M-am săturat de crizele lor pe banii mei

DE Mihai Duță | Actualizat: 12.10.2021 - 14:00

Ce să vezi? E mare criză politică. Ultima fusese tocmai acum un an. Penultima, acum doi ani. Și tot așa. Țara asta e în criză de pe vremea lui Burebista.

SHARE

După banda de infractori de drept comun condusă de mecanicul de la Rahova, a apărut gașca de copii în spielhosen. Ei s-au certat pe jucării și s-au dus pe tobogan. Sigur, niște jucării de miliarde de euro.

Între timp au mai apărut și niște zgubilitici care umblă cu petarda-n mână pe lângă butelia cu gaz.

Problema e că ăștia tot apar prin Parlament, tot provoacă scandaluri și crize, dar mereu pe banii noștri. Iar noi muncim, de fapt, pentru ca acești domni să aibă pe ce să se certe.

Mă tot întreabă lumea ce cred despre criza asta politică, cine cred că va fi premier și cine va face parte din Guvern. Iar eu tot încerc să-mi văd de viața mea și să nu mă mai enervez aiurea.

După tot ce s-a întâmplat în ultimele luni am realizat că nu contează cine va fi prim-ministru în țara asta. Poate veni oricine, într-un an de zile o să fie iar criză. Și tot pe banii mei.

După ce USR a votat alături de AUR și PSD, iar PNL trage din nou spre PSD, eu nu mai am cu cine să votez. Poate doar cu UDMR, singurul partid care iese bine din orice criză. Să vă readuc aminte că subvenția pentru partidele din România a fost de aproape 9 milioane de lei doar în luna septembrie.

Și eu să-mi bat capul cu cine va fi premier? Nu, chiar nu mă mai interesează, am lucruri mai importante de făcut.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te