propus acest primar, dar nu este o susţinere necondiţionată”, a spus liderul USR. Suntem la doi ani de mandat, ne-am dori ca lucrurile să se mişte mult mai bine în Bucureşti. Încă mai avem nişte rezerve de răbdare dar trebuie să evaluăm foarte serios dacă este performanţa la care ne-am aşteptat”, a spus Drulă.

Candidați cerți și posibili

În afară de Nicușor Dan, un alt nume cert de candidat este cel al Gabrielei Firea. „Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru. În schimb ştiu cu certitudine un lucru - Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, la sfârșitul lunii octombrie.

Dacă USR își va desemna un candidat propriu, altul decât Nicușor Dan, acesta ar putea fi fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, care se bucură de popularitate la nivel intern în partid, atât din aripa PLUS, cât şi din cea a vechiului USR. El este şi cel mai popular USR-ist din social media.

„Vom avea o discuţie în partid, în cadrul filialei Bucureşti şi vom decide pe cine vom susţine. E prematur să discutăm acum de localele din 2024”, a declarat însă purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu.

Citește și: Putin, pe urmele lui Ceaușescu, în „războiul tuturor”: După Anul Nou va declara Legea marțială

În desemnarea unui candidat la Primăria Capitalei, PNL îi are în vedere în vedere pe şeful PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, și pe europarlamentarul Rareş Bogdan. Ciucu este prima opțiune datorită experienței sale în administrație.

În ceea ce privește AUR acest partid nu și-a desemnat încă un candidat. La alegerile din 2020 el a fost reprezentat de Claudiu Târziu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te